Multinaționalele. Corporațiile.
Unii le văd drept sperietori și adevăratele personaje negative ale vremurilor noastre.
Alții le privesc precum factori de educare și dezvoltare a unei comunități.
Cinematografia și mass-media contribuie copios la prima dintre aceste ipostaze, și refuz să cred că nu e vreun sâmbure de adevăr în toate acestea, însă mai dau câteodată și de exemple referitoare la cel de-al doilea rol și, cum sunt adeptul dictonului Sine ira et studio, îmi zic că merită răspândite.
După cum știm, fără a ne dori asta, mai sunt localități în România în care nu există apă curentă pentru locuitori, care sunt nevoiți să coboare și de trei sau patru ori pe zi până la cea mai apropiată fântână, pentru a-și asigura necesarul pentru gospodărie.
Comuna Mischii (formată din satele Mischii, Călinești și Gogoșești) era până mai deunăzi în aceeași situație, însă, prin proiectul H2O – Helping to Obtain Water, sătenii au primit ajutor în a fora patru fântâni de mare adâncime.

Proiectul H2O – Helping to Obtain Water este finanțat de Fundația Coca-Cola, prin The New World Program, în parteneriat cu Global Water Challenge (GWC), și implementat de Asociația CSR Nest și Asociația Today’s Future.
Pe lângă partea practică, nu lipsește indispensabila componentă educativă, care a presupus organizarea unor seminarii adresate unui număr de 40 de elevi de la Școala Gimnazială „Alecsandru Nicolaid” din Mischii, având ca temă prevenirea risipei și poluării apei și utilizarea în mod responsabil a acesteia.
Între altele, elevilor li s-a prezentat Decalogul unui comportament responsabil față de apă, pe care vi-l redau mai jos, ca o umilă metodă de a-mi face mea culpa că petrec prea mult timp la duș:
Schimbă obiceiurile de acasă!
Aruncă deșeurile în mod corespunzător!
Nu arunca medicamentele la întâmplare!
Nu arunca deșeuri menajere în sistemul de canalizare!
Economisește apa!
Utilizează în mod responsabil plasticul!
Implică-te la școală sau la locul de muncă!
Implică-te în acțiuni de ecologizare!
Schimbarea vine de la tine!
Fii un cetățean implicat!
Nu stau rău în privința preceptelor de mai sus, însă știu și că e loc de mai bine, motiv pentru care voi citi din scoarță-n scoarță broșura informativă editată în cadrul proiectului, disponibilă aici.
***
The New World Program reprezintă un parteneriat între Fundația Coca-Cola și Global Water Challenge, care încurajează participarea societății civile la crearea de soluții inovatoare, incluzive și sustenabile, pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă (ODD) stabilite de Organizația Națiunilor Unite. De la lansarea sa, în anul 2014, The New World Program a sprijinit 66 de proiecte din 21 de țări din Orientul Mijlociu, Africa și Eurasia.
Fundația Coca-Cola reprezintă divizia globală de acțiuni filantropice a The Coca-Cola Company. De la înființarea sa, în anul 1984, Fundația Coca-Cola a oferit granturi în valoare de peste 1 miliard de dolari, cu scopul de a sprijini inițiative comunitare sustenabile pe întreg globul.
Înființată ]n anul 2006, Global Water Challenge (GWC) reprezintă o coaliție de organizații de top, care și-au luat angajamentul de a îndeplini obiectivul sustenabil și realizabil de a oferi acces general la apă potabilă provenită din surse sigure și la servicii de igienă (WASH). Până în prezent, prin parteneriatele public-private ale GWC, peste 1 milion de oameni au acces la apă curată.
Mai multe detalii despre proiect găsiți aici.
Imaginile din timpul seminariilor au fost surprinse de Daniel Botea.