Ce-i lipseste Craiovei

Ia sa vedem daca ghiciti. Spatii verzi? Tzzz. Locuri de munca (bune)? Tzzz. Civilizatie? Tzzz. Ce atunci? Un loc unde sa dai cu un baros in ziduri si sa le spargi, fara riscul unei infractiuni de vandalism.

Cand lucram la o anume firma, aveam sediul intr-o zona cu spatii de inchiriat, unde isi mai faceau veacul si alte intreprinderi private. In centrul curtii se afla o cotineata mai rasarita.

Intr-o zi, neavand cheie, ii asteptam afara pe colegii mai bine inzestrati cu astfel de accesorii si cascam gura la un grup de oameni vanjosi, care primisera, pare-se, dispozitia sa darame cotineata cu pricina. Poate ca am fost nedrept cu ea folosind acest termen, mai ales ca avea ziduri din caramida si BCA, bine sudate, fapt pentru care demolatorii ei foloseau un baros.

Intr-un moment de inspiratie pe care logica nu il poate explica, am cerut, cu sfiala, voie sa dau si eu cu barosul intr-o bucata de zid care se incapatana sa ramana in picioare. Zambind prietenos, dar si usor ironic, manuitorul uneltei mi-a inmanat-o. Era infinit mai grea decat imi imaginasem. Am ridicat-o cu chiu cu vai, desi instinctul de mascul m-a facut (sa incerc) sa ascund asta si am lovit zidul cat am putut de tare. Nu cred sa fi ramas vreo celula in corpul meu care sa nu se fi zguduit in momentul impactului; sincer sa fiu, cred ca am suferit mai mult decat zidul, care a ramas nestirbit, spre deosebire de orgoliul meu.

Binevoitor, manuitorul anterior al barosului m-a povatuit: Nu da cu forta, doar lanseaza-l si tine-l sa nu cada, ca e suficient de greu si-si face singur treaba. Dupa acest sfat impecabil, loviturile mele au inceput sa aiba efect, iar zidul sa se imputineze treptat. Mi-e greu sa descriu senzatia de eliberare pe care incercat-o la fiecare lovitura. Era ca si cum toti nervii mei pe colegii care nu mai veneau, pe slujba ingrata, pe lume in general, s-ar fi scurs prin baros. Unde mai pui ca spiritul mi-a parasit corpul, ca sa vada imaginea din exterior si mi-a marturisit la intoarcere ca aveam aerul unei divinitati nordice a tunetului. Ei da!

De-atunci imi staruie in minte o idee: ce-ar fi sa deschid o afacere in folosul comunitatii, care sa permita oamenilor sa-si descarce nervii; un spatiu, undeva in afara Craiovei, cu niste ziduri construite mai mult sau mai putin temeinic (ca sa nu simta unii descurajati) si cu instrumente de distrugere de diferite marimi, pentru bratele oricui.

Cei carora le-am impartasit aceasta aspiratie antreprenoriala s-au uitat la mine cu bunavointa aceea care nu inseala pe nimeni (Lasa-l ca e dus, saracu’), dar e clar ca ei n-au dat niciodata cu barosul si nu stiu cat de bine poate fi.

Comentariu subiectiv

Randurile de mai jos contin trimiteri aproape laudative la adresa persoanei mele, asa ca ii rog pe cei care nu-mi suporta egocentrismul sa sara direct la „Ceea ce ma…”.

Pentru restul am doua povestioare. In prima se facea ca sunt la admiterea la liceu si primesc la literatura ceva ce suna cam asa: Comentati expozitiunea din Miorita. Eu, ca omul pregatit temeinic, stiam ca expozitiunea este primul moment al subiectului, in care se stabilesc locul, timpul si spatiul, asa ca am comentat pe larg prima bucata din Miorita, adunand vreo doua pagini si. La iesire, ma intreaba bestiala mea mama, cu un zambet nelinistit pe fata: Ce scrisasi la Miorita? Ca unii cred ca trebuia sa comentezi intreaga poezie. Cum asa, expozitiunea nu e de colo pana colo? Ba da, dar au fost foarte multi tocilari care au scris tot si s-ar putea ca asta sa se considere rezolvarea corecta. Credeti ca am facut vreo petitie? Nu, am asteptat cu aceeasi emotie rezultatele, care au fost bune.

A doua povestioara are loc mai tarziu, cand eram prin facultate. Primim un subiect la un examen, care viza o bucata dintr-o perioada pe care o studiasem cu un anume profesor. Scriu fix la obiect si ies din sala sa stau de taina cu colegii si colegele. Una imi zice: eu am scris tot cursul, ca sa fiu sigura. Alta la fel. Altul imi spune: si eu am scris tot, ca oricum nu imi aduceam aminte prea multe exact despre ce ne-a dat. Si tot asa, trei sferturi dintre colegii mei au mers la sigur. Credeti ca am facut vreo petitie si m-am dus la profesor sa ii explic? Nicidecum, mi-am luat o bere si am asteptat. Cand sa ne dea rezultatele, intra profesorul, pe vremea aceea ditamai directorul la Arhivele Nationale, si spune: Mai, nu mai scrieti tot, scrieti exact ce vi s-a cerut. Asa m-am ales cu una dintre cele mai misto amintiri ale mele din facultate, pe parte academica, bineinteles.

Acum sa trecem si la subiectul nostru actual. Sau, mai bine zis, la subiectiva.

S-a dat urmatoare fraza la testarea nationala:

Ceea ce ma jeneaza este dificultatea rasfoirii.

Si s-a cerut sa se precizeze tipul propozitiei subordonate. E subiectiva toata ziua, si daca se gasesc argumente ca ar putea fi si predicativa, palesc datorita pozitiei ei in fraza. Desi limba noastra romaneasca este mai flexibila decat engleza, bunaoara, tot are o topica in care subiectul este primul. Dar nu, s-au gasit destui care au gandit prea mult si care s-zu zbarlit impreuna cu parintii ca a fost fraza prea ambigua. Dupa ce a invocat si argumentul retard al acuzarii predecesorului, ministrul s-a gandit ca or fi cateva zeci de mii de parinti ale caror odoare si-ar vedea sansele de a intra la liceu compromise de o amarata de subordonata si ca e perioada electorala, si a cedat presiunilor.

Ca urmare, din acest moment, aveti liber la contestat orice. Daca nu va place ca 2 + 2 = 4, sunt sigur ca se poate rezolva ceva cu vreun manuscris pierdut al lui Leibnitz.

Parintilor care deja spumega de indignare ca subiectiva ar dauna la evolutia ulterioara a progeniturii, le spun ca odraslele lor tocmai au ratat o sansa sa invete ca viata insasi e ambigua si, mhm, subiectiva.

Iar daca nici asta nu le place, mai am o povestioara. Dupa ce a absolvit scoala de la Brienne, Napoleon Bonaparte a aplicat pentru marina. Neavand note suficient de mari si nici neam prea de soi, a picat. A stat un an pe bara, a intrat in artilerie si a ajuns cineva de care au auzit si cei care au luat subiectiva si cei care au luat predicativa. Daca ar fi ajuns la marina, probabil ramanea doar un nume in istoria navala a Frantei, distingandu-se prin faptul ca si-o lua in mod constant de la Horatio Nelson et comp.

10 motive sa mergi la vot pe 10 iunie

Da, recunosc, nu e cel mai original titlu si nu e nici cel mai original concept. Cu ce ma laud eu (ca doar e campanie electorala si am, deci, dezlegare) e preocuparea pentru gandirea laterala, pentru care m-am folosit de cartea lui Gustave Le Bon, Sase palarii ganditoare.

1. Daca mergi la vot, ti se pun niste mici abtibilduri pe dosul cartii de identitate. Daca mergi in mod constant, se va umple de astfel de marturii ale spiritului civic, iar cand te vei deplasa la vreo doamna de la vreo institutie publica si vei avea nevoie sa prezinti un act de identitate, vei constata ca dosul plin de „votat” va smulge un zambet plin de simpatie si va cataliza o atitudine mai binevitoare.

2. Daca mergi la vot, te intalnesti cu vecinii de prin zona circumscriptiei electorale, iar dupa aceea, cand mai dai cu ochii de ei, veti zambi complice si, cine stie, poate veti schimba doua vorbe.

3. Ca veni vorba de vecini, poate, printre acestia, e vreo persoana de sex opus pe care nu ai avut niciodata curaj sa o abordezi. Acolo, in sectia de votare, privirile vi se vor intalni pentru o clipa, mainile vi se vor atinge cand unul va preda stampila, iar celalalt se va pregati sa o ia. De aici si pana la a intra in vorba, a iesi la un suc, a ajunge sa fiti impreuna, a va casatori si a face copii pe care sa-i invatati sa mearga la vot nu mai e decat un pas.

4. Daca mergi la vot, pe tidula cu numele candidatilor iti poti exprima opinii ge genul: S* v*f*t m**a-n c*r la toti!”, avand certitudinea ca mai mult de o persoana va lua cunostinta de ea.

5. Daca esti vreun timid care nutreste in secret ambitii politice, mergi la vot si, pe aceeasi tidula, poti desena o casuta cu numele tau si un logo improvizat si te poti vota singur.

6. Daca iti exprimi votul, il anihilezi pe al badaranului/necioplitului/incultului care a aruncat tigara din masina fix pe geaca ta de fas cea noua.

7. Daca mergi la vot, vei avea dupa aceea o arma letala impotriva amicului agasant care, invariabil,  la fiecare iesire in oras incepe s-o dea pe „nimic nu merge in tara asta”. Dupa ce il vei fi lasat sa-si improaste invectivele deprimante, il poti intreba cu o malitiozitate usor mascata: Auzi, da’ tu la vot ai fost?

8. Daca mergi la vot, vei lasa naibii Diablo 3 ala (sau 2 daca sunteti, ca mine, un nostalgic fara o configuratie prea puternica) si iti vei odihni muschii ciliari, iesind un pic la aer.

9. Mergand la vot ii vei da dreptate lui Aristotel (cine nu vrea sa faca asta, simtind ca, implicit, si Aristotel ii da dreptate la randul sau), care spune ca virtutea este un obicei si vine din practica.

Daca mergi la vot, vei avea ocazia sa reflectezi asupra cat de fragila si consistenta este democratia si cat de insignifianti si puternici sunt oamenii care  o compun.

O campanie Craiova Forum.

In sens invers

Inca o data, in calitatea mea de blogger, am avut ocazia sa mananc si sa beau pe gratis si, in subsidiar, sa particip la evenimentul prin care cei de la Craiova Forum si-au lansat versiunea tiparita a rubricii de anunturi de pe site-ul lor.

Daca ii cunoasteti personal pe Lucian Prejbeanu (@eroscf) sau Marius Dinu (@FREAKTUNING), oameni dedicati online-ului trup si suflet, o atare decizie de a intra in lumea fizica a unei afaceri care sucomba incetul cu incetul pare cel putin ciudata.

Dar tot asa, daca ii cunoasteti personal, le stiti hotararea si puterea de munca, dar si relaxarea in a trata chestiuni gen esec sau pierdere. Craiova Forum a crescut, atat de mult, incat poate indrazni sa se aventureze si pe alte taramuri, oricat de alunecoase.

Ce vor Lucian, Marius si colegii lor e o farama din acea poveste superba a capitalismului, dar a nu a capitalismului finantist contemporan, dominat de speculatori si investitori fara inima. E acel capitalism de la origini, al lui Henry Ford, care a trudit in ateliere, care si-a consumat timpul liber muncind pe branci si care a esuat cu vreo doua, trei afaceri pana sa reuseasca sa aiba succes.

Le urez celor de la Craiova Forum sa ne revedem la aniversarea a 5 ani de existenta a ziarului de mica publicitate, cand sper sa aiba un bufet si mai bogat!

In slujba boborului

Nu fac mare caz de combinatiile de cuvinte cheie care ii aduc pe internauti pe site-ul meu, desi unele mi-au smuls cel putin un zambet (decapitari umane cu barda, maimute chinuite sau filme porno cu 2 lesbiene). De curand, insa, una dintre mele m-a doborat, pur si simplu, prin sublimul ei. Iat-o, fara niciun fel de adaos sau ciuntire:

informati despre viata lui leonardo da vinci referat scurt de 2 pagini de caiet studentesc

Ce m-a fermecat nu a fost atat demersul cultural, cat precizia lui. Nu sunt sigur ca rezultatele motoarelor de cautare au fost pe masura doleantelor respectivei persoane insetate de cunoastere, asa ca am simtit un navalnic impuls de marinimie si am redactat eu insumi acest referat, respectand intru totul parametrii lui tehnici.

Ca sa stie tot boborul ca pe blogul lui Iulian Firea se gasesc de toate, pentru toti. Sau, cum spunea Marin Sorescu: Avem si stechere, mestere!

Ce stie pietonul ce-i rovinieta?

Ce poate sa scrie un posesor de permis auto, dar nu si de masina, ergo pieton, despre rovinieta? Decat ca aude despre ea la diversi amici, in discutii care, sincer, il lasa cam rece. Si totusi, rovigneta a jucat sau era sa joace un rol semnificativ in viata autorului acestor randuri.

Era intr-o dimineata ursuza de ianuarie. Foarte de dimineata, in fapt, caci ma trezisem la 5, cum numai cosasii vrednici mai reusesc. Motivul unei atat de matinale ruperi din bratele lui Morfeu era ca trebuia, ca parte a unui echipaj de 5 persoane, sa merg la Bucuresti sa sustin un examen.

Cativa pumni de apa aruncati brutal pe fata au consfintit starea de veghe, iar momentul in care urma sa ma sune colegul ce se oferise sa faca pe soferul se apropia vertiginos, asa ca mi-am verificat echipamentul din bagaj si am asteptat. Ora de imbarcare, planuita a fi semnalata printr-un telefon, a venit si a trecut. Dar nu m-am impacientat, bazandu-ma pe caracterul parolist al colegului, pana cand primesc un telefon de la D., membru al unui alt echipaj ce urma sa faca deplasarea in capitala:

– Musiu, tu stii ceva de B.? Ca noi il sunaram de 2 ori si nu rapsunse.

– Hopa, imi zic in sinea mea, stai sa-l sun si eu, zic cu voce tare.

Zis si facut, dar apelul a ramas fara rezultat. Dau sa sun pe restul colegilor de echipaj, dar imi da ocupat. Probabil ca au gandit ca si mine si l-am apelat pe B., dar n-am mai avut timp sa ma emotionez la gandul unei atare sinergii, ca pe ecranul matusalemicului meu mobil apare din nou un apel de la D.:

– Ai dat de B.?

– Nu.

– Nici noi si de un sfert de ora suntem in fata casei lui, am strigat de nu stiu cate ori, dar nu a iesit nimeni. Iar masina e in curte.

Situatia devenea dramatica. Mintea a inceput sa-mi lucreze cu febrilitate: daca iau trenul de 7 si nu are intarziere, ajung la 10 in Bucuresti, plus cat mai fac cu metroul si ma car cu bagajele, ajung pe la 11. Prea din scurt si prea multe variabile. Ma suna M., coleg de echipaj, aflat, gratie inexplicabilei disparitii a lui B., in aceeasi oala ca si mine:

– Stii ceva de B.?

– Nu.

– Si ce facem?

O idee fulgeratoare imi brazdeaza intelectul:

– Auzi, tu n-ai masina? Ce-ar fi sa mergem cu a ta?

– Da, m-am gandit la asta, dar nu am rovinieta si mi-e ca sunt filtre de cand cu protestele astea (Nota: aceasta drama s-a petrecut in perioada cand protestele din capitala ajungeau la zenit)

Hotarat sa-mi exploatez ideea pana la capat, sun pe G.:

– Si tu ai masina, nu mergem cu tine?

– Bai, sa stii ca asa m-am gandit si eu, dar mi-am adus aminte ca nu am rovinieta si am mai avut probleme cu politia din cauza asta.

Simtind ca mi se scurge din suflet orice urma de speranta, il sun pe F., care declarase sus si tare ca, in masina lui B., el o sa doarma dus pana la Bucuresti, ca sa fie proaspat la examen. Il intreb direct:

– Ai rovinieta?

– Da, am, spuse el cu obida in glas.

– Pai, si nu mergem cu tine?

– Ba da, am vorbit deja cu ceilalti, hai, ia-ti bagajul si vino in intersectia Cutare.

Nu e nevoie sa mai spun ca misterul lui B. nu s-a solutionat nici pana acum, iar eu, unul, in ciuda explicatiilor tehnice referitoare la ceas si telefon cu bateria descarcata, inca il banuiesc ca a dormit prin „vecini”.

De ce bem bere?

Sper ca amicul care a fost realmente coplesit cand a aflat ca am vizitat o fabrica de bere sa citeasca si aceste randuri, pentru ca la el ma gandesc cand le scriu.

Te-ai gandit vreodata de ce bei atata bere (ma rog, tu bei si vin din belsug, dar despre asta o sa discutam cu alta ocazie)? Stiu ca esti ocupat pana peste cap, mai ales ca de vreo doi ani ai si un urmas in familie, si stiu ca reflectia nu e tocmai sportul tau preferat, dar ia incearca sa intri pe pagina de Facebook a celor de la Ciuc Premium si sunt convins ca nici atentatorii aia sinucigasi cu cele 50 de fecioare ale lor nu ar simti beatitudinea mai dihai decat tine.

Eu m-as incumeta sa spun ca toate opiniile prezentate acolo isi gasesc un loc in personalitatea ta generoasa, care, tocmai datorita acestei minunate licori inventate, pare-se, de sumerieni,  a devenit atat de incapatoare. Ca berea ti se pare gustoasa, de asta sunt convins; ca o bei pentru ca poti, e clar, stiu ca iti pare rau ca ai doua maini si doar o singura gura; ca te distrezi enorm cand sorbi din bere, asta fara indoiala, si cred ca stii cat ne distram si noi; ca pentru sanatatea ta psihica ai nevoie de bere, cunoastem, numai consoarta nu prea vrea sa inteleaga; si peste toate acestea troneaza socializarea, pe care ti-o manifesti cu atata duiosie prin palme date peste cefele tovarasilor de bere.

Acestea fiind spuse, nu stiu cum o sa-ti distribui votul. Am vaga banuiala ca, pana vineri, 27 ianuarie, cand va avea loc marea dezbatere, iti vei face conturi separate de Facebook sub nume aleatoriu alese de Messi, Xavi, Guardiola, numai ca sa le dai dreptate tuturor.

Cat despre mine, cel care ti-a fost si inca iti este recunoscator ucenic intr-ale berii, am o preferinta clara: socializarea. Nu numai pentru ca ideea unor oameni care beau si rad si uita de necazuri ma incanta, dar si pentru ca unul dintre avocatii acestei opinii este extraordinarul actor de comedie Radu Gabriel, despre care as putea parafraza ce spunea Calinescu despre nuvela Alexandru Lapusneanu: Ar fi ajuns un actor la fel de cunoscut ca Fernandel sau Loius de Funes, daca divertismentul romanesc ar fi avut suportul unei limbi universale.

Niste ageamii

Evenimentele din Bucuresti sunt marcante si ingrijoratoare, dar nu am de gand sa scriu despre ele, pentru ca s-au spus deja multe si am convingerea deplina ca nu as mai putea adauga ceva semnificativ.

Ce as vrea insa sa subliniez este diletantismul cu care asa zisii oameni politici au tratat acest moment. Deja evenimentele au evoluat spre masuri drastice, dar acum cateva ore, cand situatia mai avea un dram de calm, se puteau intreprinde niste miscari care ar fi rupt gura satului planetar la propriu.

Imaginati-va ori pe presedintele Basescu, ori pe unul dintre liderii opozitiei Crin Antonescu/Victor Ponta mergand in apropierea protestatarilor (evident, cu acoperisurile blocurilor intesate de lunetisti) si declamand urmatoarele:

Traian Basescu: (pe o scena, cu portavoce in mana): Dragi compatrioti, ma urati, stiu. Ma urati pentru pensiile si salariile taiate, pentru instabilitatea tarii si pentru saracia care a cuprins-o. Va simt nemultumirea, supararea, ura. Dar nu va lasati prada lor. Nu distrugeti ceea ce este al vostru, doar pentru ca simtiti imboldul lor.

Cei care protesteaza au acest drept si oricat m-ati uri, eu il voi apara cu toata fiinta, dar cei care se dedau la violente sa stie ca institutiile statului, oricat de hulite ar fi, isi vor face datoria si ii vor apara pe cetatenii respectabili ai acestei tari si bunurile lor.

Crin Antonescu/ Victor Ponta (pe o scena, cu portavoce in mana; pot fi chiar amandoi si si-l trec unul altuia): Dragi romani, sunt(em) aici alaturi de voi ca sa protestam impotriva coruptiei desantate pe care presedintele, premierul si toata clica lor au introdus-o in toate sectoarele vietii publice. Dar nu suntem aici ca sa incalcam legea, sa distrugem sau sa ii indemnam pe altii sa distruga. Si va rugam ca nici voi sa nu va lasati atrasi in acest iures al dezordinii care ne face rau tuturor.

Aveti o arma mult mai puternica decat pietrele de caldaram si sticlele incendiare; peste doar cateva luni va veti prezenta la vot si veti pedepsi coruptia, nesimtirea si incompetenta actualei guvernari. Iar cei care simt ca nemultumirea legitima a altora e doar un prilej sa distruga si sa semene haos sa stie, ca si daca vor contribui la caderea acestui regim, mana legii ii va ajunge, oriunde ar fi.

E multa demagogie in ce mi-as fi dorit eu, dar macar am fi stiut ca politicienii nostri au stil si grandoare; in schimb, de vreo trei zile incoace, toti se fac ca ploua si asteapta sa inceapa saptamana de lucru de parca ocaziile de a da lovitura ar avea vreun orar fix sau se uita la televizor si asteapta sa intervina telefonic (!), ca sa ia de aialalti.

Si cand ma gandesc ca pe unii dintre ageamii astia trebuie sa ii votez, aproape ca ma enervez :).

Fiti salvatorii lor!

Fiti salvatorii lor! este o expozitie de pictura cu scop caritabil care se va desfasura in perioada 10 ianuarie – 10 februarie in foaierul Filarmonicii Oltenia. Organizatorii (Lions Club Craiova, Cenaclul „Constantin Brancusi” si Filarmonica Oltenia) intentioneaza sa vanda tablourile expuse pentru a cumpara aparate si teste pentru 60 de copii diabetici, insulinodependenti, aflati in posibilitatea de a se trata.

A cumpara un tablou nu este la indemana oricui, dar permiteti-mi sa va prezint o strategie mentala care ar putea sa va convinga, totusi, ca nu este atat de greu.

Un unchi foarte drag mie avea obiceiul ca, de pilda cand sora mea ii prezenta incantata vreo bluza noua pe care si-o cumparase, sa calculeze cate paini ar fi putut sa ia cu banii cheltuiti pe respectivul articol vestimentar. Rezultatele erau descumpanitoare si, nu o data, sora mea a inceput sa simta indoieli ca ar fi facut intr-adevar o miscare comerciala reusita. Convingerea in intelepciunea simpla, dar patrunzatoare a unchiului meu mi-a fost intarita cand am citit pe un site de psihologie foarte solid exact despre aceeasi manevra ca fiind una foarte de efect pentru o mai buna gestionare a finantelor personale.

Ii invit acum pe  fumatori ca, aflandu-se in fata unui tablou din cadrul acestei expozitii caritabile, sa aplice aceasta strategie mentala, dar un pic invers: sa calculeze de cate pachete de tigari ar trebui sa se lipseasca pentru a-l cumpara si a contribui la sanatatea unor copii bolnavi de diabet, dar si la a lor.

Busola in cariera

Pe Luci il stiu de cand eram amandoi mult mai tineri si bateam mingea in fata blocului si pe tapsanul cu iarba de odinioara, inlocuit acum de fastfood-ul ala globalizator. De aceea, nu mica mi-a fost surpriza si placerea sa primesc un mail de la el, in care, in calitate de reprezentant in Craiova al asociatiei LIDERJUST, ma invita pe un ton foarte formal sa particip si sa promovez, prin intermediul blogului, conferinta Despre valori in cariera ta!, care va deschide programul Busola in cariera.

Ce m-a magulit intens a fost ca, printre destinatarii mail-ului am vazut si adrese ale unor institutii media consacrate; carevasazica, Luci, ca membru al celei de-a treia puteri in stat interactioneaza cu mine, a patra :). Nu pot sa nu-i dau satisfactie in atare conditii, imi zic.

Ca urmare, va invit si eu sa va duceti la conferina Despre valori in cariera ta!, care deschide proiectul Busola in cariera, program de orientare profesionala pentru studentii de la facultatile de drept. Conferinta va avea loc luni, 14 noiembrie 2011, incepand cu ora 13.30, in sala I.D. Sarbu a Teatrului National din Craiova. Printre vorbitori se vor afla membri de marca ai breslei magistrato-avocatesti, iar eu va rog din suflet pe voi, studentii care veti participa, sa nu ii iertati de intrebari incomode, dar puse cu bun simt.

Mai multe despre acest proiect si organizatorii lui gasiti aici.