Pentru că acum nu mult timp s-au împlinit 75 de ani de la Debarcarea din Normandia, eveniment de răscruce al celui de-al Doilea Război Mondial, merită să evocăm producţia cinematografică care, răspunzând cu aceeaşi măsură a anvergurii, a redat această încleştare epopeică.

The Longest Day a fost un film ambiţios, care şi-a propus să redea stările de spirit premergătoare, precum şi evenimentele din D-Day de pe fronturi multiple, adică şi din taberele Aliaţilor, şi din cea a nemţilor, dar şi din rândul populaţiei franceze, care nutrea speranţe şi lucra subversiv la a-i ajuta pe cei dintâi.

Din această grandioasă viziune rezultă un film captivant, dar inegal, mai ales că scenele de fiecare parte au fost realizate de regizori diferiţi; şi scenariul a avut parte de acelaşi tratament, efectul la fel de mozaical, variind de la replici şi atitudini convenţional patriotarde (inevitabil întrucâtva, având în vedere că pelicula e, totuşi, hollywoodiană) la unele lirice sau chiar amuzante.

Un detaliu care mi-a atras atenţia: printre scenarişti se numără şi Romain Gary, acel romancier francez dublu câştigător de Goncourt (povestea aceasta este în sine demnă de un film), şi, fără a mă fi afundat prea mult în documentare, mă încumet să afirm că intuiesc măcăr una dintre scenele care îi revin, una pe care Richard Burton, cu superba sa morgă shakespeariană, o transformă într-o parabolă a ridicolului războiului.

Ca orice producţie de acest gen, The Longest Day se bazează masiv pe efecte speciale, iar acestea n-au îmbătrânit prea bine. Dată fiind şi distanţa în timp, e greu să găseşti vreo scenă comparabilă ca execuţie cu acele douăzeci de minute coşmăreşti la care ne supune Steven Spielberg în debutul lui Saving Private Ryan. Există, însă, altele, impresionante mai ales ca îndrăzneală a concepţiei şi tulburătoare ca ilustrare a carnagiului şi distrugerii, precum aterizarea paraşutiştilor sau oraşul devastat, filmat de la înălţime.

Ce rezistă fără clintire în faţa trecerii timpului este încântarea de a descoperi ce pleiadă de actori gigantici a populat acest film, chiar şi prin apariţii episodice. Îi menţionez din memorie pe cei pe care am reuşit să-i remarc, lucru nu foarte uşor, pentru că ritmul desfăşurării acţiunii nu prea lăsa loc de luat aminte la figuri fugitive: John Wayne, Robert Mitchum, Richard Burton, Henry Fonda, Rod Steiger, Edmond O’Brien, Robert Ryan, Sean Connery, Bourvil, Red Buttons, Leo Genn.

Chiar şi cu micile sale scăderi, The Longest Day rămâne un omagiu demn şi nu lipsit de simţ artistic faţă de o zi în care istoria omenirii a apucat-o pe un alt făgaş.