Jetul meu de feeback pentru Teambuilding 2

Teambuilding a fost un film care a reușit performanța deloc facilă de a îmbină satira socială de efect cu umorul grosier.

De-aia a prins la pături diverse ale populației.

O continuare era inevitabilă și s-a produs mai deunăzi prin Teambuilding 2.

Așa cum era de așteptat, pelicula regizată de Letiția Roșculeț e atinsă de toate tarele unei continuări ale unei formule de succes.

Reia aceeași structură narativă, care nu mai e de impact, pentru că nu mai e nouă.

Reia diatriba împotriva dezumanizării din corporații, pe care aș fi numit-o răsuflată, dacă n-aș fi avut o discuție cu o prietenă exact înainte de a scrie aceste rânduri, în care mi s-au relatat aievea toate cele luate în răspăr în film, inclusiv AI de PLM (mai ales asta!).

Reia mecanismul miștourilor la adresa tipologiilor, iar aici punctează cel mai bine.

Deși nu mai suscită nici același amuzament și nici nu mai ține interesul atât de viu, Teambuilding 2 m-a făcut să râd destul de mult să se califice drept o comedie reușită, iar la asta cred că au contribuit două aspecte anume.

În primul rând, protagoniștii Cosmin ”Micutzu” Nedelcu și Matei ”BRomania” Dima nu mai absord așa mult calitatea de protagoniști.

Fie scenariștii n-au mai găsit ce să le dea de făcut, fie au înțeles benefic exact democratizarea și corectitudinea politică ironizate, încât le-au dat spațiu și momente de efect altor personaje deja binecunoscute sau altora noi simpatice.

Dintre cele noi, hazos rămâne Vlad Ianuș, iar dintre cei noi se remarcă un fel de personaj negativ, efebul cu flanelat negru de Steve Jobs (n-am reușit să-i găsesc numele, poate mă ajutați voi).

Arhetipurile sunt aduse la zi.

Ardealul depășește sfera Clujului, ajungând până hăt la sătmăreni și la dicția lor incomprehensibilă (depun mărturie în privința asta).

Gen Z-ii intră și ei în vizor și fără menajamente, iar pentru asta Teambuilding 2 merită lăudat pentru integritate.

Nu doar boșorogii din generația X ca mine au apucături de râsul lumii.

Sunt și niște plasări de produse atât de deșănțate, că mi s-au părut făcute în bătaie de joc, de credeam că sunt poante. Dar nu, companiile alea chiar au dat bani pentru film. Ce chestie!

Concitatidini ai mei, stați liniștiți, nu lipsesc bombardierii din Craiova, dar cu o morgă ușor modificată, însă opuși la băută unor legende vii, sugativele din Republica Moldova (unde se mută acțiunea, fără prea mare importanță stilistică, totuși, în afară de accente).

De la înjurături la replici cu cap, Teambuilding 2 e ce aștepta lumea.

O oglindă deformată în care ne vedem metehnele.

Unul de pe site-ul Cinemagia, de unde mi-am luat imaginile, spunea:

Un gunoi ce nici măcar nu e încă gunoi. O porcărie făcută pentrut zombificarea și amorțirea creierelor ce doar vor să consume conținut. Am plătit un bilet doar ca să mă enervez, deși știam deja cam ce urmează. Cinematografia românească e în perfuzii.

Chiar și numai pentru asta, și sper să apară și un Teambuilding 3.

Mai dați-vă-n PLM de ipocriți!

Leave a Comment.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.