leonora carrington | Caiet de insemnari

Mai deunăzi mă declaram uimit de precocitatea artistică și de imaginația Leonorei Carrington (1917-2011), materializată într-o suită superbă de personaje feminine fantastice.

Dar acelea încă păstrau legătura cu un univers, chiar și fictiv, recognoscibil.

Însă contribuția pe care Leonora Carrington a adus-o la imensa lume a artelor plastice este cea din perioada sa matură, după ce o serie de experiențe firești, dar și traumatizante, i-au împins psihicul spre o configurație care s-a manifestat în feluri pe care o să le numim suprarealiste, în lipsă de un termen mai bun.

Aveți mai jos câteva dintre creațiile sale de acest fel, pe care le-am suprins la expoziția dedicată britanicei la Musee du Luxembourg din Paris, iar parcurgîndu-le, veți fi siliți a recunoaște ce am recunoscut și eu:

Că neliniștesc și atrag într-un mod care se duce până în străfundurile subconștientului, unde adastă temerile și dorințele și demonii.

Bucătăria cu mirodenii a bunicii Moorehead

Nu mă sfiesc să recunosc că n-aveam habar cine a fost Leonora Carrington când am pășit în Musee du Luxembourg din Paris, la expoziția dedicată ei.

Când am ieșit de acolo, universul artei își dezvăluise încă o comoară, căci pictorița britanică merită să stea pe același plan cu marii suprarealiști, cu Dali, Miro sau Ernst, ba chiar îi și întrece uneori prin modul cum a filtrat traumele personale într-o estetică deopotrivă fragilă și brutală.

Poate pentru că a trăit mult în Mexic, simți o asemănare cu arta Fridei Kahlo, fără ca asta să aducă știrbire unei originalități incontestabile.

Însă nu despre artista consacrată vreau să vorbesc, ci despre versiunea ei adolescentină.

La 15 ani, Leonora Carrington, avea, ca orice fată de vârsta ei, fantezii.

Erau inspirate, probabil, de mentalul colectiv al epocii, de locurile pe unde a trăit, dar și visele și ambițiile ei de adolescentă, în care se trezeau personalitatea, pulsiunile rebele, dar și setea de recunoaștere.

Toate acestea au generat o suită de acuarele absolut spendide, în care tânără, deja de o precocitate plastică uluitoare, a transpus diverse versiuni ale Surorilor Lunii, adică figuri feminine supranaturale, omoloage ale Zburătorului românesc, de pildă.

Fleetwood Mac le-a evocat într-un cântec celebru, iar pubera Carrington le îmbrăcă în forme misterioase, colorate cu un gust desăvârșit.

La aceste acuarele reveneam din nou și din nou, chiar și după ce parcursul expoziției mă împingeam spre alte zone ale esteticii artistei.

Imaginile de mai jos sunt palide reproduceri, dar vă pot ispiti să le căutați aievea.