În grădina Domnului încap multe:
Dezaxați.
Sărăcuți cu duhul.
Corporatiste dezumanizate.
Polițiști supraponderali.
Iar Yorgos Lanthimos, care are gust pentru oricare dintre ei, îi adună în Bugonia, o hiperbolă cu parfum de credibilitate despre lumea conspiraționistă în care trăim.
Un tip cam vai de el, dar cu păreri foarte ferme despre laturile subtile ale existenței (Jesse Plemons), își racolează vărul chiar mai slab de minte decât el (Aidan Delbis) întru realizarea unei misiuni de maximă însemnătate: răpirea manageriței companiei unde lucrează, pe care o suspectează a fi extraterestră, andromedoaică mai precis (Emma Stone).
Culmea, le și iese, cu rezultate suprinzătoare, funeste și amuzante, așa cum îi place cineastului grec să amestece.
Sechestrări de genul ăsta s-au mai văzut, dar Bugonia se impune prin duelul personalităților și, mai ales, al limbajelor.
Plemons vorbește în unele momente cu siguranța aia a inepțiilor pe care o auzi, bunăoară, la unul care ne relatează despre tunelurile dacice despre Bucegi și despre dârele avioanelor, prin care suntem împroșcați cu boli. Nu durează mult, însă, și se vădește a fi cel puțin la fel de traumatizat și abuzat precum Jokerul lui Joaquin Phoenix.
De cealaltă parte, Stone uzează de eufemismele alea corporatiste, prin care se spun multe și nimic, prin care se relativizează totul. Așa cum mi-a spus mie un domn hârșit în aceste daraveruri: ”În compania noastră nu există nu, există da în anumite condiții”. Renunțând la podoaba capilară, actrița ne obligă să ne uităm și mai adânc un ochii ei mari, urmași demni ai celor ai lui Bette Davis.
Strălucitori în tot ce fac, cei doi au o relație în care ipostazele de asuprit-asupritor sunt interșanjabile, așa că tu, spectatorul amuzat și oripilat, ai privilegiul gândirii duale, nu al celei fixiste, morb care îi afectează pe toți mai mulți semeni ai noștri.
Nu e de ignorat nici cel care întregește triunghiul narativo-psihologic, Aidan Delbis, nou venit în lumea filmului, ceea ce face cele reacțiile sale, unele dintre ele esențiale în economia acțiunii, cu atât mai impresionante.
Bugonia nu duce lipsă de excese: de violență, de ridicol, de parandărături.
Dar e suficient să arunci o privire pe rețelele sociale, să îți dai seama că e un instantaneu deloc flatant al unei omeniri ajunse într-un moment deloc flatant de manifestare.
Ca să parafrazez o poantă celebră:
Doamne, dă-mi înțelepciune să-i înțeleg pe ceilalți, răbdare să îi accept și compasiune să îi ajut!
Pentru că, Doamne, dacă îmi dai putere, îi strâng de gât!
