Ma pot numi rabdator in mod oficial. Nu numai ca am vizionat inca un film referitor la discriminare, dar a mai fost si unul care a excelat prin lentoare.
Ce-i drept, un cineast priceput, precum Barry Jenkins (Moonlight si tevatura de care sigur va aduceti aminte), stie cum sa organizeze si sa o dozeze, astfel incat sa nu ai senzatia acuta de pierdere de vreme, ci sa o percepi ca pe o invitatie la a studia fiecare coltisor al ecranului, fiecare subtila miscare corporala si fiecare micro-expresie.
Chiar si recunoscandu-i regizorului aceasta calitate, If Beale Street Could Talk tot exagerat de incet este.
Povestea care inainteaza cu pasi de melc prin intermediul stilisticii lui Jenkins este a unei tinere de culoare insarcinate, care se zbate, impreuna cu unii membri ai familiei, sa dovedeasca nevinovatia partenerului, incarcerat pentru un presupus viol.
Mai sunt si niste momente de tip flashback intercalate, in care apetenta pentru mers cu viteza I pe autostrada a regizorului atinge zenitul. Exista si niste monologuri, inevitabile, care iti testeaza rezistenta la randul lor.
O singura data pe tot parcursul filmului, umerii mei cazuti a relaxare vecina cu apatia s-au ridicat, odata cu interesu-mi crescut. Este acea scena a reunirii celor doua familii, in care vestea sarcinii protagonistei genereaza reactii si conflicte mocnite de o intensitate care mi-a adus aminte de Who’s Afraid of Virginia Woolf.
Singurul aspect care impiedica If Beale Street Could Talk sa se poticneasca in propriul lirism este ca beneficiaza de prezenta serafica si luminoasa a lui Kiki Layne in rolul central al filmului. Frumusete, candoare, fragilitate si multe alte manifestari ale feminitatii emana din chipul ei, singurul aspect in raport cu care incetineala peliculei apare ca o virtute, deoarece ni-l ofera spre contemplare mai mult.
In rolul mamei, Regina King a ras tot pana acum in materie de premii pentru cea mai buna actrita in rol secundar. Beneficiind de cea mai ampla gama de trairi si de privilegiul de a avea cele mai multe scene independente de figura protagonistei, pot sa inteleg de ce iese atat de pregnant in evidenta, dar, din punct de vedere strict al interpretarii, o prefer pe Amy Adams drept consoarta ultra-ambitioasa din Vice.
Faptul ca If Beale Street Could Talk nu participa decat colateral la aceasta cursa a Oscarurilor este un semn ca, daca tot sunt politice, macar mai e un dram de simt al calitatii pe-acolo.
Spider-Man: Into the Spider-Verse
Ca sa nu mai ramana repetenti si anul acesta la capitolul corectitudine politica, cei din Academia Americana de Film au pus la mare cinste o pelicula menita a satisface pretentiile tututor activistilor – Moonlight.
