Am zăbovit în fața multor picturi de la Muzeul de Arte Frumoase din Rouen, iar aceasta a lui Albert-Pierre-Rene Maignan a fost una dintre ele.

Se intitulează Omagiu lui Clovis al II-lea și, dincolo de execuția și compoziția impecabile, m-a atras prin universalitatea psihologiei exprimate, precum și printr-o paralelă cu prezentul.

Mulți părinți își tratează copiii regește.

Mai mult, în dorința de a-i vedea dezvoltându-se, îi înscriu în activități de tot felul: karate, balet, engleză, tenis, germană, baschet, desen, judo, iar lista poate continua.

Rezultatul este că acești copii dobândesc o educație regală, dar și o oboseală pe măsură.

Această ambivalență este perfect ilustrată de atitudinea micuțului Clovis al II-lea, conștient că e cineva important, fără să-l încânte asta prea mult.

Prima domnie a regelui Mihai al României a început când era încă minor, iar tatăl său a renunțat (temporar, după cum au arătat-o evenimentele ulterioare) la dreptul de succesiune.

După ceremonia solemnă din plenul Parlamentului, fragedul rege a fost auzit întrebând discret:

– Asta înseamnă că de-acum încolo nu pot să mă mai joc?