Aceasta a fost luna X cea mai caldă din istoria măsurătorilor temperaturii.
Unii consideră asta un alarmism specific media, alții chiar o teorie a conspirației.
Dar e un fapt că, de ani buni, eu, unul, n-am mai văzut zăpadă în Craiova, dintr-aceea abundentă, care să închidă școlile și să perturbe zborul avioanelor.
Ceva se întâmplă cu lumea noastră, întrebarea este dacă e atât de grav pe cât ni se spune.
Autorul analizează fenomenul încălzirii globale din diverse unghiuri, care, combinate, dau un tablou îngrijorător al viitorului.
Ca un jurnalist versat, Goodell dă exemple personale sau individuale, pe care le integrează unor date de ordin general.
Ne spune despre efectele nocive ale căldurii asupra corpului uman, iar pentru asta face o incursiune în trecutul evoluției noastre, pentru a descrie miracolul transformării noastre în ființe care transpiră, mecanism biologic care nu va mai fi suficient la temperaturii constant ridicate.
Ne spune despre vârstnici care vor fi primele victime ale căldurii (toți avem în familie și toți vom ajunge acolo). Acel caz cu corpul lichefiat scurs la vecinii de dedesupt e înfiorător.
Ne spune despre falia dintre cei avuți și cei săraci, care se va adânci, pe măsură ce unii au acces la răcoare, iar alții sunt nevoiți să trudească în vipie.
Ne spune despre orașe pe care le cunoaștem și le iubim, precum Parisul sau Veneția, care au evoluat în bijuteriile din prezent în condiții climaterice care nu vor mai fi valabile prea mult timp.
Cu această ocazie, mi-a sărit în ochi o afirmație care îmi stăruie în minte și nu îmi dă pace de atunci:
Poți salva trecutul sau poți salva viitorul, dar nu le poți salva pe amândouă.
Cred că e datoria noastră să luptăm împotriva acestei crude sentințe. Prea seamănă cu alegerea Sophiei din filmul cu același titlu.
Trebuie să luptăm, dar trebuie să o facem în cunoștință de cauză.
Întrebări fără răspuns – e important de menționat că această carte a lui Lucian Boia are și subtitlul Sau cu prea multe răspunsuri, pentru că astfel se vădește și cea mai mare calitate a ei – ne vădește dilemele lumii în care trăim. Altminteri, cu stilu-i defetist deja arhi-cunoscut, istoricul român preia idei de la Yuval Harari sau alți confrați în vogă, iar factorul de noutate e scăzut spre inexistent. De remarcat, însă, capacitatea de sinteză a lui Lucian Boia, care, unde aceluiași Harari îi erau necesare câteva sute de pagini să ne întristeze, n-are nevoie decât de vreo câteva zeci.
Putere și teritoriu – pasiunea pentru domeniu, voința și simțul detectivistic zgândărit de deducțiile autorului Marian Coman m-au ajutat să duc până la capăt lectura acestui volum dens și deloc atractiv pentru aceia care văd doar latura anecdotică și suculentă a istoriei. Demersul științific are ca scop elucidarea unor controverse și zdruncinarea unor păreri încetățenite referitoare la evoluția teritorială a Țării Românești în Evul Mediu timpuriu și la a raportului dintre puterea centrală a domnitorilor și cea locală a boierilor. Cartea este destinată neîndoios profesioniștilor, însă stilul de redactare, deși doct, este suficient de accesibil, încât, cu puțină concentrare, devii părtașul unei veritabile investigații, ale cărei logică și proceduri pot fi aplicabile și în viața de zi cu zi. Sper că citesc aceste rânduri toți aceia pe care îi cunosc și care îmi spun de fiecare dată când constată că știu câte un crâmpei din îndelungata poveste a omenirii: Și cu ce te ajută asta în viață? Uite m-ajută să gândesc și să nu rămân un obtuz și nici să nu fiu patriot de carton.
The Selfish Gene – o carte cu o reputație care o precedă, cu idei care unora le par revoltătoare, altora depășite. Richard Dawkins, evoluționist convins, vine cu o teoria complexă, conform cărei orice se întâmplă în lumea vie, adică inclusiv în societatea umană, este rezultatul acțiunii numitelor gene, entități care au ca scop să se replice și să se perpetueze întru nemurire. Ca indivizi, nu suntem decât vehicule ale acestor gene, iar ceea ce numim liber-arbitru sau altruism nu sunt decât iluzii, autorul găsind explicații funcționale pentru astfel de manifestări despre care credem că ne pun pe noi, oamenii, mai presus de necuvântătoare. Spre cinstea lui științifică, Dawkins punctează și hibele propriei teorii, iar asta sporește experiența intelectuală a lecturii. Pentru că acesta este supremul beneficiu al parcurgerii acestei cărți – îți pune mintea la încercare, te expune unei urzeli complicate de concepte, forțează neuronii să se combine în moduri în care nu sunt învățați și nici nu le place, poate. Iar un astfel de exercițiu este sănătate curată pentru creier, organul cel mai afurisit și mai grandios pe care genele ăstea egoiste l-au plăsmuit ca să le poarte mai departe.
