Cazuri de dereglați care deschid focul în școli din SUA nu sunt rare, din păcate.
De fapt, sunt atât de frecvente, încât au generat varii producții audio-vizuale laureate cu Oscar prin care realizatorii au încercat să tragă un semnal de alarmă, dar și să exorcizeze o durere căreia e aproape imposibil să îi găsești alinare.
A fost Bowling for Columbine.
A fost If Anything Happens I Love You.
Iar acum avem All the Empty Rooms, un documentar scurt, dar deloc ușor de văzut.
Ideea de la care pornește acesta e mai complexă decât simpla revoltă împotriva culturii armelor și violenței din Statele Unite.
Omul de televiziune Steve Hartmann, cu chipul său bonom și vocea mângâietoare, era mereu chemat să prezinte secvențele de final ale unor reportaje despre masacre în școli, ca să nu-i lase pe spectatori prea deprimați.
Până la un moment dat, când omul nostru n-a mai putut.
N-a mai putut să împacheteze frumos un fenomen recurent oribil.
Așa că, împreună cu fotograful Lou Bopp a pornit într-un proiect menit să exploreze și să imortalizeze camerele acelor copii răpuși de focuri de armă pe culoarele locului unde nu ar fi trebuit decât să învețe și să socializeze.
Documentarul regizat de Joshua Seftel urmărește trei astfel de triste pelerinaje, dar nu să nu vă imaginați că sunt prea puține.
De fapt, chiar și luate separat, sunt greu de urmărit fără să ți se pună un nod în gât.
Dacă nu vă doboară videoclipurile cu acea copii jucându-se și râzând, rulând în timp ce ești conștient că nu vor mai face asta niciodată, vă invit să urmăriți chipurile părinților.
Probabil că autorii documentarului i-au ales pe aceia care au rezistat mai bine tragediei, dar chiar și așa o să simțiți cum vi se sfâșie sufletul în două.
Iar de la acești părinți să ne îndreptăm cu gândul la omologii lor recenți din Iran, Gaza, Sudan sau Ucraina și să ne promitem nouă că nu o să mai lăsăm să intre și alții în această cumplită categorie.
Prea multe camere rămân goale din cauza lăcomiei, răutății și indiferenței semenilor.
