O femeie căpoasă

Cinematografia nu e străină de ecologie și nu puține sunt filmele care prezintă diverse povești ale unor oameni care s-au dedicat protejării naturii, uneori peste ceea ce am numi limitele a ce numim moralitate.

Printre acestea se numără și Gorillas in the Mist, care ne oferă poate cel mai bun rol al lui Sigorney Weaver.

Cel mai bun, nu și cel mai cunoscut, pentru că seria Alien e cea care îi asigură nemurirea în panteonul în celei de-a șaptea arte.

Și aici interacționează cu altă specie, dar una terestră, adică gorilele de munte din Africa, asupra cărora planează pericolul extincției, din cauza reducerii habitatului, dar și a braconajului.

Dian Fossey, naturalista pe a cărei autobiografie se bazează pelicula, s-a cufundat în a înțelege aceste minunate creaturi cu aceeași uitare de sine pe care o regăsim și în faimosul moment spontan al lui David Attenborough în Life on Earth.

Între ea și aceste făpturi se face o conexiune emoționantă, iar modul cum Weaver o redă e ceea ce distinge interpretarea ei de multe altele de gen.

Altminteri, creația ei are toate ingredientele unui rol nominalizat la Oscar: angajament fizic, varietate de reacții (de la caracter aprig la femeie îndrăgostită) și expresivitate non-verbală.

FIlmul regizat de Michael Apted e remarcabil prin faptul că își propune să nu fie un simplu documentar cu niște actori pe ici, pe colo, însă există unele aspecte la care își vădește vârsta; de pildă, se cam vede când nu e vorba de gorile reale, ci de mimi în costume, iar prestația lor e sub aceea a primatelor din 2001: A Space Odyssey.

Bazând-se pe o carte de non-ficțiune, scenariul merge poticnit, dar oferă prilejul unor momente șocante sau emoționante, acestea din urmă avându-i în prim plan pe Sigorney Weaver și pe credinciosul localnic Sembegare (John Omirah Miluwi).

În română, dar nu numai, termenul de ”gorilă” este utilizat derogatoriu, simbolizând o huidumă brutală, așa că merită să reflectăm asupra ce spunea același Sir David Attenborough:

It seems very unfair that man should have chosen the gorilla to symbolise all that is aggressive and violent when that’s the one thing the gorilla is not, and we are.

Leave a Comment.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.