Oscaruri în pandemie 2021 – colectiv

Ieri a fost zi de mare celebrare: colectiv al lui Alexander Nanau și Biancăi Popa a fost dublu nominalizat la Oscar, o premieră pentru cinematografia românească din toate timpurile.

Astăzi e momentul să ne întoarcem la luciditate și sinceritate.

Le datorăm măcar atât sărmanilor care s-au prăpădit în incendiul de la Colectiv sau în împuțitele spitale românești în perioada ulterioară tragediei.

Acolo s-a ajuns pentru că mulți aleg să treacă lucrurile sub preș, așa că voi vorbi fără opreliști despre acest film.

În primul rând, dincolo de ambiguitatea criteriilor celor de la Academia Americană de Film, de ce este colectiv nominalizat atât la categoria Documentar, cât și la Film internațional?

Simplu, pentru că nu este un documentat pursânge, ci o docu-dramă.

Nu este (doar) despre fapte, ci și despre lamentații, fatalism și patetism.

Excelent generate, trebuie spus neapărat.

Ca și Thomas Vintergberg în Druk, Alexander Nanau uzează masiv de cadre apropiate și prelungi de figuri umane, dar nu într-un mod intruziv, ci unul curat, expresiv, chiar și în cele mai patetice momente.

Cu toate acestea, danezul a fost nominalizat pentru regie, în dauna lui Aaron Sorkin (The Trial of the Chicago 7) sau Florian Zeller (The Father). Încurcate sunt căile Oscarului.

Probabil vă întrebați de ce tot pomenesc de patetism.

Pentru că e o stare omniprezentă în colectiv.

Filmul are două părți distincte:

Una îl urmărește pe Cătălin Tolontan și pe ai lui investigatori de la Gazeta Sporturilor în demascarea mizeriei patologice și umane a sistemului sanitar românesc (inclusiv cataclismicul scandal Hexi Pharma, care a hrănit discuțiile de la colțul blocului vreo săptămână și ceva).

În bucata asta se distinge cel mai bine meșteșugul lui Alexander Nanau. Spre surprinderea (și plăcerea) mea, m-a trimis cu gândul la pelicule marcante de gen, precum All the President’s Men, Spotlight sau ruda directă Icarus.

Nu lipsesc, însă, momente de intensă reflecție ale jurnaliștilor, care, ați ghicit, mi s-au părut patetice.

Partea a doua o cotește spre un fel de thriller politic care pufnește sarcastic, în care protagonist devine Vlad Voiculescu, cu cele bune și mai puțin bune pe care am avut ocazia să i le descopăr.

L-am regăsit pe același tip inimos care a construit minunatul Magicamp, pe tânărul idealist și modern în educație, pe ministrul care a băgat un pic bățul în gardul acestui lagăr de concentrare al medicinei românești.

Dar vorbește mult!

El și ai lui trăncănesc într-una despre cum să elaboreze un comunicat de presă sau cum să dea replică scorpiei de Firea.

Băieți, ați avut șase luni să populați spitalele românești cu cât mai mulți oameni de bine, să dați de pământ cu satrapii care conduc unitățile astea ca pe o feudă și, mai ales, să îi îndemnați să iasă la iveală aceia care aleg să nu tacă!

Iar voi erați adunați într-o cămăruță și stăteați cu nasurile în telefoane!

Și vă mai mirați că ați pierdut alegerile!

Apropo, dacă o lua colectiv vreun Oscar, ar fi un gest firesc din partea echipei lui Alexander Nanau să aibă alături pentru unul dintre acești avertizori de integritate, pe care anglo-saxonii îi numesc whistleblowers și pe care eu îi numesc simplu:

Eroi.

Patetismul nu lipsește nici în partea asta a colectiv, iar o scenă anume m-a amuzat teribil:

Vlad Voiculescu merge la o discuție de taină cu mai-marii DNA-ului.

Laura Codruța Kövesi beneficiază de un tratament filmic de invidiat – mascată de un spătar impozant de scaun, nu i se întrezărește decât un crâmpei din coafura băiețoasă pe care i-o știm și un pic profilul.

Parcă și văd apărând peste ani un spin-off de colectiv, având-o drept protagonistă.

Dacă tot am învățat să facem filme în stil american, să procedăm și la exploatarea de rigoare.

Nu voi ca să închei fără a menționa și o alegere stilistică foarte inspirată.

Deși aproape disjuncte, cele două fire narative sunt unite de o cromatică gri-albăstrui, ca de Picasso temperat, o tonalitate care adecvată luptei pe care o avem de dat în țara asta.

Situația nu e neagră ca pana corbului, dar de roz nici vorbă.

Acestea fiind spuse, am ocazia de neuitat de a deschide oficial sezonul 2021 al Oscarurilor cu un film românesc.

Hai sănătate, că-i mai bună decât toate!

Sursă imagini: www.cinemagia.ro.

Tenet

The Trial of the Chicago 7

Mank

Ma Rainey’s Black Bottom

News of the World

Druk

Leave a Comment.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.