Cuceriri SF (20)

Într-o perioadă în care adepții științei și cei ai fantasticului se luptă în argumente, lectura unor cărți SF e mai mult decât adecvată:

Babel-17 – fără a-mi fi plăcut în mod deosebit, îi recunosc acestui roman al lui Samuel R. Delany meritul aparte de a fi îngrămădit într-un spațiu relativ redus o mulțime de teme și personaje. Dacă am rezerve în privința acestui clasic al genului, este din cauză că părțile cele mai bune rămân incomplete, ca și cum scriitorul te-ar chinui tantalic. Povestea exploatează vag ipoteza Sapir-Whorf (aceeași pe care și-a bazat Ted Chiang nuvela care a dat superbul Arrival), cum că limba în care comunicăm ne influențează gândirea, și vizează un fel de spionaj la nivel galactic, transplantat într-un germene de epopee spațială, care, încăput pe mâna unui Iain M. Banks, s-ar fi extins luxuriant. Părțile de început sunt cele mai reușite și demonstrează că scriitorul are condei și imaginație, ceea ce îmi dă argumente să mă apropii vreodată și de capodopera-i controversată Dhalgren.

A Fire Upon the Deep – roman-mamut, care înglobează două fire narative distincte, atât de bine construite, încât ar fi putut fără probleme să aibă succes separat. Și mai meritoriu e faptul că Vernor Vinge reușește să le înnoade și să le aducă împreună într-un mod coerent, care uzează acumulările afective din ambele părți. Într-o eră în care omenirea s-a extins atât de mult în spațiu, că s-a divizat în specii de tot felul și a mai și găsit altele inteligente pe unde s-a aciuat, o parte de univers e infectată de o entitate malefică transcendentală, care amenință să îl acapareze în întregime. O parte dintre protagoniști sunt pe o navă care gonește contracronometru spre o planetă micuță și aparent insignifiantă, unde se găsește singura șansă de a o învinge. Acolo, alți protagoniști umani descoperă o civilizație de un inedit uimitor. Este vorba de un fel de lupi care acționează și gândesc colectiv, astfel că o haită este un organism unitar, cu trăsături care le reunesc pe cele ale componentelor sale. Durează un pic până ce te acomodezi cu acest concept și cu modul cum autorul jonglează cu pronumele, însă, odată instalat în poveste, ești condamnat la a-i fi captiv și, ca și în Children of Time, pentru care Adrian Tchaikovsky pare a-și fi tras oarece inspirație din structura și ideile lui Vinge, jumătatea dedicată odiseei spațiale, oricât de bine ar fi scrisă, pălește în comparație cu intrigile și suspansul din societatea animală, în care vezi oglindindu-se însăși istoria umanității. Indiferent ce fel de antologii SF am consultat, acest roman se încăpățânează să apară constant în paginile lor. Însă acolo îi e locul, n-ai ce-i face.

Exhalation – După șiragul de nestemate din Stories of Your Life and Other Stories, Ted Chiang era dublu condamnat: să mai scrie o colecție de povestiri, dar și să se ridice la înălțimile amețitoare ale calității celor dintâi. Volumul de față este rezultatul acestei ingrate sarcini, iar autorul e cât pe-aci să-și egaleze senzaționala performanță. Nu reușește, pentru că, spre deosebire de prima serie, aici Chiang e mai apăsat didactic, vrea să îmbibe aproape fiecare nuvelă cu un tâlc. Nu mai e chinuit exclusiv de acea tenie a scriitorului autentic, ci și de constrângerile ipostazei de moralist subtil, pe care și-a asumat-o, poate chiar involuntar, cu unele dintre scrierile de dinainte. Cele mai multe dintre narațiunile acestui volum (ale căror arome variază de la oriental la asimovian) atrag atenția asupra uneia dintre interogațiile sau angoasele la care suntem supuși, în special din cauza evoluție amețitoare a tehnologiei. Atenție! Nimic din ce am spus mai sus nu este o critică la adresa lui Ted Chiang. Toate sunt constatări lucide. Cum aș putea oare să îi reproșez ceva acestui autor, ale cărui inteligență, imaginație și profunzime psihologică sunt o binecuvântare? Sper că profesorii de pe mapamond vor avea înțelepciunea de a folosi povestirile sale la cursuri. Așa și-ar ajuta elevii să-și dea seama că a citi rămâne suprema formă de cunoaște viața și pe tine însuți.

Le Camp des Saints – controversat încă de la apariție, când părea înspăimântător de profetic, acest roman al lui Jean Raspail mai poate stârni revoltă în rândul stângiștilor pe care îi demolează cu sarcasmul, precum și entuziasm în rândul celor pe care îi numim ”white supremacists”. Povestea aceasta distopică este esențialmente simplă – din India cea suprapopulată pornește o flotă de vase rablagite, ticsite de săraci și înfometați și decrepiți. Destinația: Europa cea mănoasă și dezvoltată, mai precis Franța autorului, pe care acesta o cunoaște și o ia în răspăr cu o precizie magnifică. Prinși în capcana propriilor idealuri generoase și a demagogiei, europenii permit acestei migrații oceanice să ajungă pe țărmurile lor, iar rezultatul este destrămarea civilizației occidentale și schimbarea raporturilor de demografie și putere în defavoarea rasei albe. Un scenariu apocaliptic pe care alde Trump, Le Pen și Orban al ungurilor încă îl exploatează politic și care de la scrierea cărții (1973) nu s-a împlinit decât pe ici, pe colo, dar pe care îl regăsim în variatele manifestări ale corectitudinii politice actuale, precum și în cutremurătoarele imagini ale refugiaților care înfruntă valurile și alte pericole pentru a ajunge pe acest continent al făgăduinței. E imperios necesar să menționez că, deși Raspail nu face vreun secret din atitudinea sa favorabilă excepționalismului și superiorității europene, portretul colectiv al masei de invadatori pașnici e coerent din punct de vedere al psihologiei mulțimilor și nici pe departe la fel de caustic precum al prostiei, relei-voințe și oportunismului diverșilor actori individuali și instituționali din partea cealaltă. În plus, afirm cu toată tăria că umorul și intensitatea scriiturii de care dă dovadă autorul sunt greu de egalat în toată literatura franceză, care oricum numai insignifiantă nu e. Cumva, această carte este un test de turnesol, îi separă pe cei habotnici (indiferent de orientare) de aceia care pot întreține un gând contrar, chiar dacă nu sunt de acord cu el, și care apreciază un monument cultural autentic.

Cuceriri SF

Cuceriri SF (2)

Cuceriri SF (3)

Cuceriri SF (4)

Cuceriri SF (5)

Cuceriri SF (6)

Cuceriri SF (7)

Cuceriri SF (8)

Cuceriri SF (9)

Cuceriri SF (10)

Cuceriri SF (11)

Cuceriri SF (12)

Cuceriri SF (13)

Cuceriri SF (14)

Cuceriri SF (15)

Cuceriri SF (16)

Cuceriri SF (17)

Cuceriri SF (18)

Cuceriri SF (19)

S-a deschis sezonul Oscarurilor

arrival1Exista un risc pentru un film, cand se confrunta cu un cititor care e familiar cu materialul scris pe care se bazeaza productia cinematografica. Riscul creste cand varianta literara i-a mers la inima lectorului transferat in postura de privitor.

La acest risc s-a supus Arrival ca pelicula derivata din superba nuvela Story of Your Life din la fel de superbul volum de povestiri al lui Ted Chiang despre care povesteam entuziasmat acum ceva timp.

Insa, in zilele lui bune, Hollywood-ul poate sa iasa chiar si din cele mai incurcate situatii intertextuale; a reusit cu Life of Pi si a reeditat performanta si acum.

Primele merite i se cuvin regizorului Denis Villeneuve, mare maestru al inocularii de tensiune, pe care o compune cu flerul celui care isi cunoaste mestesugul, fara graba, cu pasi domoli, dar siguri. Ca unul care cunostea subiectul cap-coada si vazuse reclama filmului, tot am fost capturat de fiorul apropierii de misterioasele obiecte zburatoare si mi-am tinut rasuflarea in preajma primului contact cu heptapozii. Imaginile, sunetele, coloana sonora, montajul, toate sunt asamblate si finisate cu maiestria unui designer care se respecta.

arrival2

Dat fiind ca sursa literara apartine prozei scurte, un impas ar fi fost caracterul schematic al naratiunii, insa scenaristul Eric Heisserer dilata povestea lui Ted Chiang adaugand niste elemente de suspans si actiune, cu o oarecare tenta de cliseu, fara a aduce vreo atingere ideii initiale.

arrival3

Ce insufla, totusi, viata acestei pelicule este interpretarea interiorizata a lui Amy Adams. Stiind-o din The Fighter, unde e expansiva pana la agresivitate, am apreciat si mai mult abordarea retinuta a acestui rol si fatalismul care ii staruie in ochi, spulberat de intense momente de mobilizare intelectuala sau de placerea de a descoperi.

Poate ca titlul pe care l-am dat acestui articol pare hazardat, dar calitatea filmului si cateva ocheade aruncate la previziuni ma indreptatesc sa cred ca Arrival va fi acolo.

arrival4