Între romanele lui Jane Austen, Persuasion este cel mai puțin savuros și cel mai profund.
E cel mai interiorizat, cel în care nu dialogurile primează, ci trăirile protagonistei, amestec de sfială, speranță și dorință de fugă.
Ca urmare, ideea unei ecranizări a acestei cărți m-a intrigat, tocmai pentru că îmi dădeam seama că nu va fi o sarcină ușoară.
Iar modul cum realizatorii au înțeles să o abordeze a fost de un tupeu care a iritat, irită și va continua să irite fără îndoială.
Dar nu și pe autorul acestor rânduri, care s-a bucurat de film tocmai pentru această libertate pe care și-a permis-o.
Anacronică în mai mult de o privință, pelicula regizată de Carrie Cracknell folosește costume și decoruri și calești de epocă, însă manifestările personajelor sunt cât de poate de moderne, în frunte cu Dakota Johnson, care sparge al patrulea zid de fiecare dată când nu-i dă pace câte ceva și care, sorbind deseori dintr-o sticloanță de vin cu abilitatea unei alcoolice profesioniste, ne ia părtași la trăirile ei.
Care sunt departe de a fi redate feciorelnic în dulcele stil Austen, ci mustesc deseori de sarcasm sau auto-ironie, savuros jucate, încât pot spune că această actriță dovedește pentru prima dată că e într-adevăr fiica mamei ei și se scutură de mizeria numită Fifty Shades of Grey.
Pentru unii, denaturarea asta a personajului principal feminin asta a fost o insultă la adresa scriitoarei.
Nu și pentru autorul acestor rânduri.
Dacă Dakota Johnson e ca un stilet cu două tăișuri, nimeni, nicăieri, niciodată nu poate rezista Miei McKeena-Bruce în rolul lui Mary, sora eroinei. În viața reală, aș fugi de așa femeie ca dracu’ de tămâie, dar în filmul ăsta orice apariție a ei e un deliciu.
În Persuasion o să vedeți negri, indieni, ceva trăsături asiatice, încât îmi și imaginez cum contemporanul lui Jane Austen, William Pitt cel Tânăr, se rostogolește în mormânt precum centrifuga mașinii de spălat la programul de zvântare.
Dar, cum, necum, toată corectitudinea asta politică trece precum o briză ușoară de vară.
Pentru că Persuasion este un film haios și na, că o zic, chiar frumos.
