Urmașii Agathei (6)

By Iulian in Carti 0 Comment

Când credeam că am găsit un favorit pentru titlul de urmaș al Agathei Christie, pac mai răsare un altul în cursă. Devine tot mai greu să dau un verdict. Iată de ce.

Titlu și autor: Avocatul din limuzină de Michael Connelly.

Rezumat: Un avocat din Los Angeles, Mickey Haller, personaj ajuns celebru astfel, s-a specializat în apărarea infractorilor de tot felul, iar abilitățile și cinismul i-au îndepărtat două soții, dar i-au apropiat mulți clienți. Asta până când unul dintre aceștia îl pune într-o situație foarte ingrată și chiar periculoasă (nu pot spune mai mult, efectul romanul se menține, dacă descoperi pe parcurs despre ce este vorba).

Originalitate – 9

Romanele de suspans erau odinioară numite ”polițiste”, deoarece cititorul îi urmărea de regulă pe oamenii legii (formali sau informali) care dezlegau enigma și dezvăluiau făptașul. Aici sunt de partea cealaltă a baricadei, iar a fi martori cum chiar și cele mai clare cazuri de vinovăție sunt răsucite de un avocat priceput devine o aventură pasionantă și plină de învățăminte.

Coerența narațiunii – 8

Avocatul nostru are mai multe de gestionat, în afara firului narativ principal, inclusiv chestiuni sentimentale, dar totul curge antrenant, nu e nimic dezlânat sau care să dilueze suspansul.

Utilizarea mecanismului deux ex machina – 8

Protagonistului îi pică uneori fisa din senin și, la cât de inteligent pare, te întrebi de ce nu și-a dat seama de asta mai devreme, dar, per ansamblu, totul se petrece logic, lacunele de informații umplute când consideră autorul necesar fiind inevitabile trucuri ale acestuia întru menținerea atenției vii a cititorului.

Calitatea scriiturii – 9

Autorul jonglează cu mulți termeni de specialitate, dar îi integrează organic narațiunii, așa că ai de învățat o groază despre sistemul juridic american, cu mențiunea că mulți dintre noi avem vagi cunoștințe despre cum funcționează din pleiada de filme de tip drame de tribunal hollywoodiene la care suntem expuși de decenii bune, mai ales de când s-a introdus televiziunea prin cablu.

Impactul deznodământului – 7

Aici suferă puțin romanul, căci personajul principal, pâna atunci în controlul acțiunii, devine ultra-dependent de contribuțiile altora și, de la cinismul inițial, o ia pe panta unei moralități nițel forțate. Dar tot simpatic rămâne.

P.S. Mulțumesc celor de la librăria online Libris pentru că îmi extinde și complică munca de a găsi un urmaș al Agathei Christie.

Urmașii Agathei (5)

By Iulian in Carti 0 Comment

Lotul de candidați pentru titlul de urmaș al Agathei Christie se mărește treptat.

Titlu și autor: Nebunia mulțimilor de Louise Penny

Rezumat: Într-un oraș din Canada, ajunge să țină o prelegere o statisticiană controversată, care susține niște idei vecine cu eugenia și chiar fascismul, dar care prinde tot mai mult la public, mai ales după pandemia de Covid-19, care a dat lumea peste cap. O tentativă de asasinat asupra respectivei declanșează o serie de evenimente pe care le are de gestionat și deslușit echipa inspectorului Gamache, un obișnuit al cărților autoarei.

Originalitate – 8

Povești ca aceasta s-au mai văzut, dar este inedit modul cum impactul pandemiei și ideile pe care le-a generat, inclusiv conspiraționismul și lipsa de compasiune față de cei mai vulnerabili, influențează acțiunile personajelor. De apreciat este și că inspectorul Gamache nu este vreun demiurg al deducției, precum un Hercule Poirot, bunăoară, ci se bazează mai ales pe experiența de viață și pe profunda cunoaștere a naturii umane, asta apropiindu-l de confratele Maigret al lui Georges Simenon.

Coerența narațiunii – 7

Acțiunea decurge firesc și are destule întorsături interesante, dar parcă sunt prea multe personaje cărora li se acordă prea multe pagini, așa că senzația este că uneori trenează, iar interesul se estompează pe parcurs.

Utilizarea mecanismului deus ex machina – 7

Nu se fac artificii intelectuale prea mari în cadrul investigației, iar asta este deopotrivă un avantaj și o scădere. Totul reiese din munca de zi cu zi de la nivelul ierbii a polițistilor, fapt apropiat de realitate, dar suspansul îndeobște așteptat de la un astfel de roman scade în concentrație.

Calitatea scriiturii – 7

Lui Louise Penny îi ies descrierile de evenimente și caracterizările de personaje pe care și le propune, fără a fi suculentă sau spectaculoasă în sine. Deși are câteva sute bune de pagini, cartea se citește totuși ușor.

Impactul deznodământului – 6

Așa cum am evidenția mai sus, angajamentul afectiv al cititorului nu este la cele mai înalte cote, mai ales că ancheta se tot întinde, așa că finalul, care reconfigurează impresiile pe care le aveai despre câteva personaje, nu mai suscită pasiuni prea puternice. Rămâne concluzia încurajatoare că omenia are câștig de cauză indiferent de cât de mult e pusă la încercare.

P.S. Mulțumesc celor de la libăria online Libris că m-au purtat prin încă o etapă a concursului destinat să îl desemneze pe urmașul Agathei Christie.

Cine știe ce e timpul?

By Iulian in Carti 0 Comment

Cine nu-și dorește să se întoarcă în timp, să retrăiască anumite momente sau să le schimbe pe cele când a dat-o în bară?

E visul omenirii dintotdeauna, iar Blake Crouch ne pune în față unei tulburătoare concluzii:

Dacă s-ar putea, ar fi prăpăd.

Cartea sa, Revenire, îmbină elemente de fizică cuantică și neuroștiință a memoriei, pentru a construi o parabolă dinamică a acestui paradox.

Există două planuri narative.

Unul este al unui detectiv care poartă povara unei pierderi cumplite în familie și care anchetează o serie de sinucideri cauzate de SAF (Sindromul Amintirilor False).

Al doilea este al unei cercetătoare, care, împinsă de motivația de a salva ce se mai poate din memoria mamei sale, suferindă de Alzheimer, caută să proiecteze o instalație ca un scaun, care să stimuleze cerebral pe cel mcare folosește, astfel încât să reactiveze complexul mecanism al memoriei.

Dar lucrurile o iau pe arătură când se ajunge nu doar la a readuce la viață lucruri uitate, ci de a implanta în mințile oamenilor întregi scenarii de viață care nu au avut loc.

Pare linear ce vă spun, dar romanul e oricum, numai așa nu.

De fapt, la un moment dat, simți că ești copleșit de amploarea la care autorul, în mod deliberat, duce narațiunea.

Nu e departe de ce ne propune Claire North în The Fifteen Lives of Harry August, dar aici accentul nu pe acțiunea propriu-zisă, ci pe trăiri profunde, pe înțelegerea a ce este timpul în mod absolut, dar și personal.

De aceea, citatul din Sfântul Augustin din carte mi se pare elocvent:

Atunci, ce este timpul? Dacă nu mă întreabă timpul, știu ce este, Dacă vreau să îi explic celui care mă întreabă, nu știu.

Orice ar fi, să îl folosim cât mai bine, cât îl avem.

P.S. Mulțumesc celor de la libăria online Libris pentru o bucată de timp întrebuințată cu cap.

Urmașii Agathei (4)

By Iulian in Carti 0 Comment

Lupta pentru titlul de urmaș al Agathei Christie se încinge:

Titlu și autor: Devotamentul Suspectului X de Keigo Higashino.

Rezumat: O mamă singură, care are o fiica adolescentă, este hărțuită de un fost soț, un derbedeu, și, într-un anume context, ajunge să îi facă de petrecanie în casa ei. Situația pare fără ieșire, dar ajutorul vine de la un vecin taciturn, matematician genial, care elaborează un plan neașteptat pentru a deturna investigația polițiștilor. Aceștia din urmă dau din colț în colț, dar nu renunță, ajutați de un fizician la rându-i genial, fost coleg al matematicianului. Cum se va sfârși totul?

Originalitate – 10

Intervenția acestui personaj masculin și modul său de gândire și de operare dau naștere nu doar unui suspans dublu, al celor două părți care se află într-o cursă strânsă întru descoperirea/îngroparea adevărului, ci și unui amplu studiu asupra matematicii ca sistem decizional, aplicat în viața de zi cu zi. Logica și emoțiile conlucrează uneori, dar intră și în conflicte ireconciliabile.

Coerența narațiunii – 8

Alternanța celor două grupări de personaje este excelent croită de autor, iar dacă uneori lucrurile o iau pe arătură nu este nefiresc, este viața, cu haosul și caracterul ei imprevizibil, care contrazice orice formulă matematică.

Utilizarea mecanismului deus ex machina – 9

Recunosc, spre final eram curios cum o s-o scoată Higashino la capăt cu a duce romanul către un deznodământ credibil, chiar și numai din punct de vedere literar, așa că mă temeam că va face uz de ceva care să strice impresia de inteligență pe care ai în timpul lecturii, însă elementul decisiv care explică totul este perfect ales și perfect dozat.

Calitatea scriiturii – 6

Cartea este scris sec, urmărind în principal să descrie cu acuratețe tot ce se întâmplă, atât în exteriorul, cât și în interiorul personajelor, ale căror caracterizări sunt în limita a ce servește narațiunii.

Impactul deznodământului – 9

Dezvăluirea acelui care întregește puzzle-ul acestei povești de suspans este brutal, dar fără vreo hibă logică. În privința ultimelor pagini, unii ar găsi că sunt exagerat de melodramatice, dar eu, unul, cred că susțin acea dihotomie dintre rațiune și simțire pe care este construită întreaga poveste.

Urmașii Agathei (3)

By Iulian in Carti 0 Comment

Încă un pretendent la titlul de demn urmaș al Agathei Christie.

Titlu și autor: Ferma de Tom Rob Smith

Rezumat: Protagonistul este un nativ din Londra, cu părinți suedezi, care, ajunși la senectute, s-au mutat înapoi în țara natală, ca să încerce să pună pe roate o fermă. La puțin timp după aceea, se pomenește că mama sa îl caută în Londra, depănându-i o poveste tenebroasă, despre o conspirație din acea comunitate suedeză, care are de-a face cu abuzuri sexuale și care îl implică inclusiv pe tatăl lui. Povestea mamei are legătură și cu trecutul ei traumatizant, iar protagonistul, ca și noi, nu știe dacă e bolnavă psihic sau nu. Care este adevărul?

Originalitate – 9

Suspansul romanului este potențat masiv de faptul că detectivul fără voie are de deslușit indicii în spusele propriei mame. Știind că el însuși se face vinovat de o anume duplicitate față de părinți, tensiunea din fiecare pas al povestirii este aproape palpabilă.

Coerența narațiunii – 9

Aici este, de fapt, cea mai mare calitate a cărții, că susține misterul construind o investigație pe care o simți afectată de zbuciumul celor doi naratori (mama și personajul principal). În special hibele din narațiunei ei sunt atât de bine întreținute de autor, încât ești părtaș la suspiciunile fiului ei despre o posibilă afecțiune psihiatrică. Dar orice bănuială intră apoi în conflict cu alte și alte detalii plauzibile, astfel că ești nevoit să mergi înainte fără să pui un diagnostic clar.

Utilizarea mecanismului deux ex machina – 7

Tom Rob Smith își acordă timp și pagini pentru a țese principalul motor al suspansului, adică povestea mamei, iar apoi soluționările în căutarea cărora pornește fiul ei au loc un pic accelerat, dar nu într-un mod care să afecteze impresia profundă de care ești cuprins de la pagină la pagină.

Calitatea scriiturii – 8

Scriitorul nu face uz de vreo stilistică alambicată, deși tentația ar fi mare, dar fiind că totul pare deseori a izvorî dintr-o minte tulburată. Fluxul narativ decurge precis, astfel încât energia cititorului este canalizată în a-și pune permanent întrebări.

Impactul deznodământului – 8

Lucrurile se clarifică, uneori în mod plăcut, alteori nu, dar viața nu e doar o suită de happy-ending-uri. Există vaga senzație că s-a încercat îndulcirea lucrurilor celor mai grave cu un spirit de comuniune nițel idealizat, dar de speranță avem nevoie toți, nu?

P.S. Mulțumesc celor de la librăria online Libris pentru o carte din care înveți să citești dincolo de fapte.

Urmașii Agathei (2)

By Iulian in Carti 0 Comment

Continuăm incursiunea în lumea celor care aspiră să calce pe urmele Agathei Christie cu un autor puțin spus inedit.

Titlu și autor: Emma de Jean Reno

Rezumat: O maseuză de la un centru de talasoterapie din Bretania poartă pe conștiință moartea mamei ei, are un har anume cu mâinile și îl farmecă pe un înalt oficial omanez, tânăr și arătos, motiv pentru care primește o ofertă de a călători în acea țară și, chipurile, a pregăti viitorul personal al unui spa de lux. Urmează o idilă fierbinte și o poveste de spionaj cu trădări și răsturnări de situație.

Originalitate – 5

Romanul nu strălucește prin originalitate absolută, s-au mai văzut povești cu drame interioare și civili aruncați fără voia lor în mijlocul unor intrigi geopolitice, iar scorul, cât e el, reflectă mai degrabă ineditul auctorial. Cine ar fi bănuit că Jean Reno, durul din Leon și din alte părți sau amuzantul din seria Vizitatorii are ambiții literare?

Coerența narațiunii – 7

Nu se poate spune că acțiunea din Emma nu evoluează, ba chiar există o componentă de mântuire psihologică. Vina care o apasă pe protagonistă și blocajul mental care o împinge să se aventureze pe acele meleaguri străine sunt soluționate și vin ca rezultat al încercărilor prin care trece. De realism nu poate fi vorba, până la urmă, e operă de ficțiune, nu?

Utilizarea mecanismului deus ex machina – 2

Sunt foarte drastic în această privință, pentru că sunt multe situații delicate sau chiar periculoase din care Emma noastră iese prin utilizarea acelor mâini ale dibace de maseuză, iar asta mi s-a părut tras de păr. Ca să nu mai zic de vulnerabilitatea amantului în fața farmecelor ei, chiar și când logica ar fi dictat altfel.

Calitatea scriiturii – 7

Centrul de relaxare din Franța e doar schițat ca un cadru narativ, în schimb partea cea mare din Oman e sugestiv evocată, cu tot farmecul și pericolele pe care le asociem îndeobște cu Orientul, mai ales că totul e filtrat de europeancă frumoasă și acționând de capul ei. Jean Reno pare a se delecta și cu intense și carnale trăiri feminine, ceea ce mă îndreptățește să cred că a beneficiat și de ceva sprijin stilistic din partea unei urmașe a Evei.

Impactul deznodământului – 5

Foarte devreme se vădește că Emma e o carte scrisă într-o apăsată cheie feministă și totul converge spre marea emancipare a eroinei eponime. Dacă romanul are succesul scontat de autor și editori, nu e exclus să ne fi pricopsit pe termen lung cu o Lisbeth Salander care se pricepe la ameliora junghiuri și torticolis.

P.S. Mulțumesc celor de la librăria online Libris pentru o carte scrisă de te miri cine.

Non-ficțiuni pe care le-am citit (94)

By Iulian in Carti 0 Comment

Timpul e prețios, așa că merită să-l petrecem și citind:

100 Simple Things You Can Do to Prevent Alzheimer’s – titlul e suficient de sugestiv pentru subiectul acestei cărți: o colecție de capitole scurte, explicate științific, dar suficient de accesibil, despre cum putem preveni sau amâna cât mai mult această maladie, care se constituie deja într-una dintre provocările majore ale societății moderne, în cadrul căreia speranța de viață a crescut fără precedent în istorie. Fiind editată acum ceva ani, merită menționat că unele dintre ideile propuse aici vor fi suferit poate modificări între timp, fapt asupra căruia ne avertizează însăși Jean Carper. Altminteri, autoarea indică un făptaș recurent al bolii – beta amiloidul – în limbaj de profan, un fel de depunere de tartru pe neuroni și sinapse. Pentru a-l combate, putem recurge la o combinație de nutriție așa cum e promovată îndeobște pentru sănătatea generală (fără grăsimi, fără prea mult zahăr, un pic de vin roșu, un pic de ciocolată neagră), de activitate fizică, dar și cognitivă (jocuri de tot felul) și, bineînțeles, de socializare. Adică sfaturi de bun simț, argumentate și organizate.

Mysterious Monsters – monștrii ne populează imaginarul de când lumea, iar dacă forma lor diferă, fondul din care izvorăsc rămâne același. În volum excelent ilustrat și redactat de Daniel Farson și Angus Hall, ne cufundăm în istoriile și potențialele explicații ale unor creaturi precum vampirii, zombii, vârcolacii, Nessie sau Yeti. Ce am apreciat e că, în raport cu aceste elemente de mitologie, autorii păstrează o linie fină între fascinație (și credință) autentică și abordare științifică. Astfel, lecturăm ample descrieri, mărturii și manifestări adunate de-a lungul timpului, discutate și în termeni de fenomene reale. Un exemplu este cel al psihozei colective din timpul epidemiilor, când oameni presupuși morți erau aruncați laolaltă cu cei decedați pe bune, pentru ca apoi, spre oroarea cioclilor, cei încă vii să dea semne în privința asta. Și uite-așa s-a propagat mitul vampirilor. La finalul cărții, eram mai bine documentat într-ale monștrilor de tot felul, dar nu îmi erau străine nici vorbele lui Hamlet: There are more things in Heaven and Earth, Horatio, than are dreamt of in your philosophy.

The Power of Strangers – odinioară, în compartimentele de tren se iscau discuții ample și se făceau varii confesiuni între persoane care nu se cunoșteau și care nu se mai întâlneau niciodată. Acum, cel mai probabil, fiecare pasager o să stea adâncit în propriul telefon. În felul acesta, ne văduvim de unul dintre cele mai frumoase beneficii ale societății – vorbitul cu necunoscuții. Despre utilitatea acestui tip de interacțiune ne vorbește cu entuziasm Joe Keohane, care străbate istoria și globul pentru a găsi explicații ale acestui fenomen și argumente pentru a-l repune în drepturi. Uneori mi s-a părut că se lasă furat de un optimism exagerat și de o oarecare corectitudine politică, dar, per ansamblu, sunt de acord cu ceea ce spune și apreciez toate acele inițiative la care martor sau cărora se lătură în vasta sa investigație. Depun mărturie că, deși în peregrinările mele, am întâlnit și o groază de idioți sau indivizi dubioși, în mare parte tot ce am vorbit cu persoane pe care le-am întâlnit doar o dată în viață e una din formele subtile de educație de care am avut parte de-a lungul vieții. O să mă asigur că această educație nu se va sfârși câtă vreme voi fi pe-aici.

Despre multe alte cărți de ficțiune puteți citi aici.

Întoarcere în Mezzogiorno, cu bune și rele

By Iulian in Carti 0 Comment

În prezent, Matera este o bijuterie turistică, mai ales după ce finalul epopeii lui Daniel Craig ca James Bond – No Time to Die – începe cu o secvență magnifică de acțiune filmată acolo.

Dar era o vreme când Matera era supranumită ”Rușinea Italiei”, fiind o efigie a sărăciei și subdezvoltării care a caracterizat sudul Cizmei încă de la unificarea adusă de Garibaldi și Cavour.

Semne ale acestei dihotomii cu partea septentrională a Italiei încă se văd, dar totodată partea aceasta de lume are un farmec inegalabil.

Aceste două laturi antitetice se regăsesc excelent reliefate în Murder in Matera de Helene Stapinski.

Cartea e o treime istorie de familie, o treime roman și o treime ghid turistic, în special culinar.

Autoarea știe din familie că, înainte ca strămoașa sa Vita să emigreze în America, a avut loc o crimă comisă de o rudă a sa din trecutul îndepărtat.

Obsedată ca nu cumva această apetență pentru violență să fie genetică, știind că până la ea o mai manifestaseră și alte neamuri, Helene Stapinski purcede într-o investigație care se va întinde pe mulți ani și care o va purta prin toate colțurile Basilicatei, regiunea în care se găsește Matera.

În contrapunct, urmărim viața plină de tragedii a Vitei, de la primii pași până la ultimele clipe, petrecute în New Jersey.

Dacă paginile petrecute în prezent sunt pline de suspansul descoperirii și savuroase când descriu felurite practici gastronomice, acelea din trecut sunt dureroase.

Parcurgându-le, vizita aceea la o casă ruprestră din Matera, unde oamenii sălășluiau alături de animale, a căpătat, restrospectiv, o și mai mare forță evocatoare.

Tot așa am înțeles de ce în muzeul de lângă catedrala din piața cea mare a Materei am întâlnit un crucifix absolut înfiorător.

Nu e nimic înălțător sau măcar care să îndemne la compasiune la această înfățișare a lui Iisus pe cruce.

Pur și simplu este un hipernaturalism al unui rigor mortis oribil.

Dar la fel de emaciați ca această figură a lui Hristos trebuie să fie fost și cei mai mulți dintre locuitorii Materei și Basilicatei înainte ca prosperitatea adusă de turism să le amelioreze viețile.

Rănile redate apăsat pe opera plastică religioasă sunt expresia celor sufletești ale acelor oameni.

De aceea, închei din nou, ca și la articolul despre Jafului secolului, cu același citat din Belfast, căci fiecare nație îl poartă ca povară:

Pentru cei care au plecat.

Pentru cei care au rămas.

Pentru cei care s-au pierdut.

Urmașii Agathei

By Iulian in Carti 0 Comment

Agatha Christie mi-a încântat micile celule cenușii încă de când eram adolescent și continuă să o facă.

Dar numărul romanelor scrise de regina suspansului este, totuși, limitat, așa că, la un moment dat, le voi termina, deci volens nolens, mă voi apleca și asupra altor cărți de gen.

Ca urmare, m-am hotărât să mă cufund în creații contemporane nouă și să le evaluez conform unor criterii care mi s-au cristalizat mental treptat, pe măsură ce am parcurs atâtea și atâtea dintre cele semnate de Agatha Christie.

Ca metodologie, voi analiza trăsăturile de mai jos, cu scoruri de la 1 la 10, dar voi oferi și explicații.

Originalitate (am mai întâlnit așa ceva au ba în alte romane?)

Coerența narațiunii (se leagă lucrurile sau rămâi confuz și cu semne de întrebare)

Utilizarea mecanismului deus ex machina (aici scorul un scor mare indică o utilizare scăzută)

Calitatea scriiturii (oricât de deștepte ar fi situațiile, n-au impact fără a fi îmbracate inspirat din punct de vedere literar)

Impactul deznodământului (suspansul de efect are nevoie de o finalitate pe măsură)

Acestea fiind spuse, să purcedem în marea aventură a misterelor literare.

***

Titlu și autor: Found Wanting de Robert Goddard

Rezumat: Un funcționar englez de vârsta a doua acceptă fără prea mult chef să întreprindă un comision pentru un prieten din copilărie, de care e atașat, dar și cu care a avut multe de împărțit, neștiind că asta îl va arunca în miezul unei conspirații care dezgroapă ipoteza supraviețuirii Anastasiei, acea membră a dinastiei Romanovilor despre care s-a crezut mult timp că a scăpat din masacrul comis de sovietici asupra familiei ei. Protagonistul nostru refractar călătorește prin Belgia, Germania, Suedia sau Danemarca, având pe urme inamici nevăzuți și implacabili.

Originalitate – 6

Romane care pun pe masă diverse scenarii de rescriere a istoriei sau care îi exploatează hibele s-au mai văzut, iar acesta nu vine cu cea mai nouă dintre idei; scorul nu este, însă, chiar așa mic, pentru că autorul plusează la îndrăzneala presupunerilor și le duce mai departe decât au făcut-o alte opere de ficțiune care au avut-o în prim plan pe Anastasia Romanovna.

Coerența narațiunii – 8

Goddard știe să te țină în priză, iar finalul fiecărui capitol nu e decât un cârlig pentru a-l începe pe următorul. Am început această carte în timpul unei călătorii, iar la finalul fiecărei zile, deși veneam după multe zeci de mii de pași, tot mai găseam energie să mă afund în povestea cea antrenantă și captivantă.

Utilizarea mecanismului deus ex machina – 3

Aici e marea slăbiciune a cărții, că protagonistul iese din niște situații aparent imposibile în moduri care îl transformă din simpaticul și timidul funcționar de la început într-un fel de Bruce Willis din Die Hard. Iar superputerile lui sporesc nepermis de mult până la secvența culminantă dinspre final.

Calitatea scriiturii – 7

Robert Goddard e englez, deci e impecabil adăpat la școala stilistică din Albion, cea care îmbină dialoguri construite fără cusur cu autoironie și descrieri plastice, de oameni și locuri.

Impactul deznodământului – 7

Cartea are două tipuri de sfârșit: cel mare, în care se soluționează conflictele active, adunate de personajul principal de-a lungul acțiunii, iar aici există scăderile cauzate de utilizarea exagerată a mecanismului deus ex machina despre care vorbeam mai sus, însă ultimul paragraf al ultimei pagini te trimite la ambivalența titlului și te lasă cu acea impresie foarte plăcută că, deși ai dat de cap unui mister, asta nu a făcut decât să deschidă calea către un altul.

Non-ficțiuni pe care le-am citit (93)

By Iulian in Carti 0 Comment

Iată alte câteva lecturi care s-au strecurat în haosul existenței de zi cu zi:

Aromânii – un volum colectiv, coordonat de Neagu Djuvara, care se apleacă asupra acestor frați (sau veri, după cum ar zice unii) ai românilor, a căror istorie e legată de teritoriile de la sud de Dunăre. Unele capitole tratează aspecte lingvistice, din care reiese cum limba aromânilor, vădit înrudită (căci nu putem spune identică) cu a populației nord-dunărene, a fost modelată și de secolele de evoluție în sânul zonei celei grecești sau slave. Alte secțiuni demonstrează cum, deși n-au fost niciodată constituiți statal, aromânii au marcat istoria Balcanilor, trecând de la stadiul de păstori dedicați la negustori iscusiți. Djuvara însuși contribuie la acest studiu amintind toate personalitățile de origini aromâne care au marcat istoria românilor. Eu, unul, o remarc pe cea a lui George Murnu, care ne-a oferit două daruri inestimabile – traducerile Iliadei și Odiseei.

The Eureka Factor – multă lume știe povestea lui Arhimede și a momentului său de revelație, care a dus la contribuție majoră în istoria științei. Dar cum survin oare aceste momente atât de sugestiv redate de expresia ”Evrika”? Cercetătorii John Kounis și Mark Beemn examinează în detaliu întregul proces cerebral și intelectual care conduce la apariția a ceea ce numim ”insight”. Marea dilemă pe care încearcă să o examineze cei doi este dacă o astfel de mare descoperire vine ca urmare a unui studiu intens și a unei abordări analitice sau este o străfulgerare cauzată de o altfel de configurație neuronală. Personal, parcurgând multitudinea de cercetări prezentate în carte, cred că răspunsul e undeva la mijloc. Ai nevoie să înveți multe, să burdușești memoria cu informații, dar și să te relaxezi și să te deconectezi de cestiunea arzătoare de rezolvat. Și, cu un pic de noroc, ideea o să apară pe nebănuite.

Behave – o lucrare monumentală, pentru care e nevoie de un efort titanic, chiar și numai să o citești. Robert Sapolsky, mare cunoscător al tuturor proceselor care au loc în și dinspre creier, încearcă să explice de ce unii oameni devin Hitler, alții Maica Tereza. Descriind în detaliu structura materiei cenușii, dar și hormonilor și neurotransmițătorilor (diferență asupra căreia insistă mult), autorul prezintă toți factorii care ne împing către o cale sau alta, de la moștenirea genetică și micile transformări pe care le suferim când suntem în pântecele mamelor noastre la cultura în care zestrea noastră corticală se manifestă și se schimbă. E greu de rezumat suma de concluzii la care Sapolsky ne conduce după prelungile, dar coerentele sale explicații. Mai degrabă am învățat să privesc un om din toate punctele de vedere enumerate de el. O să mă uit la cum se comportă în mod repetat, ce părinți are, în ce condiții a crescut și în ce comunitate trăiește. Așa o să pot exprima o probabilitate să intuiesc ce fel de persoană este. Probabilitate, nu certitudine, da?

Despre mai multe cărți de non-ficțiune demne de luat în seamă puteți citi aici.