Alain de Botton e un tip inteligent, care ține morțiș să îi ajute pe alții să trăiască mai bine.
Uneori îi iese, alteori nu.
În Arta ca terapie ansamblul ideilor sale funcționează peste media altor lucrări similare, care explorează filosofia, religia, călătoriile sau știrile, pentru că (și asta e poate lecția supremă) se lasă ajutat de un specialist în domeniu, John Armstrong, iar rezultatul colaborării este un demers solid, chiar și când nu mi-a întrunit acordul deplin din punct de vedere ideatic.
Coerent și didactic împărțită, cartea își propune să șteargă operele de artă de praful elitismului și să le folosească pentru a aduce alinare sau înțelegere sau a trasa o direcție debusolatului spirit al omului mileniului III.
Dragostea, natura, banii sau politica sunt domeniile în care autorii ne călăuzesc într-ale îmbunătățirii, cu efecte care, în ceea ce mă privește, au variat de la mici epifanii la strâmbat din nas, mai ales când recomandările erau fie prea prescriptive, fie trase din punct de păr la nivel de interpretare artistică.
Departe de mine pretenția ca un astfel de volum să mă mulțumească în tot și toate. Acesta este farmecul artei, că suscită discuții și dezbateri și controverse.
Iar oferta autorilor este extrem de bogată și integrează expunerii creații dintr-un spectru extrem de larg, iar eu recunosc că am fost în situația rarisimă de nu mai simți că trăznăile artei contemporane distonează cu sublimele realizări ale Renașterii, bunăoară.
A fost o aventură intelectuală și estetică plăcută, iar ca semn de recunoștință către Alain de Botton și John Armstrong, am încercat să lecturez și să aplic mental conținutul cărții lor chiar într-unul dintre locurile care oferă material didactic din abundență și de o calitate desăvârșită – Muzeul de Artă din Craiova.
Ce metamorfoze și reconcilieri subtile au avut astfel loc în sufletul meu nu vă spun.
Arta ca terapie este individuală și irepetabilă.
P.S. Mulțumesc celor de la librăria online Libris pentru un manual despre o (altă) cale de a savura și consuma arta.
