Ca să folosesc un termen pe care el însuși la încetățenit, am un bias față de Daniel Kahneman.
Atât de coerente mi se par ideile sale, încât mă reped să citesc sau să ascult ce mai spune pe unde îl găsesc.
Așa că n-aveam cum ocoli Noise. Un defect al judecății umane, pe care a redactat-o în colaborare cu Olivier Sibony și Cass R. Sunstein (co-autor al unei alte cărți de referință în domeniul psihologiei aplicate, Nudge).
Conceptul în jurul căruia gravitează această lucrare – noise – este greu de tradus, așa cum elocvent explică Dan Crăciun în prefață.
Este variația de judecată asupra aceluiași verdict, de care ne facem vinovați fie individual, fie la nivel de categorie profesională.
În primul caz, gândiți-vă, de pildă, dacă sunteți profesor, cum dați notele. Nu v-a influențat niciodată faptul că erați flămânzi sau că era frig afară sau că vă certaserăți cu partenerul de viață? Ferice de cel sau cea care răspunde nu, deși tare mi-e că ar fi doar o bravadă din partea respectivei persoane.
În al doilea caz, vorbim despre variația de sentințe judecătorești pentru același delict sau a diagnosticelor medicale pentru aceeași afecțiune.
Mici flageluri care fac lumea mai inechitabilă și mai haotică, fapt pe care nu ni-l dorim.
Autorii dezvoltă ample prezentări ale fenomenului, precum și metode de a-l combate, însă, în pur spirit socratic, sunt de acord că lipsa efectului de noise nu este dezirabilă la rându-i, pentru că, așa cum Daniel Kahneman declara în prelegerea de la decernarea premiului Nobel, ceea ce îi face pe oameni infinit de interesanți este că sunt unici.
O altă preocupare majoră a cărții este să stabilească diferența dintre noise și bias, acest din urmă termen putând fi tradus vag prin ”prejudecată”, deși se pierd multe dintre semnificațiile atât de strălucit prezentate în Thinkink Fast and Slow. Distincția este importantă, deoarece metodele de a reduce noise-ul sau bias-ul diferă ca abordare.
Foarte interesantă mi s-a părut dezbaterea standarde vs reguli, care, practic, aparțin aceluiași spectru comun al tentativei de a pune un pic de ordine în marea entropie a existenței.
Pentru prima dată într-o lucrare de asemenea anvergură, Inteligența Artificială, mai precis algoritmii cu care operează, sunt priviți ca un pas înainte în procesul de luare a deciziilor și în cel de prognoză. Dar, în același spirit lucid și socratic care îi caracterizează, autorii recunosc că progresele astfel înregistrate nu sunt enorme, iar atitudinea opiniei față de utilizarea tehnologiei în acest sens este atât de refractară, încât o să mai ne mai bazăm pe mințile noastre supuse greșelii mult timp de-acum încolo.
Noise. Un defect al judecății umane este o carte grea. Anecdoticul este redus la minim, tinde către abstractizare și nu ocolește chestiuni de statistică și de calcule matematice peste medie de dificile pentru un cititor neavizat. Un argument este că, după cum puteți vedea, nu prea am găsit vreun artificiu retoric sau stilistic pentru a o prezenta în acest articol.
Însă, am simțit, de fapt nu, simt că am fost supus unui proces de igienă decizională.
Simt că mi s-au inoculat elemente ale unui mod de a gândi și de a privi lumea care mă va ajuta să o fac mai bună.
Pentru mine și pentru ceilalți.
P.S. Mulțumesc celor de la librăria online Libris pentru o carte care m-a învățat un lucru simplu, dar vital: Poate că nu se câștigă o mare glorie prin igienă, dar se obțin rezultate.
