Avem nevoie de joie de vivre?

Avem.

Cum facem rost de ea?

Panaceu n-am, dar, pentru mine, un mic spectacol intitulat Variațiuni la invențiuni a funcționat impecabil.

Cei doi interpreți și coautori, Petre Ancuța și Emilian Marnea, actori ai Teatrului Național din București, au fost impecabili.

Ideea dușmăniei lor artistice a fost impecabilă.

Fie în consonanță, fie în disonanță, au cântat impecabil.

Sincronizarea gagurilor muzical-interpretative a fost impecabilă.

Expresivitatea non-verbală a fost impecabilă (ca a lui Dan Puric când făcea mimă de excepție și nu-l apucase vorbăria mesianică).

Diversitatea melodiilor a fost impecabilă (La Cumparsita, Dansurile Ungurești ale lui Brahms, Ciocârlia, Toccata lui Bach, Misiune Imposibilă, varii șlagăre de la ABBA îmi vin în minte fără efort, dar au fost de trei ori pe-atât).

Varietatea organelor de cântat a fost impecabilă.

Ideea celor de la Tipografia Hub de a nu fi autarhici și de a invita și spectacole din exterior e impecabilă.

Durata reprezentației a fost impecabilă.

Interacțiunea artiștilor cu publicul, în scopuri comice, a fost impecabilă.

Morala poveștii a fost impecabilă.

Cât are efect o astfel de injecție de joie de vivre?

N-aș ști să vă zic, dar eu, unul, am văzut Variațiuni la invențiuni acum acum câteva zile și zâmbesc de fiecare dată când mi-aduc aminte de spectacol.

Imaginile au fost surprinse de colegul și amicul Daniel Botea care a bâțâit din cap ca mine și ca restul spectatorilor, de aia i-au și ieșit mișcate.