Non-ficțiuni pe care le-am citit (62)

Cu cât e vremea mai mohorâtă, cu atât e mai adecvată pentru lectură.

You Just Don’t Understand – un dicton celebru, care fie a elucidat misterul dihotomiei masculin vs. feminin, fie l-a adâncit degeaba, este că bărbații sunt de pe Marte, iar femeile de pe Venus și de aceea interacțiunile dintre ei și ele sunt atât de problematice. Deborah Tannen merge în aceeași direcție și își propune să clarifice modul în care cele două sexe comunică. Idee de bază a cărții este că bărbații își aleg vorbele pentru stabilirea statusului sau protejarea lui, în timp ce femeile pun conexiunea emoțională pe primul plan. De aici și neînțelegerile. Nu contest validitatea acestei distincții între cele două tipuri de comunicare, cred că le-am și văzut în acțiune în diverse rânduri, însă e nevoie să lăsăm loc de nuanțe. Fapt pe care îl recunoaște și autoarea care, deși e reprezentantă a sexului ei și apasă pe condiția încă inferioară a femeii în conversațiile mixte, le îndeamnă pe femei să înțeleagă și cum gândesc și glăsuiesc bărbații, nu doar să le ceară să le fie ascultători impecabili tot timpul.

The Men Who Stare at Goats – deja știu ce să aștept de la Jon Ronson: investigații care de care mai inedite, relatate cu umor și care ne dezvăluie nebănuite fațete ale naturii umane. În cazul de față, este vorba despre proiectele paranormale din armata americană, printre care și acela care a dă titlul volumului: să omoare sărmane căprițe concentrând privirea și puterea minții. De obicei, Ronson are un haz nebun în narațiune, acum nici nu are nevoie să îl desfășoare prea mult, pentru că lucrurile pe care le prezintă și personajele (reale) pe care le intervievează te fac să râzi prin însăși natura lor. Dar cartea nu este doar divertisment, pentru că autorul trece pe nebănuite la moștenirea întunecată a acestor aiureli New Age și ne poartă prin practicile de tortură de la Guantanamo sau Abu Ghraib. Mintea umană e abisală. Uneori în feluri amuzante, alteori oribile.

Profunzimile sufletului – unul dintre primii adepți ai lui Freud a scris o colecție de reflecții asupra unor varii subiecte, toate legate cumva de minte și comportament. Nimic special până acum, însă, în ciuda unor verdicte mult îndatorate psihanalizei și, implicit, parțial depășite sau a unor mentalități specifice epocii, eseurile lui Wilhelm Stekel sunt atât de pătrunzătoare, încât uneori rămâneam cu mâna pe carte și privirea în zare, încercând să absorb ideea că problemele pe care le-am trăit sau le-am văzut la alții nu sunt atât de noi. Și poate nici atât de grave. Diversitatea temelor este încântătoare, nelipsind câteva pagini despre psihologia biletelor gratuite, fapt care pe mine, ca blogger și mocangiu de profesie, m-a atins în mod special. Ca să vă faceți o idee despre cât de profund a văzut Stekel în sufletul omenesc, iată ce spune încă de la început despre importanța aventurării pe tărâmuri dincolo de viața profesional-mundană:

Cea de-a doua lume! Ce-ar fi viața noastră, dacă n-ar exista ea? Ce vale a plângerii ar fi acest pământ, dacă n-ar exista acest paradis terestru.

Cititorul își dă seama, probabil, la ce mă refer. Cu toții, cei mai săraci și cei mai bogați dintre noi, ne găsim arareori – sau chiar niciodată – mulțumirea în activitățile zilnice de rutină. Avem nevoie de un al doilea univers, de o viață mai bogată, în cadrul căreia să putem visa tot ce ne este refuzat în primul univers. Ibsen îl nume ”marea minciună a vieții”. Dar este întotdeauna o minciună? Oare Ibsen nu a exagerat cu această caracterizare? Cine s-ar putea îndoi de faptul că această minciună este unul dintre acele adevăruri eterne, atât de imateriale, încât nu le putem percepe cu precizie, atât de lipsite de culoare, încât nu le putem vedea, atât de amorfe, încât nu le putem descrie.

Non-ficţiuni pe care le-am citit

Non-ficţiuni pe care le-am citit (2)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (3)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (4)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (5)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (6)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (7)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (8)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (9)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (10)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (11)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (12)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (13)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (14)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (15)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (16)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (17)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (18)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (19)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (20)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (21)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (22)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (23)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (24)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (25)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (26)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (27)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (28)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (29)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (30)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (31)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (32)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (33)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (34)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (35)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (36)

Non-ficțiuni pe care le-am citit – Ediție de pandemie

Non-ficțiuni pe care le-am citit (38)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (39)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (40)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (41)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (42)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (43)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (44)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (45)

Non-ficțiuni pe care le-am citit – Ediție francofonă

Non-ficțiuni pe care le-am citit (47)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (48)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (49)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (50)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (51)

Non-ficțiuni pe care le-am citit – Ediție ludică

Non-ficțiuni pe care le-am citit (53)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (54)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (55)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (56)

Non-ficțiuni pe care le-am citit – Ediție sportivă

Non-ficțiuni pe care le-am citit (58)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (59)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (60)

Non-ficțiuni pe care le-am citit – Ediție florentină

Manual anti-pradatori

Fie ca esti om normal si vrei sa stii cum sunt „ceilalti’, fie ca esti chiar asa si esti curios sa te vezi descris, o carte care se cheama The Psychopath Test te atrage instant, mai ales ca autorul este acelasi cu acela al unei carti, deja ecranizate, cu un titlu cel putin la fel savuros: The Men Who Stare at Goats.

Combinatia de jurnalism, psihologie aplicata si finante comportamentale deja nu mai e o noutate in domeniul publicisticii, dar Jon Ronson ii adauga o componenta irezistibila: umor englezesc pursange.

Ca sa va faceti o idee in ce hal de ilaritate m-a dus aceasta carte, sa va spun mai intai ca sunt administrator al unui test international de limba engleza. Adica verific niste calculatoare, instruiesc pe participanti ce si cum si, daca nu apar cele 1001 de probleme probabile sau celelalte 1001 de probleme posibile, am vreo doua – trei ore in care pot sa citesc, sa ma joc Tetris sau sa ma zgaiesc pur si simplu la pereti, ca ierbivore nu am la indemana.

De data aceasta, am ales sa citesc si nu orisice, ci taman The Psychopath Test. Ca sa nu ma loveasca anchilozarea prea mult, obisnuiesc sa ma mai plimb printre pupitre cu volumul in mana, lecturand cate un paragraf si aruncand cate o privire pe monitoarele candidatilor. Cand citeam cartea lui Jon Ronson, radeam atat de mult, incat nu o data unii candidati mi-au aruncat priviri speriate, crezand ca  performanta lor academica e motivul. Asa ca, nevrand sa le perturb karma intelectuala, m-am retras in coltisorul meu, unde am luptat din rasputeri sa imi stapanesc hototele.

De unde tot amuzamentul asta? Pornind de la o farsa misterioasa trantita unor oameni ilustri de pe tor globul, Ron Jonson parcurge un traseu precum cel cartografic al lui Indiana Jones in cautare de raspunsuri despre originea, manifestarea si protejarea impotriva psihopatilor.

Autorul nu e, insa, un simplu releu al impresiiilor si informatiilor pe care le aduna, ci un filtru la fel de subiectiv ca orice individ din lumea aceasta. Cade prada farmecelor unui mitoman, se sperie de un asasin in masa, ii ia la misto pe scientologi, il dispretuieste usor pe un CEO fara inima si incepe sa-si puna sub semnul intrebarii propria sanatate mintala.

Toate acestea se deruleaza cu o scriitura cu umor englezesc de rasa, al carui pedigree se intinde siguramente pana la Wodehouse sau Jerome K. Jerome. Chiar si in momente grave sau cand e vorba de oameni cu serioase probleme la comitetul central, Jonson nu face rabat de la acest simt, indispensabil intr-o lume plina de pradatori.

Aceasta este concluzia testului pentru psihopati, ca traim intr-o lume populata de multe ipochimene fara constiinta, care abuzeaza de ceilalti, ii lovesc si ranesc fara sa simta vreo bruma de remuscare, iar abordarea democratica a reeducarii nu face decat sa le ofere arme noi de disimulare. Ronson ajunge la o concluzie la care ader si eu: n-are niciun sens sa te chinui sa-i schimbi, nu trebuie decat sa-i identifici si sa te feresti de ei ca de foc.

Lucid si integru ca jurnalist, autorul abordeaza totusi si pericolele grabei de a eticheta pe cineva, precum si limitele unui instrument, oricat de bine conturat, in a evalua cu precizie personalitatea unui om.

Oricum, daca intentionam sa traim frumos si in siguranta in secolul XXI, avem nevoie de cursuri de auto-aparare de baza, un spray paralizant in geanta si lista asta in minte cand interactionam cu cineva.

P.S. Multumesc celor de la libraria online Libris pentru un ghid delicios de depistare a pradatorilor umani.

P.P.S. Daca vreti o explicatie sumara, aproximativa, dar sugestiva, a conceptului de „psihopat”, aveti acest teaser.