Retrospectiv, un răspuns ar fi: pudicii și adepții familiei tradiționale.

Căci, în The Invite, Olivia Wilde ia schema din filmul clasic pe care l-am parafrazat și îi dă un suflu nou, care bate înspre perspective libertariene, ba chiar libertine.

Sensul e invers, deoarece gazdele (el și ea) sunt cele care sunt destabilizate de oaspeți (el și ea).

Chiar dacă destinația devine cam moralistă, drumul parcurs de personaje pe traseul configurat de scenariștii Cesc Gay, Will McCormack și Rashida Jones, mai ales în partea a doua a filmului este presărat cu umor a la carte (meniul, la cerere).

Ilaritate care n-ar fi posibilă fără un ansamblu de actori dedicați și inspirați.

Olivia Wilde se agită ca regizoare, se agită și ca interpretă, dar grosul amuzamentului e stârnit de consortul de pe ecran Seth Rogen. E și păcat când îl ai la îndemână să nu îl exploatezi. E exponentul unei specii tot mai rare, de indivizi care te fac să râzi fără să pară a se strofoca să producă efectul ăsta.

De cealaltă parte, Penelope Cruze și Edward Norton sunt provocatorii. Ei au de stârnit, nu de reacționat, de aceea și preferă să rămână, măcar la început, în rezervă. Dar nici ei nu sunt actori pe care să îi ții degeaba, așa că vor beneficia de momente care să le scoată decolteul, pardon, talentul la iveală.

Bănuiesc că principala problemă pentru The Invite este că exact aceia cărora le este destinat – cuplurile cu vreo cinșpe ani de căsnicie minim – sunt prea prinse exact în marasmul sugerat pe ecran pentru a merge la filmul ăsta.

Dacă ajung, totuși, la vizionare, ori pleacă divorțați de-acolo, ori redescoperă flăcările pasiunii care acum e sub cenușă.

Vorba aia, ce rimează cu relație?

Vibrație.

Dizgrație.

Distracție.

Poziție.

Fel…

Înțelegeți voi.