Gata, s-au anunțat și nominalizările la Oscar pentru 2024, așa că începem formal un nou sezon de comentat și chibițat cinematografic.

Neoficial, am făcut-o de cu vară, după cum puteți vedea în lista de la finalul articolului, însă acum discutăm la obiect.

Și o să încep cu un film despre care am o părere mai proastă decât media generală, care dă puncte lui Maestro din respect pentru subiect, nu neapărat pentru valoarea filmică.

A Star is Born cel din 2018 a fost o revelație din multe puncte de vedere – Lady Gaga actriță, Bradley Cooper cântăreț și tot Bradley Cooper regizor.

În această din urmă ipostază, dincolo de preaplinul stilistic care caracterizează pe orice interpret trecut de partea opusă a camerei, Cooper a vădit reale calități și tot mapamondul, aici incluzându-mă și pe mine, a așteptat să vină cu un proiect și mai meseriaș realizat.

Dar Maestro e, fără înconjur vă spun, un regres în această privință.

Potrivit realizatorului, este un proiect realizat din pasiune, iar aceasta se vede, dar nu e neapărat un avantaj.

Leonard Bernstein a fost o figură marcantă a muzicii secolului XX, însă aș minți, dacă aș spune că știu multe despre el, dincolo de acele strălucite lecții publice.

Bănuiesc că Bradley Cooper s-a documentat temeinic, dar cum ales să îi compună biografia filmică n-a fost cea mai fericită alegere.

Maestro are două părți distincte stilistic.

Prima, însumând cam o treime din peliculă, te ia pe repede înainte prin tinerețea dirijorului-compozitor, perioada în care se pun și bazele relației ambivalente cu soția sa, actrița Felicia Monteleagre. O expozițiune în alb-negru, corect realizată, care se vrea stilată, dar pe care angajamentu-ți de spectator alunecă și nu se prinde deloc.

La un moment dat, Maestro se potolește și devine o dramă familială, în care sărmana soție are de luptat cu dedicarea soțului pentru muzică, dar mai ales cu homosexualitatea sa.

Agitația anterioară lasă locul unor secvențe prelungi, în care Cooper-regizorul vrea să ne arate cât de bine joacă Cooper-actorul et comp.

Cum spuneam, nu sunt expert în Leonard Bernstein, dar, chiar și în condiții de neștiință, tot am simțit că Bradley Cooper a exagerat în a-l portretiza pe marele ecran. Există scene prelungi în care actorul nu face decât să ne atragă atenția ce accent meseriaș sau manierisme fără cusur îi redă. O etalare de abilități interpretative, dar umanitatea nu se întrupează.

Cam la fel procedează și cu egal de talentata Carrey Mulligan. Totuși, în cazul ei, se întrevede o oarece evoluție emoțională, de la toleranță la frustrare, totul culminând cu trăirile dureroase dinspre deznodământ.

Un moment des invocat din Maestro este prelunga secvență a concertului în care Bernstein dirijează o simfonie de Mahler într-o catedrală. E un tur de forță în materie de realizare, recunosc, dar, încă o dată, gesturile lui Bradley Cooper sunt dincolo de limitele credibilului.

Ca să fiu sigur că nu vorbesc cu păcat, am căutat filmarea cu Bernstein cel real. Am avut dreptate.

Una e emfaza autentică a dirijorului, alta e agitația peste măsură a actorului.

Maestro e bine reprezentat la Oscarurile de anul acesta.

Dar, în afară de machiaj, care a suscitat la rându-i mari controverse, nu va câștiga la nicio categorie.

Guardians of the Galaxy Vol. 3

Spider-Man – Across the Spider-Verse

Elemental

Nimona

Indiana Jones and the Dial of Destiny

Mission Impossible – Dead Reckoning Part One

Barbie

Oppenheimer

The Creator

Killers of the Flower Moon

Past Lives

Anatomie d’une chute

Napoleon

Kimitachi wa do ikiro ka