De vreo câteva sezoane de Oscar încoace, Netflixul contribuie consistent la secțiunile de documentar, atât standard, cât și scurt.
Nici anul acesta nu face excepție, oferindu-se două documentare scurte remarcabile, deși diferite.
Unul dintre acestea este The Elephant Whisperers, o mică oază de umanitate pură, într-o lume în care tehnologia e deja bine înstăpânită.
În statul indian Tamil Nadu, există o rezervație dedicată creșterii puilor de elefant rămași orfani. Dintre îngrijitori, povestea îi urmărește pe doi dintre ei, un bărbat și o femeie trecuți de vârsta a doua, a căror relație cu elefănțelul Raghu are toate trăsăturile unei comuniuni parentale în toată regula.
Fără să își propună vreo personificare prea apăsată, documentarul realizat de Kartiki Gonsalves te transpune parcă în viața unei familii. Frumos este cum evoluează relația dintre cei doi îngrijitori. Fiecare are trecutul său, cu bagajul său de suferință gravat pe chip, însă ajung să formeze un cuplu și chiar își celebrează nunta alături de cei doi copii adoptivi.
Doi?
Da, pentru că partea cea mai simpatică din The Elephant Whisperers este când în această familie mixtă oameni-pachiderme mai apare o surioară pentru Raghu.
Dinamica relației dintre cei doi elefanți mi-a adus aminte inevitabil de cea dintre mine și sora mea.
La început am fost frustrat de decăderea din drepturile de exclusivitate a atenției părinților, dar apoi am început să văd foloasele deținerii unei partenere de joacă relativ cooperante.
Filmat cu pasiune pentru frumusețea naturii, umane și animale, dar fără a fi pedant stilistic, The Elephant Whisperers e un mic refugiu într-o lume atemporală.
Este Sagrada Familia.
Nu doar a lui Gaudi, ci a fiecăruia dintre noi.
Glass Onion – A Knives Out Mystery