20 de ani de la căderea în Sith

By Iulian in Filme 0 Comment

Acum 20 de ani, apărea acel film din saga Star Wars căruia, în ciuda controverselor care a înconjurat trilogia căreia îi aparținea, nici cei mai aprigi cârcotași nu i-au putut găsi prea multe beteșuguri.

Star Wars: Episode I – The Phantom Menace, deși preferatul meu, a fost pus la zid pentru complexitatea pe care nostalgicii nu au înțeles-o. Acum e redescoperit ca o bijuterie, mai ales în comparație cu dezamăgirea cruntă produsă de părțile VII-IX.

Star Wars: Episode II – Attack of the Clones a fost dominat de inepții, însă are partea lui de farmec, mai ales că măcar nu e vreo copie ieftină, precum seria amintită mai sus.

Însă Star Wars: Episode III – Revenge of the Sith a întrunit aprobarea generală și a restabilit pacea între diversele facțiuni de fani, inclusiv puriștii înrăiți.

Deoarece producția lui George Lucas cunoaște o reeditare în acest moment aniversar, pentru fiecare an scurs de la apariție, hai să explorăm câte un motiv pentru care e memorabilă.

1. Faptul că realizatorii nu se tem să o apuce pe căi întunecate, că nu edulcorează cu nimic damnarea lui Anakin Skywalker.

2. Potențialul luciferic al chipului lui Hayden Christensen.

3. Scena bătăliei spațiale de la început.

4. Apariția Generalului Grievous, cu tusea sa, cu vocea sa cavernoasă, cu sarcasmul replicilor sale.

5. Primul moment de cădere al lui Anakin Skywalker și ultima apariție a impunătorului Count Dooku al lui Christopher Lee.

6. Superba scenă în care, pe parcursul unei reprezentații artistice abstracte, Cancelatul Palpatine (Ian McDiarmid în cel mai bun inSidious moment al său), îl ademenește pe Anakin către partea întunecată a Forței.

7. Yoda în spinarea lui Chewbacca.

8. Duelul și urmărirea dintre Obi-Wan și Generalul Grievous.

9. Scena tentativei de arestare a lui Palpatine.

10. Scena duelului dintre Yoda și Împărat, în mijlocul Senatului gol.

11. Planeta Mustafar, plină de lavă, o veritabilă bolgie dantescă în care căderea în Sith se va desăvârși.

12. Ordinul 66.

13. Duelul dintre Anakin și Obi-Wan, intens și grandios, așa cum se cuvine punctului culminant al unei epopei.

14. Strigătul sfâșietor al lui Obi-Wan al lui Ewan McGregor către cel care îi fusese prieten.

15. Ultima replică și ultimul suspin al lui Padme/Amidala a lui Natalie Portman.

16. Apariția lui Darth Vader.

17. Împreună cu noul său stăpân, contemplă o Death Star incompletă.

18. Gemenii sunt reuniți cu familiile adoptive.

19. Firele sunt înodate, povestea e completă.

20. Am văzut acest film în cinema cu sora mea, am mers îmbrăcați în hanorace, iar când s-a stins lumina și a început genericul de legendă, ne-am pus glugile pe cap și am început să imităm amândoi respirația greoaie a lui Darth Vader.

May the Fourth be with you!

Pledoarie în 25 de puncte pentru The Phantom Menace

By Iulian in Filme 0 Comment

Star Wars – Episode I: The Phantom Menace este filmul meu preferat din această saga.

Na, am spus-o.

Am spus-o și nu mi-e deloc rușine cu asta.

Producția care pentru unii a reprezentat o ofensă pentru mine a fost ca poartă care s-a deschis larg către un univers care m-a ținut captiv de atunci și până acum (pregătesc un articol despre un superb joc, țineți aproape).

Motivul pentru care The Phantom Menace are întâietate, chiar și față de trilogia mai veche de legendă, este simplu – pe acesta l-am văzut primul și chiar când a fost lansat în cinematografe.

Mi-aduc aminte ca și cum ar fi fost ieri intensitatea senzațiilor catalizate de zborurile spațiale, încleștările de săbii laser și arhitecturile grandioase pe care filmul se perindă prin fața ta.

Știam personajele și momentele-cheie ale poveștilor cele dinainte (sau ulterioare, după cum priviți), însă totul s-a șters din mintea mea în întunericul magic al sălii de cinema și epopeea a început pentru mine practic atunci.

Așa că, acum, la un sfert de veac de la apariția, mă lansez într-o pledoarie în 25 de puncte despre necesitatea ca The Phantom Menace să fie eliberat de eticheta de ”dezamăgire” și repus pe piedestalul care i se cuvine.

1. Tandemul maestru-ucenic inegalabil dintre maiestuosul Gui-Gon Jinn (Liam Neeson) și impetuosul și ușor arogantul Obi-Wan Kenobi (Ewan McGregor).

2. Darth Maul (Ray Park, veritabil expert în arte marțiale) care, prin tot ce face în film, e înfricoșător și fascinant, bașca sabia lui unică și irepetabilă.

3. Coloana sonoră a lui John Williams, în frunte cu bijuteria Duel of the Fates, care are o intensitate titanică și un crescendo nemaipomenit.

4. Jar Jar Binks, personajul care, singur, a adunat atâta aversiune a fanilor habotnici ai vechii trilogii, încât i-a dăunat celui care i-a împrumutat vocea (Ahmed Bes); dezbărați-vă de prejudecăți și veți descoperi un personaj memorabil, cu un limbaj haios și un comic corporal demn de Buster Keaton. Unde mai pui că există acele scenarii neoficiale despre rolul pe care George Lucas i-l atribuise inițial, dar pe care l-a abandonat din cauza gurii cât o șură a lumii.

5. Primul dialog dintre Jar Jar Binks și Guin-Gon (I speak./ The ability to speak does not make you intelligent.), aviz omenirii întregi.

6. Natalie Portman drept regina Amidala, cu costumele ei care îmbină carnavalescul venețian cu opulența niponă.

7. Puștanul Anakin Skywalker (Jake Lloyd), simpatic foc, semn că toți maleficii au fost copii odată.

8. Aparițiile fugare ale lui Darth Sidious.

9. Demagogia subtilă a senatorului Palpatine (subtil jucat de Ian McDiarmid); da, știu că numele vă pare funest de cunoscut și da, ordinea argumentelor e deliberată.

10. Cursa subacvatică și ilustrarea unui proverb celebru.

11. Androizii Federației, atât cei slăbănogi și numai buni de tăiat cu sabia laser, cât și cei rostogolitori și afurisiți.

12. Prima întâlnire de pe Tatooine dintre R2-D2 și C-3PO, poate cea mai frumoasă expresie a solidarității robotice din toată istoria fictivului.

13. Senzaționala întrecere de viteză hipersonică de pe Tatooine, care se inspiră, dar și omagiază pe cea de legendă din Ben-Hur.

14. Personajul pitoresc și foarte incorect politic al Watto (cu vocea lui Andy Secombe).

15. Dezbaterile Senatului de pe Coruscant.

16. Zguduielile băloase ale fălcilor lui Boss Nass.

17. Yoda (cu vocea aceluiași Frank Oz) ca șef al Consiliului Jedi, secondat de Mace Windu, adică nimeni altul decât the BMF Samuel L. Jackson în persoană (dacă nu știți ce e BMF, întoarceți-vă la sursă, adică la Pulp Fiction).

18. Padme arătându-se Gunganilor.

19. Secvența luptelor îngemănate dinspre final, având ca fundal sonor Duel of the Fates (vezi mai sus).

20. Între aceste lupte, duelul dintre Gui-Gon și Obi-Wan, de o parte, și Darth Maul, de cealaltă, cea mai tare scenă cu săbii laser din tot universul Star Wars (afirm asta sus și tare, puteți să veniți să mă provocați la trântă dreaptă și nu dau înapoi).

21. Acel moment de întrerupere din timpul duelului.

22. Obi-Wan îl înfruntă pe Yoda, iar acesta e nevoit să cedeze.

23. Liniile narative deschise de micile interacțiuni de la înmormântare (nu spun mai multe, poate or fi aici năpăstuiți care n-au văzut filmul), precum și de montajul meșteșugit.

24. Entuziasmul sărbătorii din final.

25. Faptul că am văzut acest film de mai multe ori, de fiecare dată cu alți prieteni, inclusiv cu cea mai dedicată starwarsiană pe care o știu, sora mea.

P.S. Am evitat în mod deliberat să amintesc de ”midicloriene”, e singurul lucru pe care nu pot să-l scuz din The Phantom Menace.

Mântuirea e în umor, altruism și ciocane

By Iulian in Filme 0 Comment

Schimbările climatice sunt o realitate pe care o simțim pe pielea noastră, literalmente.

Situația economică generală se agravează.

Cea colectivă psihică așijderea.

Războiul din Ucraina a devenit unul de uzură, singura lui constantă fiind că mor oameni.

Nu cred că am nevoie de studii speciale de analist, ca să spun că situația e nașpa.

Unde putem să ne refugiem din fața unor asemenea tsunamiuri care ne iau pe sus și ne dau viețile peste cap?

Un loc ar fi sala de cinematograf, la un film precum Thor: Love and Thunder, care, în marea schemă a culturii universale, se va pierde, probabil, drept încă un simplu titlu în vasta mitologie Marvel, construită de mai bine de o decadă încoace.

Dar, cât timp ești în mijlocul lui, simți că e exact ce ai ai nevoie în acel moment și în acea situație: destindere, speranță, solidaritate*.

Când a preluat regia seriei prin Thor: Ragnarok, Taika Waititi era în ascensiune, dar încă nevoit să se supună unor constrângeri narative și simbolice, așa că stilu-i se vedea doar pe alocuri.

Acum, cu un Oscar în portofoliu și cu aura de cineast original, a avut libertate să-și dea frâu impulsurilor și ce bine îmi pare!

Prima parte a peliculei e pur și simplu poantă după poantă, cu un spectru variind de la absurde la subtile, dar niciuna de proastă calitate. Dovadă: în sala de cinema eram adulți, copii și pensionari și am râs cu toții.

Dacă auziți pe cineva că se plânge de umorul acestui film, analizați-o pe persoană mai cu atenție și veți constata ca aveți de-a face cu un ciufut pursânge.

Dar Taika Waititi nu este doar un bufon inspirat. În felul lui deșucheat, înțelege foarte bine complexitatea relațiilor umane, iar asta se vede cel mai bine în cea dintre Chris Hemsworth și Natalie Portman, reapărută în forță în peisaj.

Dacă ați fost vreodată în situația de a simți stânjeneala de avea de-a face cu vreun/vreo fost/fostă, o să rezonați imediat cu zbaterile celor doi și o să savurați finețea interpretărilor. Că Portman a evoluat de la Her Majesty Queen of the Naboo la o mare actriță știam de mult, dar nu credeam că Hemsworth are atâta disponibilitate în a combina comicul cu dramaticul.

Iar gelozia ciocanului Stormbreaker la reapariția ciocanului Mjolnir este, cu toată bășcălia, foarte natural redată.

S-a vorbit mult și laudativ despre personajul negativ întruchipat de Christian Bale, Gorr cel chitit să distrugă zeii (motivația lui e un subiect interesant de reflecție). Mie, unuia, mi s-a părut că sub stratul colosal de machiaj, se vede că actorul a acceptat rolul ăsta fără prea mult chef, doar ca să le facă hatârul copiilor. Dar prezența lui scenică are ceva dantesc, ceva izvorât din gravurile infernale ale lui Goya.

Nu s-a vorbit, însă, suficient despre Russell Crowe și cum își poartă kilogramele și anii (mai puțini, nota bene, decât ai lui Tom Cruise). Zeus al său este de departe vedeta filmului. E hilar, e adorabil, e un pic odios, e strălucitor la propriu și la figurat. Iar dacă știi engleză bine, accentul și gramatica sunt dezastruos de comice.

Ca unul care a văzut Gladiator X 10 + The Insider X 3 + A Beautiful Mind X 3 + Master and Commander X 2, mi s-a părut tot timpul că acest actor extraordinar n-are nevoie decât de un regizor inspirat, care să îl readucă în prim-plan.

Nu mi-aș fi închipuit în veci că acesta poate fi nărodul de Taika Waititi!

*Nota de subsol îmi servește și drept încheiere pentru articol. Solidaritate înseamnă și să mergeți la Thor: Love and Thunder cu un prieten, un/o iubit(ă) (sau mai mulți/multe), cu o rudă, cu un coleg de muncă, cu oricine.

Bucuria împărtășită este cadoul pe care ni-l fac realizatorii acestui film.

Îți mulțumim, dragă Hollywood, pentru speranță!

Și pentru caprele alea care zbiară.