Se pare că 2024 este anul musicalurilor cu teme social-progresiste.
Avem Joker: Folie a Deux, care i-a iritat pe mulți cu cântările.
Avem Wicked, în care binomul zână bună – vrăjitoare rea este răsturnat muzical cu susul în jos.
Avem Emilia Perez, în care un transsexual este jucat de un transexual pe bune, iar toată tevatura e plină de numere muzicale cu subiecte grave, oricât de improbabil ar părea.
O avocată din Mexic care e nevoită să trudească pentru ca șeful să aibă parte de toate meritele acceptă o ofertă puțin spus neobișnuită – să îl ajute pe un temut șef de cartel să devină femeie, așa cum a râvnit toată viața.
Însă, așa cum lupul își schimbă părul, dar năravul ba, urmează o suită de întâmplări care relevă vasta psihologie feminină pe trei direcții bine conturate, dar și încearcă să exorcizeze demonii violenței care macină Mexicul de atât amar de vreme.
Și, când te aștepți mai puțin, se cântă și se dansează în contrapunct.
Pare o aiureală, o combinație de Pedro Almodovar și Quentin Tarantino și Bob Fosse, la care s-ar înhăma un student exagerat de ambițios de la regie cinematografică, nicidecum un cineast hârșit și deja septuagenar, precum Jacques Audiard.
Însă îi iese, pentru că Emilia Perez are, așa cum au subliniat mulți, o onestitate dezarmantă.
Nu e vreo apologie a transsexualilor sau vreo predică despre puterea mântuirii prin mai știu eu ce fapte bune.
E despre oameni în care pulsează trăiri diverse.
Pentru a le reda, era nevoie de intepretări nu reușite, ci memorabile, iar filmul le are.
Karla Sofia Gascon este o ea care a fost el. De aceea, ambiguitatea personajului eponim este asigurată și, bineînțeles, se poate argumenta că nu e mare filosofie să te joci pe tine însuți/însăți (greu cu identificarea asta de gen), așa cum s-a vorbit despre Haing S. Ngor în The Killing Fields sau despre Harold Russell în The Best Year of Our Lives.
Dar, ca și în celelalte cazuri, condiția umană favorabilă partiturii nu este decât punctul de început pentru dezvăluirea unor stări și atitudini care sevesc filmului ca întreg.
Trecutul violent și masculin este acolo, în noua ființă a Emiliei Perez, iar această eternă luptă pentru clarificarea personalității ei este admirabil redată de Karla Sofia Gascon.
Selena Gomez împărtășește cu Ariana Grande din Wicked pasul îndrăzneț dinspre show-biz spre cinematografia consistentă, pe care îl face cu același aplomb și cu aceeași surprinzătoare abilitate. E lesne să o trecem în plan secund față de partenerele de ecran, dar personajul său are complexitate și nuanțe multiple.
Deși titlul filmului ne orientează spre ea/el sau cum va fi nevoie să zicem în viitor, adevărata lui stăpână e avocata lui Zoe Saldana, pe care o știm mai ales auditiv, drept apriga Neytiri din seria Avatar.
Aici, la superba-i voce răgușită se adaugă două cute faciale foarte expresive, precum și o energie răvăsitoare a cântecelor, cele mai de efect dintre ele centrându-se pe marea de aspirații și dezamăgiri, de oroare și speranță care îi clocotesc în suflet.
Din câte am înțeles, și ea va concura la rol secundar, așa că, nici n-au fost anunțate deja nominalizările la Oscar, că mă și văd sfâșiat între a chibița pentru dedicarea ei din Emilia Perez sau pentru pițiponceala adorabilă a Arianei Grande în Wicked.
Oricum, POT să tragă adepții familiei tradiționale câte semnale SOS vor, Emilia Perez țintește la mult AUR la premiile Academiei de la anul.
Și parcă văd că membrii numitei instituții iar o să vrea să îi dea peste nas proaspătului reîntors la Casa Albă.
