Non-ficțiuni pe care le-am citit – Ediție ludică

Mă aplec din nou către un domeniu anume al cărților de non-ficțiune, de data aceasta unul care mă pasionează, și nu doar pe mine, ci pe omenirea întreagă, după cum veți constata – jocurile.

Ancient Egyptians at Play – o lucrare de istorie pură, impecabilă scrisă, despre jocurile care au însoțit viața și religia Egiptului antic, dar și discuții despre modul cum altele provenit din arii culturale și geografice diferite au fost absorbite și adaptate specificului locului. Autorii – Anne-Elizabeth Dunn-Vaturi, Walter Crist și Alex de Voogt – nu se lasă seduși de ipoteze fanteziste și lucrează strict cu dovezi arheologice sau corelații cu mărturii din acele vremuri. Astfel, pe lângă fascinantele și încă misterioasele povești ale unor jocuri precum Senet, Mehen sau Men, ni se oferă și o lecție neprețuită despre cum se realizează o investigație istorică, mai ales când dovezile sunt pe sponci. Cât de departe suntem în această carte de superficialitatea analizelor de Facebook pe care unii le iau drept surse de documentare!

Board and Table Games from Many Civilizations – un efort titanic și aristotelic al unui îndrăgostit de jocuri, altfel n-am cum îi spune. Dovada: multe dintre ilustrațiile care însoțesc capitolele și subcapitolele volumului sunt ale unor piese din însăși colecția lui R. C. Bell. Așa cum chiar el propune în prefață, această lucrare monumentală prin ambiție, dar și prin realizare, poate fi lecturată în două moduri: primul, lapidar, pentru o panoramă a jocurilor care au umplut timpul oamenilor, dar le-au și golit buzunarele, acoperind spațiu și timp imense, al doilea, focalizat pe orice joc de interes, pentru care autorul oferă explicații detaliate. De menționat că dublul volum de față a apărut în jurul anului 1960, așa că, pentru practici ludice mai recente e nevoie să vă îndreptați către cartea de mai jos. Însă și aceasta mi-a relevat că un joc este expresia lumii din care în provine, iar transformările pe care le suferă de-a lungul timpului sunt transformări ale societății înseși.

It’s All a Game – o superbă încununare a epopeii pe care am început-o în Egiptul antic, o istorie a unor jocuri emblematice, începând de la deja familiarele Senet sau Jocul Regal din Ur și ajungând până la Pandemic (poate cel mai necesar titlu de încercat acum, dată fiind tematica, dar și pentru că este un joc de colaborare, nu competitiv). Autorul Tristan Donovan are condei, se documentează temeinic și, mai presus de toate, are pasiune pentru subiect. Prin intermediul lui am descoperit, printre multe altele, detalii extraordinare despre șah sau table, dar mi s-a oferit și prilejul de a mă minuna cum a evoluat Monopoly, care se voia a fi un protest împotriva capitalismului sălbatic, nu o stimulare a practicilor lui. De acum încolo, când o să deschid cutia de la Cluedo sau de la Coloniștii din Catan, o să simt o plăcere suplimentară, știind că sunt părtaș la o aventură care durează de când lumea și care nu se va sfârși decât odată cu ea.

Non-ficţiuni pe care le-am citit

Non-ficţiuni pe care le-am citit (2)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (3)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (4)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (5)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (6)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (7)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (8)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (9)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (10)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (11)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (12)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (13)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (14)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (15)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (16)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (17)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (18)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (19)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (20)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (21)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (22)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (23)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (24)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (25)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (26)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (27)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (28)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (29)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (30)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (31)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (32)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (33)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (34)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (35)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (36)

Non-ficțiuni pe care le-am citit – Ediție de pandemie

Non-ficțiuni pe care le-am citit (38)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (39)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (40)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (41)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (42)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (43)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (44)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (45)

Non-ficțiuni pe care le-am citit – Ediție francofonă

Non-ficțiuni pe care le-am citit (47)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (48)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (49)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (50)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (51)

Joaca începe la Sumer

În cartea foarte documentată și captivantă din prim-planul imaginii de mai sus, S.N. Kramer susține că multe dintre practicile prezentului civilizat, inclusiv pusul de pile pentru elevii mai leneși, s-au născut în Mesopotamia antică.

Ar putea exista, bineînțeles, păreri care să proclame parteneriatul cel puțin egal al Egiptului, însă există măcar un domeniu în care Sumerul are întâietate – jocurile de masă.

Cel mai vechi astfel de joc a fost descoperit într-unul dintre mormintele mai-marilor orașului Ur, motiv pentru care a fost denumit Jocul regal din Ur.

Când Leonard Woolley l-a readus la lumină după 4500 de ani (da, ați citit bine), regulile erau practic necunoscute și au fost subiect de speculații timp de decenii.

Asta până de curând când, în tezaurul de tăblițe de lut de la British Museum, Irving Finkel, un cercetător cu înfățișarea și strălucirea intelectuală a unui Dumbledore, a dat peste una care conținea un set de reguli.

Mare a fost surpriza și plăcerea tuturor de a constata că se potriveau perfect acelui frumos și misterios artefact dezgropat la Ur!

Povestea și regulile Jocului regal din Ur sunt subiectul unei partide demonstrative dintre Irving Finkel și un tânăr vlogger, pe care o puteți urmări pe Youtube aici. E o experiență savuroasă și educativă.

Înainte de a trece la impresiile-mi nemijlocite, mai fac o paranteză pe care mintea mea de adept al muzei Clio a elaborat-o chiar în aceste momente.

Ca și în alte privințe, și în cea a jocurilor există o rivalitate între Egipt și Mesopotamia.

Egiptenii avea propriul joc, numit Senet, însă, pentru că era puternic îmbibat cu valențe religioase, a rămas limitat ca uz și nu a depășit fruntariile civilizației Nilului, exact cum hieroglifele n-au devenit alfabetul Orientului Apropiat și Mijlociu din Antichitate, bătute zdravăn la capitolul practic de cuneiforme.

Jocul regal din Ur deschide o poartă prin care poți călători în timp. Așa se exprimă Irving Finkel și îl susțin întru totul.

Este exact senzația pe care am trăit-o la prima partidă.

Jocul regal din Ur este o combinație de table (al cărei strămoș este întrucâtva) și Nu te supăra, frate!, însă, deși mecanismul de desfășurare este simplu, este atât de antrenant, încât înțelegi de ce s-a răspândit în bazinul mediteraneean și chiar până în India și de ce a fost ocupație de timp liber preferată până în perioada romanilor.

Utilizând un soi de zaruri mai simple, este dominat de hazard, însă modul cum îl exploatezi îți pune mintea și nervii la grea încercare.

Uitați-vă, de pildă, la imaginea de mai jos.

Cele două perechi de piese din planul mai îndepărtat stau în zone sigure. Cine face primul o mutare se expune.

Dar nu poți stă în găoace la nesfârșit, nu?

Jocul regal din Ur te pune în fața foarte omeneștii dileme de a alege când să rămâi în spate și când să gonești mâncând pământul.

Iar deznodământul nu e niciodată pe măsura succesului inițial. Poți suferi tantalic cu o ultimă piesă pe buza refugiului, precum cele din planul apropiat al imaginii, și să vezi cu jale cum norocul nu te ajută defel.

A experimenta neputința este o lecție în sine.

Jocurile de societate sunt una dintre marile mele pasiuni, pe care voi continua să o gust și 2021.

Iar așa cum în Parlament orice nouă sesiune este prezidată de decanul de vârstă al aleșilor poporului, și sesiunea mea ludică din noul an va fi deschisă negreșit de Jocul regal din Ur.

P.S. Mulțumesc celor de la librăria online Libris pentru o plăcere intelectuală care m-a mai și transportat înapoi în timp!