Încă trei cărți de non-ficțiune mi-au pus mintea la lucru:
What People Are Really Thinking – un volum care se adaugă unei piețe dezvoltate, cea a lucrărilor menite să ne ajute să descifrăm limbajul non-verbal al celorlalți, dar și să ni-l corectăm pe al nostru. Ce aduc autorii Mark Bowden și Tracey Thompson în plus este multă luciditate și rezervă în magia citirii gesturilor celorlalți (așa cum apare ea în seriale precum altminteri palpitantul Lie to Me) și ne îndeamnă să aplicăm un sistem foarte practic, care constă din următoarele etape – suspendarea judecății inițiale, cercetarea contextului, includerea în raționament și a altor ipoteze, totul culminând cu o nouă judecată. Asta nu înseamnă că prima impresie este întotdeauna eronată, ci doar că nu trebuie a ne repezi să acționăm în virtutea ei. Bowden și Thompson aplică modelul lor de gândire la diverse situații, de la relații romantice sau familiale la cele survenite în mediul profesional, iar uneori forțează aplicabilitatea lui. Însă rămâne un excelent îndemn la atenție și la a fi conștient că lucrurile sunt mai complexe decât par.
The Power Paradox – o carte realistă și idealistă în același timp, care urmărește să analizeze ce înseamnă puterea, cum se obține, cum pervertește și cum absența ei ne afectează la nivel organic. Despre toate acestea Dacher Keltner enunță mai multe principii, pe care le ilustrează cu elemente de psihologie, sociologie sau istorie, construind și o etică a celor care vor să capete influență și atrăgând atenția asupra modului în care devenim mai răi având-o. N-am simțit că lecturez lucruri noi sub soare, dar întreaga pledoarie pentru moralitatea celor care se vor mai presus decât alții este coerentă și vizibilă în jurul nostru. Mai ales că vin multe alegeri, în care diverși vor să ne convingă să le încredințăm puterea.
We’ll Always Have Casablanca – monografie dedicată filmului considerat a fi cel mai iubit din toate timpurile. Cartea lui Noah Isenberg este rodul documentării temeinice și nemijlocite a autorului, dar și al unei pasiuni nedisimulate. Volumul este structurat în mai multe capitole, fiecare având ca titlu una dintre replicile legendare din Casablanca și explorează chestiuni mai ample, nu doar simpla producție a peliculei. Însoțindu-l pe Isenberg în fascinanta sa aventură, explorăm la rându-ne drama refugiaților de la Hollywood, lupta subtilă pentru evitarea cenzurii și Codului Hays sau amuzantele meandre ale scenariului, care, până în preziua filmării scenei finale, nu-i dezvăluia lui Ingrid Bergman alături de cine o să se urce în avion. Titlul cărții este impecabil ales.
Yes, we’ll always have Casablanca.
Non-ficţiuni pe care le-am citit
Non-ficţiuni pe care le-am citit (2)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (3)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (4)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (5)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (6)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (7)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (8)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (9)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (10)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (11)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (12)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (13)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (14)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (15)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (16)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (17)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (18)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (19)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (20)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (21)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (22)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (23)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (24)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (25)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (26)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (27)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (28)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (29)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (30)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (31)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (32)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (33)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (34)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (35)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (36)
Non-ficțiuni pe care le-am citit – Ediție de pandemie
Non-ficțiuni pe care le-am citit (38)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (39)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (40)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (41)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (42)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (43)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (44)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (45)
Non-ficțiuni pe care le-am citit – Ediție francofonă
Non-ficțiuni pe care le-am citit (47)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (48)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (49)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (50)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (51)
Non-ficțiuni pe care le-am citit – Ediție ludică
Non-ficțiuni pe care le-am citit (53)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (54)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (55)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (56)
Non-ficțiuni pe care le-am citit – Ediție sportivă
Non-ficțiuni pe care le-am citit (58)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (59)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (60)
Non-ficțiuni pe care le-am citit – Ediție florentină
Non-ficțiuni pe care le-am citit (62)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (63)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (64)
Non-ficțiuni pe care le-am citit – Ediție despre Jean Negulescu
Non-ficțiuni pe care le-am citit (66)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (67)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (68)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (69)
Non-ficțiuni pe care le-am citit – Ediție corporală
Non-ficțiuni pe care le-am citit (71)
Non-ficțiuni pe care le-am citit – Ediție napoleoniană
Non-ficțiuni pe care le-am citit (73)
Non-ficțiuni pe care le-am citit – Ediție renascentistă
Non-ficțiuni pe care le-am citit (75)