Am primit cu mare interes și, de ce să nu recunosc, cu un dram de mândrie patriotică vestea că romanul lui Eugen Ovidiu Chirovici, Cartea oglinzilor, va fi ecranizat și îl va avea drept protagonist pe nimeni altul decât Russell Crowe, un actor care, deși a luat în greutate corporală, are încă greutate interpretativă.
Îmbucurător este că filmul regizat de Adam Cooper este o reușită din mai multe puncte de vedere decât mi-aș fi imaginat.
Ca unul care urma să îmi organizez vizionarea pornind de la lectura cărții, aveam impresia, așa cum reieșea din reclame, că Sleeping Dogs va exploata cu precădere a treia parte a romanului, cea în care un polițist cu Alzheimer se angajează să deslușească adevărul din spatele unui caz vechi de zece ani, în urma căruia un reputat profesor de psihologie a fost asasinat brutal, iar presupusul făptaș e pe punctul să fie executat.
Treptat, am descoperit că realizatorii nu au abandonat narațiunea-ștafetă elaborată de scriitor, ci au transformat-o în secvențe de tip flashback, foarte adecvate ideii generale a poveștii, adică relativitatea memoriei, care, în cel mai bun caz, servește ca platoșă împotriva emoțiilor negative, iar în cel mai rău, poate fi pervertită de forțe exterioare.
Mofturoșii vor spune că e doar un Memento reciclat, dar nu-i ascultați. Filmul de față are destule de oferit în plus față de măiastra peliculă a lui Christopher Nolan.
Iar pentru aceia care, ca și mine, știu deznodământul versiunii literare, aflați că aici e altul. Poate că îl intuiești de la un moment dat, însă modul cum este organizată anamneza investigativă este impecabil.
Cu multe, foarte multe kilograme în plus față de cum ne place să ni-l amintim, Russell Crowe e un Atlas defect care poartă filmul pe umeri. Marca imensului său talent este modul cum încearcă să compenseze pierderile de memorie și să le mascheze prin gesturi și, mai ales, prin câte un zâmbet încurcat. Investim astfel simpatie suplimentară în zbaterile sale detectivistice, iar asta contribuie la angajamentul nostru la suspans.
Restul distribuției contribuie prin prestații reușite la întreținerea atmosferei că, într-adevăr, totul e un joc la oglinzilor deformate, în care nu se reflectă ce a fost, ci mai degrabă ce vrem să fi fost.
Karen Gillan (Nebula din seria Guardians of the Galaxy) este întruchiparea unei subtile psihopatii feminine, Marton Czokas e charismatic și dubios, Harry Greenwood e leit Andrei Rublev tenismenul, atât prin plete, cât și prin caracterul nevrotic, iar Thomas M. Wright emană violență sub figura hirsută și placidă.
Însă, pentru că Sleeping Dogs este despre acest inimaginabil de complex proces al memoriei, vă invit să vă uitați cu luare aminte la personajul lui Tommy Flanagan.
Încercați să nu vă documentați în prealabil în privința filmografiei sale.
Va fi un moment când el și Russell Crowe împart prim-planul.
Atunci am simțit cum memoria îmi face o favoare, cum își deschide baierele și mă lasă să rememorez o perioadă încântătoare a adolescenței mele.
Sper că memoria vă va ajuta și pe voi să simțiți această mică plăcere a trecutului înmagazinat în sinapse.
Dar țineți atenția trează.
Pentru că mintea e hoață și ne poate înșela cu voia noastră.
