Non-ficțiuni pe care le-am citit (41)

Situația pandemică fluctuează, însă pasiunea pentru lectură nu:

Seducătorul domn Nae – o lapidară incursiune în viața și evoluția ideologică a lui Nae Ionescu, charismatic profesor și om politic, antisemit inveterat care a hrănit minților unor agresori precum Corneliu Zelea Codreanu, dar și ale unor intelectuali de marcă, precum Cioran, Eliade sau Noica, ba chiar, culmea, si a unui evreu pe nume Mihai Sebastian. Lucrarea Tatianei Niculescu e departe de a fi exhaustivă, dar oferă destule detalii, încât să mă ajute să îmi completez imaginea pe care mi-am făcut-o despre acest influencer interbelic, dar și despre perioada aceea după care tânjesc mulți nostalgici. Interesant, și aproape amuzant, este cum tăria opiniunilor lui Nae Ionescu s-a mulat pe interesele de moment. Lecția e limpede: să n-ai încredere în cei care propovăduiesc ceva cu prea mare tărie, mai ales când o fac cu vervă și stil.

Numbers Rule Your World – ne uităm cu toții la statisticile infecțiilor cu SARS-CoV-2, așteptăm să vedem cum ne-au ieșit KPI-ii la final de semestru sau încercăm să intuim cum cât va mai reuși USRPLUS să ia la următoarele alegeri. Cum, necum, ne lovim de cifre în viața de zi cu zi, iar Kaiser Fung încearcă să explice și să prezinte impactul uneori subtil pe care îl au în decizii personale sau instituționale. Cartea este structurată în jurul unor concepte esențiale ale domeniului statisticii (vezi Naked Statistics de Charles Wheelan), dar nu din perspectiva teoreticianului, ci a practicianului, care trebuie să ia decizii vitale și pentru care corelația e, totuși, cauzalitate. Poveștile pe care le prezintă se referă la Statele Unite, însă rămân fascinante și pline de suspans, precum combaterea unei epidemii de E-coli sau lumea întunecată a dopajului în sportul profesionist. Argumentele autorului au venit să-mi întărească o convingere: în viață, niciun model nu e perfect, dar unele sunt utile.

Where Do Camels Belong – îmi place să-mi fie puse la încercare ideile înrădăcinate și puține cărți au făcut-o mai strașnic decât aceasta care tratează chestiunea speciilor invazive de plante și animale și raportul cu ecosistemul în care pătrund. Autorul, Ken Thompson, este specialist în domeniu, iar unele pasaje m-au depășit, însă umorul britanic pursânge și fluența expunerii sale mi-au ținut atenția încordată la maxim, iar rezultatul a fost remarcabil. Prezentând câteva cazuri de astfel de invazii cu meșteșugul unui autor de romane de suspans, m-a făcut să înțeleg cât de complexă e lumea în care trăim, câtă înțelepciune are în a se regla și cât de nesupusă este unor evaluări izvorâte dintr-o gândire statică. Și când spun lumea, nu mă refer doar la cea naturală, ci și la cea antropică, multifațetată și multistratificată. Pentru biolog, acest volum este o revelație; pentru sociolog sau psiholog, este o Istorie ieroglifică mai amuzantă și mai complexă.

Non-ficţiuni pe care le-am citit

Non-ficţiuni pe care le-am citit (2)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (3)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (4)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (5)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (6)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (7)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (8)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (9)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (10)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (11)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (12)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (13)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (14)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (15)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (16)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (17)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (18)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (19)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (20)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (21)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (22)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (23)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (24)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (25)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (26)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (27)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (28)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (29)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (30)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (31)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (32)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (33)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (34)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (35)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (36)

Non-ficțiuni pe care le-am citit – Ediție de pandemie

Non-ficțiuni pe care le-am citit (38)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (39)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (40)