Pe măsură ce am înaintat în vârstă, am devenit mai înțelept și am început să fiu mai cu băgare de seamă la categoriile de la Oscaruri pe care le ignoram înainte din oficiu.
Anul trecut, de pildă, m-am lăsat devastat de If Anything Happens I Love You, care a câștigat statueta pentru cel mai bun scurtmetraj animat, iar anul acesta Netflix propune încă un candidat serios pentru același premiu – Robin Robin.
Și, pentru că numai de poezia tragediei nu aveam nevoie acum, această creație lui Daniel Ojari și Michael Please vine să ne aducă aminte de perenitatea frumuseții și bunătății în lume.
Un ou de prigorie cade din coș în timpul unei furtuni, dar este recuperat și îngrijit de o familie de șoricei inimoși, iar puiul ieșit din găoace devine parte a ei, făcând o groază de boroboațe în timpul expedițiilor de șterpelire de firimituri.
Pe parcurs, Robin Robin (joc de cuvinte intraductibil în română, deoarece Robin este și ”prigorie”, dar și numele său) își descoperă adevăratele origini și le exploatează în moduri pe care merită să le descoperiți împreună, mari și mici.
Remarcabil este că, în doar jumătate de oră, Robin Robin marchează toate momentele-cheie ale unei narațiuni, are timp să contureze personaje, ba mai găsește loc și pentru numere muzicale adorabile, în buna și îndelungata tradiției a unor My Fair Lady sau The Sound of Music.
Totul este realizat cu o pufoasă și irezistibilă tehnică stop-cadru (stop-motion în engleză), iar vocile sunt impecabil potrivite, cu mențiuni pentru Richard E. Grant în rolul coțofenei (v-am mai spus cât le îndrăgesc această pasăre?) sau Gilliam Anderson (agenta Scully din Dosarele X) în cel al mâței malefice, pentru că, precum în orice basm, e nevoie și de un zmeu și cine altcineva poate înspăimânta niște rozătoare și înaripate?
Perioada ideală de văzut Robin Robin este Crăciunul, dar de spiritul lui avem mare nevoie oricând.
Mai ales acum.
