Un film indispensabil

Tehnologia ne înconjoară.

Chiar dacă nu privim afirmația asta precum o amenințare, valabilă tot rămâne.

Ce e de făcut?

Să o respingem sau să o îmbrățișăm.

Cea din urmă variantă este predominantă, așa că măcar să o exploatăm artistic, nu?

Zis și făcut, au exclamat realizatorii filmului Searching.

Un tată rămas văduv se lansează în căutarea fiicei adolescente, după ce aceasta nu mai dă pe-acasă, iar investigația, ba chiar toată povestea, are loc prin prisma digitalului, manifestat prin varii forme pe care am ajuns să le integrăm organic existenței: mail-uri, apeluri video, ferestre de chat, camere de luat vederi, rețele de socializare și alte câte și mai câte.

Încă de la primele cadre se vădește cu câtă inteligență știe regizorul Aneesh Chaganty să exploateze potențialul narativ al tehnologiei.

Expozițiunea e impecabilă în a trasa niște tușe psihologice utile evoluției de mai târziu, pentru ca apoi, odată cu declanșarea intrigii, desfășurarea acțiunii să prindă o așa viteză a absorbției privitorului, încât ești mai captiv ca în scroll-ul ală nesfârșit pe Facebook.

Despre punct culminant n-am ce să spun, pentru că au loc mai multe, unul după altul, viraje năucitoare, dar niciodată incoerente ale dezvăluirilor, care, în desăvârșita deșteptăciune a scenariului semnat de Aneesh Chaganty și Sev Ohanian, mai lasă loc și unor săgeți asupra a moravurilor mediatice ale prezentului, precum și unei consistente radiografii a relației părinți-copii în era Internetului.

John Cho, interpretul din rolul principal, este o figură familiară celor de vârsta mea pentru roluri episodice și secundare din anii 2000, unul dintre acestea clădindu-se pe sumara, dar memorabila replică din American Pie, primul, unicul și irepetabilul.

Aici, însă, dovedește un vast arsenal actoricesc, fapt cu atât mai remarcabil, cu cât îl are de etalat prin tot felul de ferestre video.

Să fie, oare, Searching viitorul cinematografiei?

Nu cred, este mai degrabă un experiment hyper-reușit, așa cum jocul Her Story, cu care este cumva înrudit, demonstrează că o poveste bună se poate spune și cu mijloace moderne.

Oricum, ce mai tura-vura?

Sunteți părinți?

Sunteți cinefili?

Sunteți tehnofili?

Sunteți părinți cinefili tehnofili?

Oricine ați fi, filmul ăsta este indispensabil.

Leave a Comment.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.