Chiar dacă vin din trecut, romanele SF privesc spre viitor, așa cum facem și noi cu anul 2025 care stă să înceapă.
Feed – probabil că ați ajuns la acest articol urmărind asiduu fluxul de postări dintr-o rețea socială. Ei bine, în lumea imaginată de Nick Clark Windo, acesta e deja implantat direct în creier, oamenii având acces la tot ce e pe Internet într-o clipită (la propriu). Apoi urmează apocalipsa, care îl duce pe protagonistul narator într-o lume dezolantă, în care unii supravieuitori, ale căror dispozitive sunt încă active, își văd mințile deturnate de personalitățile online ale celor decedați, care au căpătat conștiință de sine și luptă pentru existență. Cartea nu are un ritm prea intens, ba uneori e greoaie, dar ridică probleme grave, despre identitate și ceea ce ne face cu adevărat umani.
The Legion of Space – uneori n-avem nevoie de lecturi prea complicate, ci de unele captivante, care să ne țină ocupați cât așteptăm avionul ală care are întârziere sau când jumătatea mai bună a dat iama prin magazine. Exact asta ne livrează Jack Williamson, în acest roman apărut în 1934, în epoca mai copilăroasă a SF-ului, și în care un membru al numitei Legiuni a Spațiului, un fel de d’Artagnan însoțit de alți trei tovarăși cu personalități distincte, o are de salvat pe o demozelă care deține cheia victoriei omenirii care a populat spațiul, dar care e în pericol de moarte din partea unei rase extraterestre puse pe rele. Descrierile locurilor pe unde hălăduiesc protagoniștii sunt grandioase, iar pățaniile lor antrenante, deși se soluționează cam tot timpul în stil deux ex machina. Nu-i bai, ba chiar mă gândesc că un James Cameron ar scoate un film de acțiune a-ntâia din acest roman.
The Long Tomorrow – după un cataclism nuclear care a devastat întreg mapamondul, omenirea a abandonat marile orașe și trăiește în comunități restrânse și rurale. Mai mult, orice tehnologie care depășește sfera agrarului e stigmatizată, iar cei care vădesc chiar și o simplă curiozitate în privința ei sunt aspru pedepsiți. Doi adolescenți dintr-o astfel de comunitate (paralelele cu cele Amish din realitate sunt elocvente) sfidează toate regulile și pleacă în căutarea unui loc de legendă, în care toată știința omenirii a supraviețuit. Pe parcurs au de înfruntat pericole din partea unor diverse grupări ultraconservatoare și ar părea că romanul lui Leigh Brackett e o amplă pledoarie pentru cunoaștere și o diatribă împotriva fanatismului religios, însă autoarea introduce o doză sănătoasă de ambiguitate morală, în special în a doua parte a cărții, astfel că suntem ispitiți să ne întrebăm: Punându-ne speranța exclusiv în știință, nu riscăm să devenim la rându-ne habotnici?
The First Fifteen Lives of Harry August – o carte care te ține cu sufletul la gură, care pornește de la o idee care a mai fost exploatată în fel și chip (vezi filmele Groundhog Day sau Edge of Tomorrow), dar care aici pentru mine devine etalon. Personajul eponim face parte dintr-o rasă aparte de oameni, care, odată decedați, renasc în același punct din spațiu și timp, păstrându-și, însă, cunoștințele și amintirile adunate anterior. După ce se obișnuiește cu această particularitate a sa, protagonistul este cooptat în clubul omologilor de pe tot globul. La un moment dat, unii dintre aceștia încep să moară definitiv, adică li se sabotează nașterea, iar totul pare a veni de la un inamic inteligent și implacabil, deloc necunoscut protagonistului, care se înhamă la sarcina de mai multe vieți de a-l opri. Acțiunea și suspansul ei sunt perfect adecvate mecanismului narativ al eternei reîntoarceri, iar Claire North reușește cumva să includă în poveste și o vibrantă poveste de dragoste, precum și o reconciliere a lui Harry August cu originile sale tulburi, în special pe parte paternă. Dacă oi descoperi că mă nasc și eu din nou, sper să uit de romanul ăsta, ca să mă pot bucura de el de fiecare dată.
Și, pentru că un nou an se pregătește să se nască, vă las cu vorbele lui Iona al lui Marin Sorescu:
Mamă, […] mai naşte-mă o dată! Prima viaţă nu prea mi-a ieşit. Cui nu i se poate întâmpla să nu trăiască după pofta inimii? Dar poate a doua oară… […] Tu nu te speria numai din atâta şi naşte-mă mereu.
Cuceriri SF – Ediție de Starcraft
