Pandemie rimează cu distopie, iar aceasta nu este oare materia primă a romanelor SF? Așa că vă invit în a mă urma în prezentarea altor patru vajnice reprezentante ale acestui gen literar.

The Humans – sub o tramă narativă SF copios exploatată de-a lungul timpului – extraterestrul cu o misiune sinistră, care ia înfățișarea unui pământean și care sfârșește prin a se îndrăgosti de această lume și de cei care o populează – Matt Haig construiește o poveste cam prea moralizatoare despre ce ne face umani, cu bune și mai puțin bune. Convenționalul acțiunii e salvat, însă, de o scriitură în care se vede implicare emoțională și de ocazionale momente de umor britanic de calitatea I. Probabil că efectul acestei lecturi e intensificat în această perioadă, când, grație limitările impuse de pandemie, mulți descoperă că a fi om este mai mult decât a consuma și a bântui pe fața Pământului în neștire.

The Day of the Triffids – prăbușirea civilizației și atacul unei alte specii vii asupra celei umane ar părea subiecte demne de niște Breaking News contemporane, însă sunt de fapt cele două direcții ale unei creații clasice a literaturii SF, datând din anii ’50 ai secolului trecut. John Wyndham deține un mare meșteșug scriitoricesc, însă dubla sa ambiție îl împinge la a efectua tranziții prea rapide între momentele acțiunii. După excelenta deschidere a romanului și stabilirea cadrului în care amenințătoarele trifide au devenit omniprezente pe pământ, narațiunea acoperă secvențe care ar fi putut constitui, în sine, câte un roman, așa că senzația de ansamblu este că sunt legate un pic artificial. Acest neajuns este atenuat de excelente descrieri și de același umor britanic, precum și de optimista viziune a triumfului decenței și cooperării. De departe cele mai reușite pagini sunt acelea ale ofensivei tăcute, dar implacabile a trifidelor, care, în ciuda limitărilor vegetale, se prezintă ca un dușman mai terifiant decât multe lighioane supradimensionate de radiații sau arătări extraterestre pe care le-a înfruntat omenirea în ficțiuni.

Emphyrio – pe o planetă îndepărtată, într-o perioadă în care rasa umană a cucerit spațiul, există o societate rigidă, de tip medieval, dar și cu accente capitaliste, condusă de niște lorzi care sug sângele poporului, cum ar spune critica marxistă. Povestea urmărește aventurile picarești ale protagonistului care, din copilărie și până la vârstă adultă, luptă împotriva barierelor sociale, reușind nu doar să ajungă bogat și influent, dar și să deslușească originile mitului care dă și titlul romanului, fapt cu implicații cutremurătoare pentru ierarhia lumii sale. Autorului Jack Vance îi plac (și îi ies) descrierile balzaciene și se lasă în voia lor deseori, urmarea fiind că succesiunea peripețiilor personajului principal și evoluția sa psihologică par prea puțin fluide, mai vii fiind figurile tatălui și ale maestrului păpușar. Captivează, totuși, traseul epistemologic neabătut și modul cum o dezvăluire conduce la alta. Finalul mi-a readus cumva aminte de entuziasmul nețărmurit cu care Ian McKellen enunță ipoteza devastatoare în acea scenă memorabilă din The Da Vinci Code.

The Dispossessed – două planete populate de oameni: Urras și Anarres; una dintre ele găzduiește o societate similară cu a noastră, iar cealaltă este căminul unei comunități declarat egalitariste și colectiviste, pe care nu greșim asemănând-o cu o formă blândă de comunism. Protagonistul, om de știință de prestigiu, o părăsește pe aceasta din urmă și își încearcă norocul pe cea dintâi, într-o încercare sisifică de a reconcilia două ideologii adverse. Povestea alternează episoade din viața sa de pe ambele planete, iar din această pendulare, Ursula K. Le Guin conturează, cu mână sigură și fără tușe extravagante, tabloul fiecăreia dintre cele două societăți. E tentant să vezi în acest roman o alegorie a Războiului Rece (cartea a apărut în anii ’70), dar cred că ar fi o simplificare și o denaturare a intențiilor autoarei, mai ales că se întrezărește o vagă preferință pentru societatea aparent descentralizată (nu o văd ca anarhică, deși însuși Le Guin o numea așa). De fapt, marea calitate a acestui monument literar de o inteligență foarte subtilă este că nu dă verdicte definitive. Vă invit să citiți The Dispossessed și să-mi spuneți pe care dintre cele două planete ați vrea să trăiți. O să vedeți că nu e deloc ușor de răspuns.

Cuceriri SF

Cuceriri SF (2)

Cuceriri SF (3)

Cuceriri SF (4)

Cuceriri SF (5)

Cuceriri SF (6)

Cuceriri SF (7)

Cuceriri SF (8)

Cuceriri SF (9)

Cuceriri SF (10)

Cuceriri SF (11)

Cuceriri SF (12)

Cuceriri SF (13)

Cuceriri SF (14)

Cuceriri SF (15)

Cuceriri SF (16)

Cuceriri SF (17)