Nu stiu daca Steven Spielberg mai poate face vreun film mare, care sa se imprime in mentalul colectiv, precum bicicleta zburatoare cu ET pe clar de luna.
Dar stiu sigur ca Steven Spielberg nu poate face filme proaste.
Chiar si The Post, asa plin de clisee cum este, tot tine interesul treaz si propune o interpretare magnifica a lui Meryl Streep.
Si mai apasat se simte aceasta calitate a regizorului cand se aventureaza pe taramul SF-ului, iar Ready Player One mi-a adus aminte de poanta aia a lui Steve Martin de la finalul unei ceremonii de decernare a Oscarurilor, pe care nu o sa o mai repet si aici.
Filmul este un iures continuu, o cursa ametitoare care penduleaza intre planul real, distopic, si cel virtual, colorat si exuberant, precum si un potop de referinte culturale pe care le-am adunat ca pe niste monezi dintr-un joc pe calculator, cu aviditatea unui gamer inrait, constient fiind ca n-am ajuns decat la 50%.
Despre poveste aflati voi din oceanul de recenzii si stiri de pe Internet, asa ca o sa concentrez pe impresii.
In primul rand, un adjectiv derivat din substantivul care incheie fraza anteriora: impresionanta. Asa as caracteriza abilitatea lui Spielberg de a adopta si integra tehnologii deja prezente sau preconizat viitoare, precum dronele, recunoasterea faciala sau ochelarii care ne transporta intr-o realitate alternativa si de a le face vehicule pentru deplasarea unei naratiuni palpitante si incantatoare din punct de vedere vizual.
Da, sentimentalismele sunt la locul lor, morala e cat se poate de solida, deoarece Spielberg e si un iscusit om de afaceri si joaca foarte bine pe cartea produsului care se poate vinde oriunde.
Cea mai importanta traire pe care mi-a declansat-o, insa, Ready Player One este cea pe care activat-o asemeni madlenei lui Proust sau, ca sa ramanem in registrul stilistic al ludicului, ca un power-up care iti creste skill-ul numit memorie.
Chiar din timpul vizionarii si mult timp dupa, am rememorat jocurile pe calculator care mi-au incantat copilaria, adolescenta si viata adulta; da, am facut si de-astea si, chiar daca ma uit cu oarece dezaprobare la cei care isi mananca orele pe Candy Crash Saga, recunosc ca aceasta forma de divertisment a avut o influenta semnificativa asupra personalitatii mele.
Asa am gasit un prilej sa enumar toate jocurile care m-au marcat in vreun fel; daca nu va intereseaza lista asta, mergeti direct la concluzia articolului:
Starcraft (si Brood War)
Homeworld
Planescape Torment
Sanitarium
Broken Sword 1 si 2
Diablo 1 si 2
Alpha Centauri
Nox
Fallout
Portal
Windosill
Richard & Alice
Revenant
Syberia 1 si 2
Septerra Core
Gemini Rue
Deus Ex
Machinarium
Doodle God
Gorky 17
Tropico
Mortal Kombat
Half-Life
Rollcage
Wolfenstein 3D
Her Story
Virtua Fighter 2
Botanicula
Captain Claw
The Dig
Heroes of Might and Magic 3
Prince of Persia: The Sand of Time
Warcraft 2 si 3
Hobo
Raptor
I Have No Mouth and I Must Scream
Jazz Jackrabbit 2
Command & Conquer: Red Alert
Loom
Papers, Please
To The Moon
Star Wars: Knights of the Old Republic
Beneath a Steel Sky
Ground Control
Electricman 2 HS
Indiana Jones and The Fate of Atlantis
Incoming
That Gravity Game
Blood 2
Age of Empires 1 si 2
Star Wars Episode 1: Racer
Still Life
The Curse of the Monkey Island
Bomberman
Worms Armaggedon
Samsara
Lords of the Realm 2
Kingpin
Shogun: Total War
Medieval: Total War
Gem Grab
Omikron: The Nomad Soul
Drawfender
Doki Doki Literature Club
Pana sa apucati sa ziceti ceva, o sa parafrazez o replica din Tom and Jerry:
Yeah, I’ve wasted a lot of time in my life…
BUT I’M HAPPY!
