Britanicii s-au tâmpit, dar tot fac documentare bune

Intelectualicește vorbind, sunt bine hrănit cu documentare de la BBC.

În ele am găsit combinația de erudiție și deschidere care e cel mai bun argument în favoarea acestei aventuri personale care este cultura generală.

Dacă e să dau un singur exemplu, acesta e fără doar și poate Civilisation al lui Sir Kenneth Clark, care, la atâtea decenii de la realizare, încă mă impresionează profund și îmi dezvăluie ceva la fiecare vizionare.

Cunk on Earth se încadrează fără dubii în această lungă și ilustră tradiție.

Din punct de vedere al realizării impecabile, măcar, pentru că tonul este la distanță de ani-lumină chiar și față de predecesoarele recente, ca să nu mai zic de eleganța aristocratică a producțiilor de pe vremuri.

Cuvântul de ordine este bășcălia.

Dar bășcălie, tată!

Nu e niciun moment în cele cinci episoade din acest așa zis ”miștodocumentar” realizat de Charlie Brooker (responsabil, printre altele, de mult lăudatul Black Mirror) în care vreo părere să facă vreo concesie istoriografiei, filosofiei sau decenței universal acceptate.

În dulcele stil clasic al documentarelor BBC, povestea începe din preistorie și ajunge în prezent, punctată fiind de momente cruciale și evoluții hotărâtoare, precum apariția tiparului, a artei sau alte cele.

Ghid ne este Philomena Cunk, jucată cu inimitabilă placiditate englezească de Diane Morgan.

Tot pariul ăsta al nerușinării intelectuale, oricât de strălucit ar fi scris, n-ar funcționa, dacă n-ar fi modul ei de a rosti replicile și, mai ales, de a interacționa cu distinșii specialiști.

Astea sunt momentele de vârf din Cunk on Earth. Nu știu dacă respectivii experți fuseseră avertizați în privința întrebărilor aiuritoare, ofensatoare și absurde pe care Philomena Cunk urmează să le pună, dar eforturile fiecăruia de a păstra o figură demnă și de a răspunde civilizat și corect politic sunt puțin spus adorabile.

Recomand Cunk on Earth, dar nu oricui.

E nevoie să fi văzut înainte un număr sănătos de mare de documentare serioase.

Batjocura fără cultură e prostie.

Și de-asta n-avem nevoie.

Și-așa a fost omniprezentă în istorie.

Leave a Comment.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.