istorie alternativa | Caiet de insemnari

Cuceriri SF (27)

By Iulian in Carti 25 decembrie 2023 0 Comment

Eram dator cu cele mai recente lecturi SF, așa că iată-le:

Lest Darkness Fall – un roman de anticipație vechi de aproape sute de ani, care uzează de mecanismul narativ al omului contemporan întors în timp, într-o perioadă istorică de mare însemnătate. În cazul de față, este aceea în care Peninsula Italică este dominată de ostrogoți, iar bizantinii lui Belisarius se pregătesc să o invadeze. Protagonistul este un profesor de arheologie care, pentru a supraviețui, se vede nevoit să utilizeze tot ce își aduce aminte din propria-i epocă. Primul pas este să pună bazele unei distilerii de whiskey și ajunge până la introduce la un moment chiar și telegraful. Fără a incita prea mult, narațiunea lui L. Sprague de Camp impresionează prin profunzimea documentării, astfel încât prima parte este chiar amuzantă prin modul cum redă controverse religioase (arieni vs. creștini tradiționaliști) sau încleștări etnice (goți vs. romani). Toate-s vechi și nouă toate.

Red Mars – amplă cronică fictivă a colonizării planetei Marte, de la primele așezări permanente, cu riscurile aferente, până la o infernal complicată urzeală socio-economico-politică care include corporații, ideologii contradictorii și ambivalente relații cu Pământul. Nu-i neg meritele autorului Kim Stanley Robinson. Atât de complexe sunt teoriile și descrierile științifice ale terraformării și exploatării Planetei Roșii, încât, de la un punct încolo, încetezi să le mai treci prin filtrul gândirii și începi să le iei de bune. Însă această complexitate este și principala slăbiciune a romanului. Din cauza ei, lectura e îmbâcsită, așa cum probabil vor fi și comunitățile de pe Marte, dacă Elon Musk și ai lui chiar reușesc să-și pună ideile în aplicare. Poate cea mai vie dintre laturile narațiunii este controversa legată de transformarea reliefului de pe Marte – unii îl vor neatins, pentru caracterul său aparte, alții îl vor asemeni celui de pe Pământ. N-am avut încotro decât să le dau dreptate și unora, și altora.

The Drowned World – într-o lume postapocaliptică, temperaturile și nivelul mării au crescut atât de mult, încât uscatul și civilizația clădită pe el au fost aproape anihilate. Doar pe ici, pe colo, mai supraviețuiesc oaze de civilizație, și acelea șubrede, cu membri ajunși la capătul puterilor, fizice și psihice. Scrisă la persoana I, cartea reprezintă prea puțin o aventură în genul exagerat de hulitului film Waterworld al lui Kevin Costner, fiind mai degrabă deznădăjduita căutare a sensului într-o lume care nu-l mai are, precum și disoluția umanității și întoarcerea la barbarie și superstiții, ceva asemănător cu Lord of the Flies al lui William Golding. Proza lui J.G Ballard este la fel de luxuriantă precum jungla care a năpădit fâșiile de uscat cruțate de apă, e pitorească, dar nu facil de citit. De menționat că scenariul acestui coșmar e scris înainte ca termenul de ”încălzire globală” să devină atât de răspândit. Iar acum o poveste personală simpatică: de acest roman mă leagă și amintirea faptului de a fi avut în mână cea mai scumpă carte care mi-a ieșit în cale vreodată; eram la faimoasa librărie Shakespeare&Co. din Paris, și am văzut titlul undeva la îndemână, într-o vitrină. L-am luat, l-am întors și am văzut o sumă în Euro care eram compusă din patru cifre (1, 5 și doi de 0). Crezând că e o greșeală, m-am adresat celui de la casă, care mi-a spus că e o ediție princeps a cărții. Am pus-o cu grijă la loc și am cumpărat cu 5 Euro Călătorie la capătul nopții de Louis-Ferdinand Celine.

Downbelow Station – un roman monumental, veritabil Război și pace în spațiu. Într-un viitor îndepărtat, omenirea s-a extins într-o mulțime de galaxii, însă coloniile refuză să mai recunoască autoritatea Pământului, de unde și o conflagrație cu ample ramificații. Undeva la fruntariile dintre combatanți se găsește stația orbitală eponimă, care încearcă să-și păstreze neutralitatea și independența. Lucru deloc ușor, deoarece are o poziție strategică, iar ambele părți au pus ochii pe ea. Autoarea C. J. Cherryh își acordă timp pentru a construi lumea în care se desfășoară această veritabilă epopee, iar rezultatul este că avem personaje numeroase, bine reliefate, precum și conflicte veridice. Există un asteroid care poartă numele 77185 Cherryh, iar astronomii care i l-au acordat și-au argumentat decizia astfel – Ne-a provocat să privim către stele, imaginând moduri în care omenirea ar putea ajunge să trăiască printre ele. Perfect de acord.

Cuceriri SF – Ediție de Starcraft

Cuceriri SF (25)

Cuceriri SF (26)

Cuceriri SF (25)

By Iulian in Carti 26 decembrie 2022 0 Comment

Printre nenumărate alte genuri, s-au mai strecurat și alte patru lecturi de science-fiction, iată-le:

The Hominids – dezbaterea referitoare la soarta omului de Neanderthal încă este destul de încinsă, iar Robert J. Sawyer o exploatează, construind o poveste la dublu, care are loc atât în lumea noastră, a Homo Sapienșilor, cât și într-un univers paralel, în care rudele noastre hominide mai roșcovane au o societate a lor, cu reguli și tehnologii asemănătoare și, totuși deosebite. Zgândărind la un mecanism cuantic, un om de știință neaderthalian se vede aruncat în partea cealaltă, cu efecte șocante pentru ambele părți. Fără a fi prea intens din punct de vedere al acțiunii, romanul e captivant prin suspansul pe care îl trăiești văzând cum cele două lumi învață să se cunoască și să comunice. Iar trauma profesoarei deși dureroasă ca lectură, este o lecție și un avertisment pentru toată lumea.

The Yiddish Policemen’s Union – întotdeauna mi s-a părut un act de mare îndrăzneală, dar și de creativitate din partea unui autor să se aventureze pe tărâmul istoriei alternative. Aici, Michael Chabon propune o lume în care statul Israel n-a supraviețuit anului 1948, iar refugiații s-au aciuat în Alaska, unde, așa cum era de așteptat, au de înfruntat șicanele guvernului central, precum și adversitatea localnicilor. În toată această complicată situațiune, are loc o investigație polițistă, cu ramificații mai vaste decât par la prima vedere. Protagonistul pare desprins dintr-un film noir, este divorțat, cu moralul la pământ, dar integru și hotărât să scoată adevărul la iveală. Cartea e uneori obositoare prin multitudinea de referințe la cultura ebraică tradițională și nici n-are vreun ritm prea alert, neajunsuri compensate de superba proză a lui Chabon, care excelează mai ales când are de redat stări interioare. Secvența când detectivul e nevoit să ia cina în același local cu fosta este fabulos de amuzantă, dar și de precisă. Cine a trecut prin experiența asta, mai ales dacă mai nutrea la momentul respectiv niscaiva sentimente față de iubirea pierdută, va fi răscolit și purificat, aflând cât de nasol li se întâmplă și altora.

Lucifer’s Hammer – încă un rod al colaborării dintre Larry Niven și Jerry Pournelle, o carte poate nu atât de compactă și consistentă precum The Mote in God’s Eye, dar mult mai ambițioasă prin amploarea tabloului apocaliptic pe care îl propune. Doi astronomi amatori, dintre care unul se va număra printre multele personaje principale ale romanului, descoperă o cometă a cărei traiectorie include și Pământul. Simpla posibilitate ca acest implacabil obiect ceresc va lovi planeta declanșează un mozaic de reacții, amuzant și deprimant de asemănătoare cu ale omenirii secolului XXI față de pandemie și războiul din Ucraina (cartea este scrisă în 1977). Ajuns aici, n-am încotro decât să vă divulg că impactul devastator ale până la urmă loc, iar urmările sunt catastrofale. Civilizația cunoaște o dezagregare rapidă, însă grupuri de oameni se chinuie pe brânci să o țină în viață. Micile melodrame sentimentale par puerile față de gravitatea altor evenimente din cursul acțiunii, dar poate că asta este o calitate în sine – față cu macro-istoria implacabilă, stăm fiecare cu măruntele noastre zbateri. Mărunte, dar nu neimportante.

The Chrysalids – în deplin contrast cu romanul de mai sus, John Wyndham nu are nevoie de multe pagini pentru o construi aceeași luptă pentru civilizație, pe o planetă la fel de răvășită, de data aceasta de un război nuclear. Civilizația vine însă cu un preț scump, puritatea genetică, pe care o comunitate de supraviețuitori o impune cu o religiozitate fanatică. Orice creatură, inclusiv omenească, născută cu vreo malformație, oricât de mică, este sacrificată fără vreo fărâmă de îndurare. Dincolo de granițele curățeniei genetice, însă, există un imens no man’s land al defecților, iar între cele două lumi au loc conflicte permanente. Povestea este scrisă la persoana I, iar naratorul pornește de la o vârstă fragedă și, odată cu el, descoperim noi înșine atât ambiguitățile și dezumanizarea celor care cred că au dreptatea și justiția divină de partea lor, cât și un secret teribil – că el însuși e înzestrat cu o însușire supraomenească, aceea de a comunica telepatic. Înduioșătoare, palpitantă și plină de tâlc, cartea este parte a listelor de lecturi din mai multe țări. Pe când și în România?

Cuceriri SF – Ediție de Starcraft

Cuceriri SF (17)

By Iulian in Carti 26 decembrie 2019 0 Comment

Rămâneam cu datorie mare, monşer, dacă nu apucam să vă povestesc în această rămăşiţă de 2019 despre alte incursiuni ale mele pe tărâmul literaturii SF:

A Case of Conscience – un roman care este extensia primului capitol (iniţial o nuvelă de sine stătătoare), despre un echipaj de oameni care explorează o planetă unde există viaţă inteligentă, dar nu pasiuni iraţionale, precum cele mulţumită cărora pătimim de la Adam şi Eva încoace. Deoarece unul dintre exploratori este savant, dar şi preot catolic, perspectiva teologică din care ni se oferă revelaţia acestui prim capitol este inedită şi chiar singulară în peisajul literaturii de gen pe care l-am contemplat până acum. În restul cărţii, James Blish ne oferă efectele transplantării unui reprezentant al acelei civilizaţii reptiliene pe pământ, o parabolă pe care unii ar numi-o tezistă, dar altminteri eficace în a prezenta dezagregarea cutumelor care ţin societatea la un loc, în condiţiile în care tinerii le resping cu obstinaţie sau chiar agresivitate. Chiar dacă nu agreaţi latura religioasă a cărţii, avertismentul asupra dictaturii revoltei şi ambiguitatea finalului pot hrăni reflecţia oricui.

The Last Policeman – o poveste poliţistă care urmează fără greşeală toţi tropii genului, însă plasată într-un cadru tulburător, pe care scriitorul Ben H. Winters îl creionează cu minuţiozitate şi îl exploatează la maxim. Protagonistul este un ofiţer de poliţie debutant, care nu se lasă convins de aparenta sinucidere a unui agent de asigurări într-o toaletă de McDonald’s (ironie auctorială, bănuiesc), deşi omenirea se pregăteşte de impactul devastator cu un corp ceresc gigantic, curat scenariul din Armaggedon. Spectrul iminentului dezastru dă peste cap mentalul colectiv sau organizarea şi funcţionarea societăţii, iar indivizii îşi văd dezlegate chingile Supra-Eu-rilor, dedându-se la felurite acte autodistructive sau antisociale. Tramă narativă își urmează corect cursul, însă marele merit al autorului este că, asemeni unei experienţe în realitatea virtuală, îţi dă ocazia să întorci privirea în toate părţile şi să absorbi diverse detalii, neplăcut de veridice. Impresia remanentă este, totuşi, că, deşi depresia este colectivă, umorul, umanitatea şi simţul datoriei supravieţuiesc.

Children of Time – o realizare monumentală, nu numai prin dimensiuni, ci şi prin ambiţia structurii şi a poveştii duale pe care o propune. Pe de o parte, avem odiseea unei nave care îi poartă pe ultimii supravieţuitori ai unei omeniri care a atins stelele, dar care şi-a tăiat craca de sub picioare acasă, iar pe de alta, istoria unei civilizaţii arahnide, rezultate dintr-un experiment uman eşuat, menit a răspândi virusul inteligenţei adaptative pe o planetă virgină, dar propice vieţii. Evoluţia mentalităţilor de pe vehiculul spaţial şi avatarurile acestei peregrinări sunt impecabil scrise, însă au predecesori iluştri, precum Anvil of Stars sau Tau Zero, aşa că n-au impactul celeilate componente narative. Pe de altă parte, epopeea umililor păianjeni, care străbat o cronologie grandioasă, de la etape pe care le putem asemui Epocii Preistorice, la unele care trimit la Antichitate sau Evul mediu şi ajungând până la o eră spaţială, m-a captivat de la un cap la altul. Nici nu ştiu ce să laud mai întâi la performanţa scriitoricească a lui Adrian Tchaikovsky: faptul că a dus la puterea a zecea realizarea lui Kafka din Metamorfoza, adică redarea relaţiei spaţiale a unei nevertebrate cu mediul înconjurător, sau faptul că tehnologia, dar şi ideologia societăţii arahnide sunt într-o perpetuă şi organică schimbare? Unde mai pui că aceste două fire narative se ating şi converg într-un mod fără cusur, ca într-un film de Christopher Nolan. Istoria este cea mai frumoasă poveste, se spune. Aici e şi mai şi: povestea creează cea mai frumoasă istorie. Nu pot premări îndeajuns acest roman.

Fahrenheit 451 – e greu să mai vii să spui ceva despre un roman deja legendar. Povestea omului legii (aici pompier) care are o misiune drastică (aici de a arde cărţi) într-o societatea distopică şi care îşi vede loialitatea zguduită, devenind el însuşi un proscris, este o matrice narativă care a fost folosită până la saţietate în cele peste şase decenii care ne despart de apariţia cărţii lui Ray Bradbury. Şi, dincolo de a savura scriitura impecabilă din punct de vedere al preciziei şi superbă din punct de vedere al lirismului, este fascinant, înfricoşător şi aproape amuzant de analizat din ce puncte de vedere i-au ieşit autorului previziunile. Pericolul nuclear pare a se fi îndepărtat, măcar din minţile noastre, a deţine cărţi nu este ilegal, însă le mai citeşte cineva? Şi nu cumva suntem strânşi tot mai mult într-un prizonierat al audio-vizualului? Iar gândirea critică şi nuanţată nu e oare în declin? Aşa cum spune chiar unul dintre personajele romanului, nicio carte nu deţine adevărul absolut. Însă sunt unele care surprind o aşa sugestivă porţiune a lui, încât merită păstrate şi date mai departe ca nişte artefacte nepreţuite. Fahrenheit 451 este una dintre ele.

Cuceriri SF (2)

By Iulian in Carti 25 noiembrie 2013 2 Comments

Continuand sa inspectez lista despre care v-am vorbit in articolul anterior dedicat romanelor SF si prin acelasi larg concurs al marinimosului posesor de Kindle, ma vad din nou in ipostaza de a va prezenta cateva scrieri din aceasta ramura aparte a literaturii:

Flatland – ceva intre roman si nuvela, datand din perioada victoriana, amuzant prin utilizarea formelor geometrice pentru redarea diferentelor de clasa, asa cum ii apareau autorului Edwin Abbott Abbott: cercurile sunt pe treapta de sus a esafodajului social, triunghiurile (cu cat mai ascutite, cu atat mai rau) pe cea mai de jos, iar femeile sunt segmente care impung. Dupa un secol si jumatate in care libertatea de exprimare a ajuns la cote maxime, o asemenea satira pare stravezie, dar eforturile scriitorului de a reda un intreg microcosmos plan, precum si revelatia unuia dintre membrii sai la descoperirea tridimensionalitatii sunt de tot hazul.

SF2_1

The Man in the High Castle – inca un roman de Philip K. Dick care poate intra pe lista lecturilor obligatorii pentru orice pasionat de SF. Pornind de la un exercitiu de imaginatie deloc nou – cum ar fi fost daca Germania si Japonia ar fi castigat Al Doilea Razboi Mondial – scriitorul contureaza o societate americana in care noi stapanitori niponi si bastinasii yankei incearca sa coabiteze si sa-si depaseasca prejudecatile, iar intre cele doua mari puteri invingatoare exista deja un Razboi Rece cu potential sa dea in conflagratie nimicitoare. Dick n-ar fi el, insa, daca ar lasa lucrurile asa de simple – printre cetatenii subjugati, dar si printre cercurile conducatoare circula o carte in care se prezinta ipoteza: Ce-ar fi fost daca SUA si Anglia ar fi castigat razboiul? Unde mai pui ca majoritatea personajelor folosesc sistemul chinezesc de divinatie I Ching (Cartea schimbarilor). Concluzia: daca vrei sa fracturati linearitatea realitatii inconjuratoare – cititi Philip K. Dick.

SF2_2

Dune – stiu ca nu va vine sa credeti, dar n-o citisem pana acum. Eram, insa, bine blindat de filme sau jocuri in acest univers, asa ca lectura cartii lui Frank Herbert mi-a oferit ocazia sa ma lamuresc ce motive au fanii inraiti sa urasca pelicula lui David Lynch (pe unul il stiam de fapt – Sting in chiloti innaripati de cauciuc). Ce am apreciat in mod special a fost stradania autorului de a contura mediul natural al planetei, care este aproape palpabil, care iti trimite valuri de nisip in ochii mintii. Ce nu m-a dat pe spate a fost tesatura de intrigi si conflicte, care e atat de bine urzita, incat autorul si-a lasat loc liber de continuari. Pe care le-a si scris, de altfel.

SF2_3

Forever War – nici pana acum nu mi-am dat seama daca Joe Haldeman chiar si-a propus sa conceapa un roman cu de toate sau i-au iesit tocmai pentru ca nici nu s-a sinchisit de asta vreun moment. Oamenii se lupta cu o specie extraterestra, iar protagonistul porneste ca un simplu racan, supravietuieste, avanseaza, se indragosteste si experimenteaza diverse forme ale societatii umane, pentru ca voiajurile sale de cateva saptamani intre planete presupun scurgerea a zeci de ani la suprafata acestora. Componenta militara a naratiunii predomina, dar pe Haldeman nu il paraseste verva in niciun moment. De citit neaparat.

SF2_4