Cântec lin începe cu o tragedie și apoi ne prezintă traseul psihologic și faptic care conduce la ea.
E despre o familie și o bonă.
Mai multe nu vă spun, pentru că romanul Leilei Slimani curge ca unul de suspans, adăugând dezvăluiri sufletești și acumulând tensiune până la punctul fatidic amintit.
Ce este remarcabil și impardonabil din partea autoarei este că face tragedia dacă nu scuzabilă, măcar explicabilă.
Avem tendința de a privi dereglarea psihică drept un dat, care îi lovește pe unii și îi ferește pe alții.
Până la un punct, această loterie corticală rămâne valabilă, dar e cazul să nu ignorăm acumularea de traume care încep din copilărie și nici condițiile sociale care îi condamnă pe unii la privațiuni și chiar o închisoare fără pereți.
E drept, anumite aspecte din Cântec lin privesc Franța prezentului, cu particularitățile ei, în special referitoare la relativa suprapunere a categoriilor sociale și etnice, însă resorturile intime ale personajelor și frustrările pe care le au de gestionat sunt universale.
Deși e literatură, această carte poate fi recomandată ca studiu de caz pentru psihiatrie, chiar și numai pentru cum demonstrează o subtilă deplasare a percepției.
O practică privită la început ca o virtute ajunge prin a fi marca unei dereglări.
Mai multe nu vă zic.
Fiecare dintre noi merită să parcurgă Cântec lin în legea sa, să fie șocat și, ideal, educat, de tragedia pe care o înfățișează.
Pentru că astfel de lucruri nu sunt departe de noi.
De fapt, sunt printre noi.
P.S. Mulțumesc celor de la librăria online Libris pentru un roman pe care nu l-aș recomanda nici bătut unora care au devenit părinți de curând.
