Oscaruri în pandemie 2021 – Pieces of a Woman

Da, e nevoie de un pic de atenție până să găsești Pieces of a Woman pe lista nominalizărilor la Oscar din 2021, dar e acolo, prezentă în poate cea mai disputată secțiune a acestei ediții – Cea mai bună actriță în rol principal.

Căci filmul este al Vanessei Kirby mai întâi de toate.

Și, dacă ne luăm după primele douăzeci de minute ale peliculei, și al regizorului Kornel Mundruczo, care construiește sub ochii noștri două miracole.

Al aducerii pe lume a unui copil și al aducerii în gât a nodului emoției căreia numai cinematografia îi poate da naștere.

Este emoția căreia nu i te poți împotrivi, chiar și când știi deznodământul succesiunii și urzelii de imagini și sunete la care ești expus.

În cazul lui Pieces of a Woman, acest deznodământ este unul tragic: un bebeluș mort la scurt timp după ce a părăsit pântecul mamei și efectele devastatoare ale acestei pierderi asupra ei și a celor din jurul ei.

După un regal al suspansului obstetric, filmul și personajele lui își târâie picioarele fără vreo direcție prea clară.

Asta este un defect, fără doar și poate, dar, pe undeva, este un mod adecvat, deși probabil involuntar, de a reda depresia care o cuprinde pe Vanessa Kirby.

Fabuloasa ei interpretare reiese dintr-o dihotomie, dintre manifestările organice de la început și placiditatea care urmează, brăzdată când și când de puseuri de durere care ajung până la privitor.

Din trauma care o învăluie se hrănesc și interacțiunile cu ceilalți, iar aici pelicula scârțâie, într-adevăr, ca o ușă neunsă.

Shia LaBeouf se străduiește să fie un tip mai din topor, inimos, dar doborât de necaz, dar nu prea îi iese, oricât s-ar ascunde în spatele bărbii ăleia de muschetar.

Doar Ellen Burstyn, chiar și împovărată de cei nouăzeci de ani de etate, reușește să mai înhațe puțin din atenția acaparată pe merit de Vanessa Kirby.

Până să văd Pieces of a Woman eu însumi, auzisem multe despre un anume moment care îi aparține nonagenarei și care o recomanda pentru o nominalizare la Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar.

Și așa e, n-au cum să-ți scape acele câteva minute în care vezi manifestându-se plenar o mare artistă a ecranului. Mi-e necaz gândindu-mă că membrii Academiei au ratat și în cazul ei (ca și în al Sophiei Loren) ocazia de a-i aduce un ultim omagiu, acordându-i locul de la acea categorie lui Glenn Close, care numai printr-o minune o poate bate pe Yuh-Jung Youn din Minari, chinuind-o astfel cu încă un eșec.

Că veni vorba de Glenn Close, pentru rolul din Hillbilly Elegy a fost nominalizată atât la Oscar, cât și la Zmeura de Aur. Mulțumescu-ți, pandemie, am ajuns s-o văd și pe-asta!

Nu știu dacă Vanessa Kirby are vreo șansă reală la categoria ei, unde se luptă crâncenă cum nu s-a mai văzut din hăle potoape.

Dar să nu ne pripim cu previziunile, ne-au ieșit destule pe nas de când cu pârdalnicu’ aista de virus.

Tenet

The Trial of the Chicago 7

Mank

Ma Rainey’s Black Bottom

News of the World

Druk

colectiv

If Anything Happens I Love You

My Octopus Teacher

Leave a Comment.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.