Bărbăția ritualizată

O carte bună își păstrează caracteristicile oriunde și oricând, însă și le relevă mai pregnant când contextul în care e lecturată e adecvat.

Societatea românească vuiește de dezbaterea despre dezbatere: ar trebui Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă să se înfrunte într-o întâlnire directă au ba?

Mie, unuia, un astfel de duel mi se pare necesar, mai ales că o astfel de metodă de soluționare a unei dispute are o istorie îndelungată în lume, dar și pe meleagurile românești, după cum reiese din lucrarea lui Mihai Chiper, Pe câmpul de onoare.

Subtitlul – O istorie a duelului la români – este ilustrativ pentru tematica acestei cărți, așa că mă pot lăsa în voia lăudării ei.

Fiind amplu documentată și foarte bine structurată, oferă și o panoramă a evoluției mentalităților românilor de la 1821 la 1940, precum și modul cum acestea erau racordate la practicile europene ale vremii.

Interesant este că, dacă la început apare ca o metodă de manifestare a așa-zisului simț al onoarei în mediul ofițeresc și aristocratic (imagine perpetuată ulterior de cinematografie, cu precădere), duelul armat, cu sabie sau arme de foc, devine o consumare a conflictelor politice sau chiar gazetărești.

Adică situații care astăzi s-ar rezolva prin înjurături reciproce, furioase postări pe Facebook sau, în cel mai rău caz, cu un proces de calomnie, acum vreo sută de ani duceau la încleștări mult mai periculoase, chiar și când erau reduse la minimul simbolic.

E îmbucurător că violența duelurilor a scăzut ca intensitate de-a lungul timpului, iar Pe câmpul de onoare poate fi un argument suplimentar pentru teza enunțată de Steven Pinker în The Better Angels of Our Nature, însă permiteți-mi să desfășor în minte niște scenarii precum cele de mai jos:

Un duel între Moise Guran și Marius Gîdea sau, deliciul deliciilor, unul între Cristian Tudor Popescu și Radu Banciu.

Și să nu uit, parcă un mare om de televiziune pe nume Mircea Badea a avut parte de două astfel de dueluri și a ieșit cam feștelit, așa-i?

P.S. Mulțumesc celor de la librăria online Libris pentru o mostră de istorie transversală românească excelent redactată.