Cursa pentru Oscar in 2019 – BlacKkKlansman

Black Panther si BlacKkKlansman izvorasc din acelasi filon – filmul care are mesaj politic, venit mai ales din partea populatiei de culoare, insa intre ele se deschide un abis de diferente.

Toate (mai putin efectele speciale, ca doar bugetul blockbuster-ului a fost de vreo zece ori mai mare) sunt in favoarea peliculei lui Spike Lee – BlacKkKlansman.

Spun a lui Spike Lee, pentru ca in film am regasim aceleasi preocupari politico-sociale ale cineastului de acum treizeci de ani, cand facea Do the Right Thing, dar si aceeasi inteligenta a construirii narativului si stiinta a artei cinematografice.

BlacKkKlansman este o creatie savuroasa, care ar fi avut, in ceea ce ma priveste, acelasi impact, chiar si daca n-ar fi fost inspirata de evenimente care au avut loc in realitate. Povestea politistului de culoare care reuseste sa se infiltreze verbal in Ku Klux Klan, contand pe aportul fizic al unui coleg pricep intr-ale disimularii, este neverosimil de amuzanta si curge fara mari fracturi logice, asigurand un cocktail delicios de divertisment si suspans.

Insa Spike Lee nu se limiteaza doar la a distra, ci adauga in potiune si un foarte echilibrat mesaj politic. Da, populatia de culoare este victima segregarii si discriminarii, chiar si tacute a autoritatilor, insa unii membri ai ei au apucaturi cam belicoase, la fel cum unii albi sunt de treaba si isi risca pielea, doar pentru a combate flagelul urii inter-rasiale.

Spike Lee e nominalizat si pentru regie, si pentru scenariu adaptat, insa pentru prima categorie participa la competitie doar onorific, statueta fiind deja arvunita de Alfoso Cuaron. La cea de-a doua, pe de alta parte, il am deja ca favorit, nu numai ca o recunoastere a unei cariere remarcabile, dar si pentru ca, in naratiunea si asa complexa tese niste sageti limpezi catre populismele de doi lei ale lui Trump, precum „Make America great again!” sau „America first”. Ma bazez ca Hollywood-ul, bastion declarat anti-presedintele-catastrofa va profita de ocazie si va recompensa aceasta satira de calitate.

Despre interpretari n-am nicio obiectie. In rol principal, John David Washington este simpatic, dar nu stralucit, mai ales ca nu m-am putut scutura de impresia ca am in fata o clona de Denzel Washington. Restului distributiei ii sunt distribuite partituri relativ schematice, dar bine trasate din condei si excelent adoptate de actori.

Dar nu pot sa nu trec prea repede peste prestatia lui Adam Driver, care reuseste o performanta colosala: dupa ce in mintea mea a fost pana acum asociat cu acel oribil de strident si neinspirat Kylo Ren din noile filme Star Wars, aici contureaza cu superba subtilitate un rol in rol, la care se adauga si cateva tuse suplimentare, conferite de conditia de evreu a personajului sau, alt grup etnico-religios hulit in vremurile respective si poate si acum.

Daca vreo doua treimi, BlacKkKlansman este un film antrenament si simpatic, in ultima devine un film mare. Nu numai prin acea secventa magnifica, in care doua reuniuni sunt contrapuse si isi potenteaza efectul reciproc (si in care avem deosebitul privilegiu de a il urmari pe nonagenarul Harry Belafonte depanand o amintire cutremuratoare), dar si prin modul cum se face trecerea dinspre trecutul fictiv inspre prezentul real si foarte actual.

Daca tot e politica la Oscaruri, macar sa se manifeste prin pelicule precum BlacKkKlansman.

First Man

A Star is Born

Bohemian Rhapsody

Roma

Mary Poppins Returns

Spider-Man: Into the Spider-Verse

Black Panther

Lasa un comentariu.